1. [DEX '09] SÂCÂIT, -Ă, sâcâiți, -te, adj. (Rar) Greu de mulțumit; pisălog, cicălitor. – V. sâcâi.
2. [MDA2] sâcâit, ~ă a [At: POLIZU / Pl: ~iți, ~e / E: sâcâi] 1 Căruia i s-a creat o stare de supărare, de enervare, de iritare Si: agasat, enervat (2), iritat, plictisit, (pop) zădărât. 2 (Rar; mai ales d. copii) Neastâmpărat. 3 Agitat (2). 4 (Rar) Care este greu de mulțumit.
3. [DEX '09] SÂCÂI, sâcâi, vb. IV. 1. Tranz. A nu lăsa pe cineva în pace, a-l necăji întruna; a bate la cap, a enerva, a agasa; a cicăli. 2. Refl. (Rar) A se mișca mereu încoace și încolo; a se fâțâi. – Sâc + suf. -âi.
4. [MDA2] sâcâi vt [At: I. GOLESCU, C. / V: (înv) sicăi / Pzi: sâcâi, (îvr) ~esc / E: tc sik] 1 A crea o stare de supărare, de enervare, de iritare. Si: a agasa (2), a enerva (6), a indispune, a irita, a necăji, (liv) a tracasa, (pop) a ciudi (4), a zădărî, (înv) a scârbi, (reg) zăgălui, a zăhăi, a zăhătui. 2 A-i vorbi cuiva repetând același lucru, insistând asupra unei teme în mod plictisitor Si: a bodogăni (3), a cicăli (3), a pisa, a pisălogi, a bate la cap, (pop) a boscorodi, a dondăni, a prociti, a sucăli (6), (reg) a tocăni, (fam) a socri (1). 3 A plictisi. 4 A se mișca încoace și încolo, fără astâmpăr.
5. [MDA2] sicăi v vz sâcâi
6. [DEX '98] SÂCÂI, sâcâi, vb. IV. 1. Tranz. A nu lăsa pe cineva în pace, a-l necăji întruna; a bate la cap, a enerva, a agasa; a cicăli. 2. Refl. (Rar) A se mișca mereu încoace și încolo; a se fâțâi. – Sâc + suf. -âi.
7. [DLRLC] SÎCÎI, sîcîi, vb. IV. 1. Tranz. A nu lăsa în pace pe cineva, stingherindu-i mișcările în mod supărător; a cicăli pe cineva vorbindu-i într-una, făcîndu-i reproșuri sau insistînd cu rugăminți; (despre abstracte) a chinui pe cineva obsedîndu-l, nedîndu-i liniște. Îl sîcîia gîndul că despre omul acesta... nu știe nimic, nu poate crede nimic. V. ROM. mai 1954, 15. Țineam să văd cît mai mult și cît mai multe, să mă aleg cu un folos, fie el cît de mărunt... și-mi sîcîiam gazdele cu întrebări și cu alergături. STANCU, U.R.S.S. 52. Mă sîcîie într-atît trebile comunei încît nu-i chip să lipsesc măcar un ceas. SADOVEANU, M. C. 198. Un copil ia o șubă sau un cojoc pe el, așa ca să acopere și capul să nu mai vază nimic. Ceilalți copii încep să-l sîcîie, nelăsîndu-l să caute miere. ȘEZ. XIII 49. 2. Refl. (Rar) A se mișca mereu încoace și încolo. O locomotivă se sîcîie de colo-colo. SAHIA, N. 31. Pesemne că se tot sîcîia pe scaun de neastîmpăr și de frică pentru mișelia ce făcu. ISPIRESCU, L. 258.
8. [DLRLC] SÎCÎIT, -Ă, sîcîiți, -te, adj. Care este greu de mulțumit, care sîcîie, cicălește; cicălitor. Mi-a scos sufletul; mai bine moartea decît așa tigoare de bărbat sîcîit. VLAHUȚĂ, O. A. 234. ♦ (Substantivat) Persoană pe care cineva o cicălește; p. ext. necăjit, amărît. Sîcîita, vai de ea, Șade-ntr-un vîrf de nuia (Aluna). TEODORESCU, P. P. 216.
9. [Șăineanu, ed. VI] sâcăì v. 1. a da cu sâc, a necăji mereu: dă-i înainte, babo și nu mă mai sâcăi CAR. 2. a se agita: se tot sâcăia pe scaun de neastâmpăr ISP.
10. [Scriban] sîcîĭ, a -í v. tr. (d. sîc). Fam. Șicanez, supăr, plictisesc, necăjesc: mă tot sîcîĭa cu judecata, cu vorba.
11. [DOOM 3] sâcâi (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sâcâi, 3 sâcâie, imperf. 1 sâcâiam; conj. prez. 1 și 2 sg. să sâcâi, 3 să sâcâie
12. [DOOM 2] sâcâi (a ~) vb., ind. 1 și 2 sg. sâcâi, 3 sâcâie, imperf. 3 sg. sâcâia; conj. prez. 3 să sâcâie
13. [IVO-III] sâcâiu, -câe 3, -câiam 1 imp.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL