1. [DEX '09] SACERDOȚIU s. n. (Livr.) Rang, demnitate de preot; fig. chemare, misiune. ♦ (Colectiv) Cler, preoțime. – Din lat. sacerdotium.
2. [MDA2] sacerdoțiu sn [At: NEGULICI / V: (înv) ~ociu / Pl: ~ii / E: lat sacerdotium] 1 Preoțime. 2 Preoție. 3 (Pgn) Funcție (de mare răspundere). 4 (Pgn) Misiune (de mare răspundere). 5 (Fig) Ceea ce are un caracter venerabil. 6 (Fig) Ceea ce este demn de respectat. 7 (Nob) Ritual.
3. [DEX '98] SACERDOȚIU s. n. (Livr.) Rang, demnitate de preot; fig. chemare, misiune. ◊ (Colectiv) Cler, preoțime. – Din lat. sacerdotium.
4. [DLRLC] SACERDOȚIU s. n. Rangul, demnitatea de preot (v. preoție); fig. chemare, misiune. Judecătorii carii gîndesc la siguranța soțietății, la suferințele omenirii, la mărirea sacerdoțiului ce sînt chemați a esercita... sînt adevărați stîlpi ai templului Dreptății. RUSSO, S. 183. ♦ (Cu sens colectiv) Cler, preoțime.
5. [DN] SACERDOȚIU s.n. 1. Rang, demnitate de preot. 2. Cler, preoțime. [Pron. -țiu. / < fr. sacerdoce, lat. sacerdotium].
6. [MDN '00] SACERDOȚIU s. n. 1. rang, demnitate de preot. 2. cler, preoțime. (< lat. sacerdotium)
7. [Șăineanu, ed. VI] sacerdoțiu n. 1. darul preoției: 2. corp ecleziastic: răsboaiele medievale între Sacerdoțiul și Imperiul sunt celebre; 3. fig. ce are un caracter venerabil: paternitatea e un sacerdoțiu.
8. [Scriban] * sacerdóțiŭ n. (lat. sacerdotium). Preuție.
9. [MDA2] sacerdociu sn vz sacerdoțiu
10. [DOOM 3] sacerdoțiu (demnitatea de preot, cler) (livr.) [iu pron. ĭu] s. n., art. sacerdoțiul
11. [DOOM 2] sacerdoțiu (demnitatea de preot, cler) (livr.) [țiu pron. țĭu] s. n., art. sacerdoțiul
12. [IVO-III] sacerdoțiu.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL