1. [MDA2] săblăzni [At: CORESI, TETR. 40 / Pzi: ~nesc / E: slv съблазнити сѧ] 1-2 vtr (Înv) A (se) abate de la calea morală. 3-4 vtr A duce sau a cădea în ispită, în păcat. 5 vr (Pop) A avea poluție. 6 vr (Urmat de pp „de”) A nu recunoaște ca atare. 7-8 vtr A (se) supăra.
2. [Scriban] săblăznésc v. tr. (vsl. sŭ-blazniti. V. blăznesc). Sec. 16-17. Supăr, smintesc. V. refl. Mă supăr: toțĭ vă vețĭ săblăzni de mine în noaptea aceasta (Cor.). Am poluțiunĭ. – Și îmbl- și izbl-.
3. [DAR] săblăzni, săblăznesc, vb. IV (înv.) 1. a (se) abate de la calea morală, a duce sau a cădea în ispită, în păcat; a greși. 2. (refl.) a ejacula, a avea poluție. 3. (refl.) a nu recunoaște ca atare, a (se) necăji.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL