1. [DEX '09] OASPETE, oaspeți, s. m. 1. Persoană care vizitează pe cineva în casa acestuia; persoană căreia i se oferă ospitalitate; musafir, invitat. ♦ Persoană (oficială) care vizitează o țară, o instituție sau asistă (ca invitat, ca reprezentant) la o solemnitate, la un spectacol etc. 2. (Reg.) Nuntaș. [Var.: oaspe, oaspăt s. m.] – Lat. hospes, -itis.
2. [MDA2] oaspete sm [At: CORESI, L. 140/8 / V: (înv) ~păt, oaspe, ~et, ~eț, ~eță sf, os~ / Pl: ~eți și (nob, sf) ~ete / E: ml hospes, -itis] 1 Persoană care vizitează pe cineva în casa acestuia. 2 Cel căruia i se oferă ospitalitate Si: conviv, invitat, musafir, (reg) vindic, (liv) gost. 3-4 Persoană (oficială) care vizitează o țară, o instituție etc. sau asistă, ca invitat, ca reprezentant, delegat etc., la o solemnitate, la un spectacol etc. 5 (Spc) Musafir la nuntă Si: nuntaș. 6 (Reg) Cel care vine la nuntă cu tatăl miresei. 7 (Rar) Gazdă.
3. [DEX '98] OASPETE, oaspeți, s. m. 1. Persoană care vizitează pe cineva în casa acestuia; cel căruia i se oferă ospitalitate; musafir, invitat. ♦ Persoană (oficială) care vizitează o țară, o instituție sau asistă (ca invitat, ca reprezentant) la o solemnitate, la un spectacol etc. 2. (Reg.) Nuntaș. [Var.: oaspe, oaspăt s. m.] – Lat. hospes, -itis.
4. [DLRLC] OASPETE, oaspeți, s. m. 1. Persoană care vizitează pe cineva în casa acestuia, persoană căreia i se oferă ospitalitate; musafir. Masa din foișorul casei lui Iorgu Samson era împresurată de oaspeți. SADOVEANU, N. P. 52. Cina lui Abu-Hasan nu era foarte bogată, însă bună și curată, așa ca să poată mulțumi destul pe un oaspete drumeț. CARAGIALE, P. 123. Nu te turbura tătucă, mai bine mergi de te gătește, ca să primim oaspeții veniți la noi de prin fundul, lumii. ALECSANDRI, T. I. 410. ◊ Fig. Numai lebedele albe, cînd plutesc încet din trestii, Domnitoare peste ape, oaspeți liniștei acestei, Cu aripele întinse se mai scutură și-o taie Cînd în cercuri tremurînde, cînd în brazde de văpaie. EMINESCU, O. I 152. Oaspeții caselor noastre, cocostîrci și rîndunele, Părăsit-au a lor cuiburi și-au fugit de zile rele. ALECSANDRI, O. 167. ◊ Expr. (A fi) bucuros de oaspeți (rar de oaspete) = a primi cu plăcere musafiri. Bătu în ușă și strigă: bucuros de oaspete? VISSARION, B. 99. ♦ Persoană care vizitează o țară, o instituție sau asistă (ca invitat, ca reprezentant) la o solemnitate, la reprezentații etc. A devenit o tradiție ca la marea noastră sărbătoare națională să fie de față numeroși oaspeți de peste hotare. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2749. 2. (Transilv., Maram., Bucov.) Nuntaș. La ospăț... tot oaspeți rari. Tot crai și tot crăiese mari. COȘBUC, P. I 57. În Transilvania tot oaspetele aduce cu sine cîte ceva de-ale mîncării. SEVASTOS, N. 285. – Variante: oaspe (REBREANU, R. I 53, EMINESCU, O. I 147, ALECSANDRI, T. II 97), oaspăt (LESNEA, I. 130) s. m.
5. [Șăineanu, ed. VI] oaspe(te) m. 1. cel primit cu bunăvoință în casa cuiva: 2. cel ce primește bucuros pe un străin; 3. fig. străin, trecător: rândunelele sunt oaspeți de primăvară; 4. cel invitat la masă. [Lat. HOSPES, HOSPITEM].
6. [Scriban] oáspete m. (din ac. lat. hóspitem, nom. hóspes [din *hósti-pes, apărător al străinuluĭ, d. hostis, străin], gazdă și [maĭ tîrziŭ] oaspete; it. pv. oste, vfr. ost, nfr. hôte, sp. huesped, pg. hospede. Cp. cu judec 1. V. oaste, gazdă). Rar. Musafir, persoană ospătată de gazdă saŭ care a venit în vizită. Fig. Rîndunelele-s oaspețiĭ caselor noastre. – Rar fem.: oaspetea eĭ, fără pl.
7. [DEX '09] OASPĂT s. m. v. oaspete.
8. [DEX '09] OASPE s. m. v. oaspete.
9. [MDA2] oaspăt[1] sm vz oaspete[2]
10. [MDA2] oaspe smf vz oaspete
11. [MDA2] oaspet sm vz oaspete[1]
12. [MDA2] oaspeț, ~ă smf vz oaspete[1]
13. [MDA2] ospe sm vz oaspete[1]
14. [CADE] OASPE, ‼OASPETE (pl. -peți) sm. 1 Persoană care e primită cu mulțumire în casa cuiva, care e poftită la masă, mosafir: îI primi după cum i se cuvenea, îl băgă în palat și-l omeni ca pe un oaspe (ISP.); (P): oaspele nu mănîncă ce gîndește, ci mănîncă ce găsește; (P): după trei zile, oaspeții se pun la rîșniță; cînd cîntă cocoșul în prag, au să-ți vie oaspeți (GOR.); nu bănuia că soarta îi scosese în cale un oaspete așa de înalt (CAR.); eram oaspetele unui Rus bogat (S.-ALD.); bucuroși la oaspeți? întrebare pe care o pune cineva cînd sosește într’o casă și dorește să fie primit în gazdă sau la masă: cine, ajungînd noaptea la o casă țărănească, au întrebat „bucuros la oaspeți?” și n’au auzit îndată „bucuros!” sau, trecînd pe lîngă o masă de țărani, au zis „masă bună!” fără a fi poftit îndată la dînsa? (ALECS.) ¶ 2 🐦 Oaspeții primăverii, rîndunelele (sau alte pasări călătoare care se întorc odată cu venirea primăverii) [lat. hospes, pl. hospĭtes].
15. [CADE] OSPECIOR sm. dim. OASPETE: ~ii nici nu se așezaseră bine pe după mese (RET.).
16. [DLRLC] OASPAT s. m. v. oaspete.
17. [DCR2] profesor-oaspete s. m. (înv.) Profesor invitat pentru a ține cursuri la o universitate străină ◊ „Dan Grigorescu, profesor-oaspete la Departamentul de Literatură comparată al Universității Washington din Seattle.” Cont. 12 III 71 p. 10. ◊ „Eugenia Popescu-Județ, profesor-oaspete de la Universitatea din Pittsburg, a prezentat creația muzicală cantemirească în istoria muzicii turcești.” Sc. 29 X 73 p. 6; v. și R.lit. 27 XII 73 p. 31 (din profesor + oaspete, după germ. Gastprofessor; cf. engl. visiting-professor)
18. [Scriban] oáspe (oa dift.) m. fără pl. (din nom. lat. hóspes. Cp. cu jude, rece, șerpe). Rar. Oaspete.
19. [DOOM 3] oaspete s. m., art. oaspetele; pl. oaspeți
20. [DOOM 2] oaspete s. m., pl. oaspeți
21. [MDO] oaspete, pl. oaspeți
22. [IVO-III] oaspe, oaspeți.
23. [DER] oaspe (-peți), s. m. – 1. Persoană care primește găzduire. – 2. Musafir. – Var. oaspete. Mr. oaspe, megl. oaspiț. Lat. hospĕs, pl. hospĭtes (Diez, I, 298; Pușcariu 1215; Candrea-Dens., 1275; REW 4197), cf. it., prov. oste, v. fr. ost (fr. hôte), sp. huésped, port. hospede. Pentru dubla der. oaspe și oaspete, cf. om și sp. sierpe și serpiente. Der. ospăta, vb. (a da mîncare; a mînca, a petrece), mr. ospetu, ospetare, care ar putea proveni de asemenea din lat. hospĭtāre (Pușcariu 1231; Candrea-Dens., 1277; REW 4199; Tiktin); cf. alb. špëtoń „a salva” (Philippide, II, 644); ospătat, s. m. (birtaș, hangiu); ospătătoare, s. f. (înv., hangiță); ospătător, s. m. (hangiu, birtaș); ospătărie, s. f. (cîrciumă, birt); ospătos, adj. (primitor); ospătăreț, adj. (primitor); prospăta (var. împrospăta), vb. (Trans., a invita), pare o confuzie locală a lui ospăta cu proaspăt, cf. prospătură „mîncare proaspătă” (după Pușcariu, Dacor., III, 685 și REW 4199, din lat. perhospĭtāre; după Graur, BL, V, 101 din pre și ospăta). – Cf. ospăț.
24. [DLRLV] *OSPECIAR s. m. (ȚR) Oaspete. Xant zîse să-i dea să bea un pahar de vin ospeciarului. E 1777, 87r; cf. E 1777, 87v, 88v. Variante: ospețar (E 1777, 87v, 881r). Etimologie: oaspete + suf. -ar. Cf. m u s a f i r, *o s p e c i o i.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL