1. [DEX '09] RONȚĂIALĂ, ronțăieli, s. f. Faptul de a ronțăi; zgomot produs de roaderea cu dinții a unui corp tare: ronțăire, ronțăit. [Pr.: -ță-ia-] – Ronțăi + suf. -eală.
2. [MDA2] ronțăială sf [At: POLIZU / Pl: ~ieli / E: ronțăi + -eală] 1 Roadere a unui aliment tare, sfărâmând între dinți puțin câte puțin și producând un zgomot ușor, caracteristic Si: ronțăire (1), ronțăit (1), ronțăitură (1). 2 Zgomotul produs de roaderea cu dinții a unui aliment tare Si: ronțăit (2), ronțăire (2), ronțăitură (2).
3. [DLRLC] RONȚĂIALĂ, ronțăieli, s. f. Faptul de a ronțăi și zgomotul produs; ronțăire. S-auzea numai prin răcoarea nopții ronțăiala calului. CARAGIALE, la CADE.
4. [DOOM 3] ronțăială s. f., g.-d. art. ronțăielii; pl. ronțăieli
5. [DOOM 2] ronțăială s. f., g.-d. art. ronțăielii; pl. ronțăieli
6. [IVO-III] ronțăială, -ieli.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL