1. [DEX '09] SĂCĂLUȘ, săcălușe, s. n. (In Evul Mediu, la români) Tun mic, primitiv, cu tragere directă. [Pl. și: săcălușuri. – Var.: săcălaș, țăcălaș s. n.] – Din magh. szakallás.
2. [MDA2] săcăluș sn [At: MOXA, 403/36 / V: sacal~, (înv) sacalăș[1], săcalăș, (reg) sacalâș, ~laș, sec~, țăcălaș / Pl: ~uri, ~e, (rar) ~i / E: mg szakallás] 1 Tun mic, rudimentar folosit în Evul Mediu, ca armă de luptă, iar, mai târziu la festivități și la parade. 2 Salvă de săcăluș (1). 3 (Reg; pan) Pușcă de soc. 4 (Reg; pan) Jucărie ca o piuă mică, în care se introduce pucioasă de chibrituri, care aprinzându-se, produce o explozie. 5 (Reg; pex) Praf de pușcă pus într-o țeavă. 6 (Mol) Bucată groasă (sferică) de lemn. 7 (Mol; pex) Bol alimentar. 8 (Reg) Bucată de lemn de care se priponesc vitele Vz pripon, țăruș. 9 (Mol; Buc) Lemn care se pune în gura cailor nărăvași când sunt potcoviți, a unui animal când trebuie tratat etc.
3. [DEX '98] SĂCĂLUȘ s. n. v. săcălaș.
4. [DLRLC] SĂCĂLUȘ, săcălușuri, s. n. (Învechit și arhaizant) Tun mic, primitiv. (Cu pronunțare regională) La cea dintăi cupă pe care Duca-vodă o înălță... trăsni un sacaluș subt ferestre, cutremurînd încăperea. SADOVEANU, Z. C. 136.
5. [Scriban] săcălúș n., pl. e (ung. szakallás, d. vsl. sokolŭ, șoĭm; jitv. sákallas). Mortier, tun scurt de odinioară (sec. 16-17). – Și sacalúș (Mold.), săcăláș (Moxa) și țăcălaș (Serbia). V. piŭă.
6. [DEX '09] SĂCĂLAȘ s. n. v. săcăluș.
7. [DEX '09] ȚĂCĂLAȘ s. n. v. săcălaș.
8. [MDA2] sacalăși[1] sn vz săcăluș
9. [MDA2] sacalâș sn vz săcăluș
10. [MDA2] sacaluș sn vz săcăluș
11. [MDA2] săcalăș sn vz săcăluș
12. [MDA2] săcălaș sn vz săcăluș
13. [MDA2] secăluș sn vz săcăluș[1]
14. [MDA2] țăcălaș sn vz săcăluș
15. [MDA2] țăcălușă[1] sf vz săcăluș
16. [CADE] ❍ȚĂCĂLUȘ = SĂCĂLUȘ: o bubuitură de ~ a pătruns atunci în văzduhul tăcut al nopții (GRIG.).
17. [DEX '98] SĂCĂLAȘ, săcălașuri, s. n. Tun mic, primitiv, cu tragere directă. [Var.: săcăluș, țăcălaș s. n.] – Din magh. szakallás.
18. [Scriban] sacalúș V. săcăluș.
19. [Scriban] țăcăláș, V. săcăluș.
20. [DOOM 3] !săcăluș (înv., reg.) s. n., pl. săcălușe
21. [DOOM 2] !săcăluș (înv., reg.) s. n., pl. săcălușe/săcălușuri
22. [DER] săcăluș (săcălușe), s. n. – Tun mic. Var. săcălaș. Mag. szakallás, din sl. sokolŭ „tun” (Cihac, II, 322; Tiktin). Sec. XVII, înv.
23. [DE] SĂCĂLÁȘ (SĂCĂLÚȘ) (< magh.) s. n. (În Ev. med. la români) Tun mic cu tragere directă.
24. [DAR] săcăluș, săcălușuri și săcălușe, s.m. 1. (înv.) tun mic, primitiv, cu tragere directă, folosit în evul mediu ca armă de luptă, iar apoi la parade; salvă de săcăluș. 2. (înv.) pușcă mică folosită în evul mediu. 3. (reg.) pușcă de joc (pentru copii). 4. (reg.) piuă mică cu chibrituri care produce explozie. 5. (reg.) praf de pușcă pus în țeavă. 6. (reg.) bucată groasă (sferică) de lemn sau dintr-un aliment. 7. (reg.) bucată de lemn de care se priponesc vitele; pripon, țăruș. 8. (reg.) lemn care se pune cailor nărăvași în gură când se potcovesc.
25. [DLRLV] SACALUȘ s.n. (Mold.) Tun mic primitiv sau pușcă mică folosite în evul mediu ca arme de luptă. Au slobozit tîrgoveții... un sacaluș. M. COSTIN Acolo au agiuns ... cu oastea turcească și cu două pusci și cu niște sacalușe PSEUDO-COSTIN. Ș-au lăsat pușcile și caii și 2 sacaluși și 2 căruță iarbă, ș-au fugit care încotro au putut. NECULCE ; cf. PSEUDO-AMIRAS (gl.). Etimologie: magh. szakallás.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL