1. [DEX '09] SECĂTUIT, -Ă, secătuiți, -te, adj. 1. Stors, sleit, epuizat, obosit. 2. Care s-a terminat, care nu mai poate fi exploatat. – V. secătui.
2. [MDA2] secătuit, ~ă a [At: CAMIL PETRESCU, U. N. 362 / V: (îrg) săc~, (reg) săcăduit / Pl: ~iți, ~e / E: secătui] 1-8 Secat2 (1, 3-5, 7-10). 9 (Fig; d. oameni sau d. colectivități umane, d. țări, ținuturi etc.) Care a rămas fără (aproape) nimic Si: secat2 (6), sleit2, stors2, supt2, istovit, vlăguit. 10 (D. mijloace materiale, în special d. bani, fonduri etc., d. bogății naturale etc.) Consumat (aproape) în întregime. 11 (Pex; d. pământ, sol) Sărăcit . 12 (Spc; d. rezervele de substanțe minerale dintr-un zăcământ) Care s-a epuizat prin exploatare. 13 (Spc; d. terenuri, suprafețe agricole etc.) Care a devenit nefertil, neroditor etc. (din cauza exploatării neraționale) Si: sărăcit.
3. [DEX '98] SECĂTUIT, -Ă, secătuiți, -te, adj. 1. Stors, sleit, epuizat, obosit. 2. Care s-a terminat, care nu mai poate fi exploatat. – V. secătui.
4. [DLRLC] SECĂTUIT, -Ă, secătuiți, -te, adj. Stors, sleit; lipsit de... Plumbul se transformă în așchii lungi, desfăcîndu-se de pe piciorul secătuit de carne. SAHIA, N. 35. Și totuși furnica omenească se încăpățînează în lupta ei pentru trai, căutîndu-și hrana prin locurile aceste sterpe și secătuite. BART, S. M. 54. ◊ Fig. Le vom zvîrli din pieptul unor ofticoși secătuiți de viață. ARDELEANU, D. 300.
5. [MDA2] săcăduit, ~ă a vz secătuit
6. [MDA2] săcătuit, ~ă a vz secătuit
7. [Șăineanu, ed. VI] săcătuit a. Mold. sleit de puteri. [V. secătuì].
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL