1. [DEX '09] RUBIDIU s. n. Element chimic, metal alcalin, strălucitor ca argintul, ușor oxidabil, care se găsește în natură în cantități mici, însoțind sodiul și potasiul. – Din fr. rubidium, germ. Rubidium.
2. [MDA2] rubidiu sn [At: ISIS (1862) 373 / V: (înv) ~m sn / E: fr rubidium, ger Rubidium] Metal alcalin, strălucitor ca argintul, ușor oxidabil, existent în natură în cantități mici, însoțind sodiul și potasiul.
3. [DLRLC] RUBIDIU s. n. Metal alcalin, strălucitor ca argintul, foarte ușor oxidabil în aer umed; se găsește răspîndit în natură în cantități mici, însoțind sodiul și potasiul.
4. [DN] RUBIDIU s.n. Metal alcalin alb, foarte reactiv, asemănător cu sodiul. [Pron. -diu. / < fr. rubidium].
5. [MDN '00] RUBIDIU s. n. metal alcalin alb, ușor fuzibil, foarte activ chimic, care se păstrează în petrol. (< fr. rubidium)
6. [Scriban] *rubídiŭ n. (d. lat. rúbidus, roș închis cărămiziu). Chim. Un metal alcalin analog potasiuluĭ și care se află în unele plante (sfeclă, tutun), în unele ape minerale ș. a. E monovalent și are o greutate atomică de 85.
7. [MDA2] rubidium sn vz rubidiu
8. [DOOM 3] rubidiu [diu pron. dĭu] s. n., art. rubidiul; simb. Rb
9. [DOOM 2] rubidiu [diu pron. dĭu] s. n., art. rubidiul; simb. Rb
10. [MDO] rubidiu
11. [DE] RUBÍDIU (< fr. {i}; {s} lat. rubidus „roșu-închis”) s. n. Element chimic (Rb; nr. at. 37, m. at. 85,47) din grupa metalelor alcaline. Strălucitor ca argintul, ușor oxidabil, se găsește în natură în cantități mici, însoțind sodiul, potasiul și litiul în minerale. A fost descoperit de R.W. Bunsen și G.R. Kirchhoff, în 1861. Se întrebuințează în calitate de catalizator în sinteza organică etc.
12. [DE] Rb, simbol chimic pentru rubidiu.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL