1. [MDA2] rucaviță sf [At: (a. 1681) HEM 495 / V: ~veță, ruga~, ~acv~, roc~ (Pl: rocavițe) / Pl: ~țe / E: slv рȢкавица] (Înv; mpl) Fiecare dintre cele două bucăți de stofa cu care se strâng mânecile stiharului, purtate de preot în timpul slujbei bisericești Si: mânecar, mânecuță, naracliță.
2. [Scriban] rucáviță f., pl. e (rus. rukavica, mănușă. V. rocodele). Pl. Mînecuțe preuțeștĭ întrebuințate în oficiŭ. – Vechĭ și narácliță și -ácviță (vsl. naronkvica și narakvica). V. mitenă.
3. [MDA2] rocaviță sf vz rucaviță
4. [MDA2] rucacviță sf vz rucaviță
5. [MDA2] rucaveță sf vz rucaviță
6. [MDA2] rugaviță sf vz rucaviță
7. [Șăineanu, ed. VI] rucavițe f. pl. mânecările preotului și diaconului. [Rus. RUKAVIȚA, mânecă].
8. [Scriban] mînecúță f., pl. e (d. mînecă). Pl. Un fel de manșete brodate cu aur (numite și rucavițe) pe care le poartă preuțiĭ cînd oficiază.
9. [DER] rucaviță (-țe), s. f. – Mînecuță la costumul preoțesc. – Mr. racaviță „manșetă”. Sl. rąkavica „mănușă” (Cihac, II, 320), din rąka „mînă”, cf. răcodelie, rîncă.
10. [D.Religios] rucaviță, rucavițe s. f. (Înv.; mai ales la pl.) Fiecare dintre cele două bucăți de stofă, cusute cu fire, cu care se strâng mânecile stiharului purtat de diaconi, preoți și arhierei la slujbele bisericești; mânecuță, mânecar, naracliță. [Var.: rucaveță, rugaviță, rocaviță s. f.] – Din sl. rukavița.
11. [D.Religios] rocaviță s. f. v. rucaviță.
12. [D.Religios] rugaviță s. f. v. rucaviță.
13. [DRAM 2021] rucáviță, s.f. v. rocaviță.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL