1. [DEX '09] ROMANȚA, romanțez, vb. I. Tranz. A expune într-o formă literară un fapt istoric, o biografie (a unei persoane celebre), a unui fapt istoric etc. cu detalii imaginate de autor. – Din it. romanzare, fr. romancer.
2. [MDA2] romanța vt [At: BUL. FIL. III, 186 / Pzi: ~țez / E: fr romancer, it romanzare] 1 A descrie viața unui om celebru, un fapt istoric, cu adausuri imaginate de autor. 2 A da caracter de roman1.
3. [DEX '98] ROMANȚA, romanțez, vb. I. Tranz. A prezenta viața unui om celebru, a unui fapt istoric etc. cu detalii imaginate de autor. – Din it. romanzare, fr. romancer.
4. [DLRLC] ROMANȚA, romanțez, vb. I. Tranz. A descrie viața unui om celebru, cu adaosuri imaginate de autor, pentru a da impresia unui roman creat de imaginație.
5. [DN] ROMANȚA vb. I. tr. A prezenta, a descrie viața cuiva cu adaosuri imaginate de autor. [< it. romanzare, cf. fr. romancer].
6. [MDN '00] ROMANȚA vb. tr. a descrie viața unui om celebru, cu adaosuri imaginate de autor. (< it. romanzare, fr. romancer)
7. [DEX '09] ROMANȚĂ, romanțe, s. f. 1. Compoziție muzicală vocală cu acompaniament instrumental, având un conținut liric, sentimental; p. ext. piesă instrumentală cu caracter asemănător. 2. Specie a poeziei lirice sentimentale, de obicei de inspirație erotică. – Din fr. romance, it. romanza, germ. Romanze.
8. [MDA2] romansă sf vz romanță1
9. [MDA2] romanță1 sf [At: HELIADE, D. C. 33/4 / V: (înv) ~nsă / E: fr romance, ger Romanze] 1 Specie a poeziei lirice cu conținut sentimental (de obicei de inspirație erotică). 2 Compoziție muzicală vocală cu conținut liric.
10. [DLRLC] ROMANȚĂ, romanțe, s. f. Cîntec duios și sentimental, pe versuri cu conținut elegiac. Melodiile plîngătoare colindau străzile înguste, înălțînd în văzduhul liniștit romanțe melancolice. SADOVEANU, O. II 158. Fetele, în frunte cu mama lor, începeau să cînte romanțe vechi romînești. REBREANU, I. 67.
11. [DN] ROMANȚĂ s.f. 1. (În evul mediu) Poem narativ care celebra un erou, un fapt istoric deosebit. ♦ (Astăzi) Poezie lirică, duioasă și sentimentală, de obicei erotică, exprimînd un sentiment de ușoară melancolie; cîntec duios și trist. 2. Lucrare vocală cu conținut liric sau liric-dramatic; piesă instrumentală cu caracter cantabil, melodic. [< it. romanza, cf. fr., sp. romance, germ. Romanze].
12. [MDN '00] ROMANȚĂ s. f. 1. poezie lirică, duioasă și sentimentală, de obicei erotică, exprimând un sentiment de ușoară melancolie. 2. compoziție muzicală vocală de formă strofică, cu acompaniament instrumental și un conținut liric, sentimental; (p. ext.) piesă instrumentală cu caracter asemănător. (< fr. romance, it. romanza, germ. Romanze)
13. [Șăineanu, ed. VI] romanță f. 1. istorioară fantastică în versuri și destinată a fi cântată; 2. cântec tânguios ori sentimental; 3. bucată de muzică scurtă, simplă și grațioasă (= fr. romance).
14. [Scriban] *romanță f., pl. e (fr. romance, d. sp. romance, care e pv. romans, fr. roman și it romanzo. D. fr. romance s’a făcut apoĭ it. și sp. romanza). Odinioară, mică poemă spaniolă în stanțe. Astăzĭ, mică poezie lirică destinată să fie cîntată. Melodia acesteĭ poeziĭ.
15. [DOOM 3] romanța (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. romanțez, 3 romanțează; conj. prez. 1 sg. să romanțez, 3 să romanțeze
16. [DOOM 2] romanța (a ~) vb., ind. prez. 3 romanțează
17. [DOOM 3] romanță s. f., g.-d. art. romanței; pl. romanțe
18. [DOOM 2] romanță s. f., g.-d. art. romanței; pl. romanțe
19. [DTM] romanță 1. Piesă vocală de mici dimensiuni, executată de un solist*, cu acompaniament* instrumental, gen răspândit în special în muzica de salon a sec. 19. În muzica rusă, era echivalentul liedului*. Uneori poate fi introdusă și în operă*, în locul unei arii*. 2. Gen ușor, sentimental, de inspirație pop. orășenească. 3. Piesă instr. de o melodicitate deosebită, apropiată de cantabilitatea vocală. Poate fi de sine stătătoare (ex.: Beethoven, două R. pentru vl. și orch.) sau o parte dintr-o lucrare amplă (ex. Ceaikovski, Concert pentru vl. și orch., partea a II-a).
20. [MDTL] ROMANȚĂ (< fr. romance ; it. romanza ; germ. Romanze) Specie a genului liric, cîntec sentimental-erotic, cu o ușoară notă de tristețe, transpus pe melodie sau scris în scopul execuției muzicale, ceea ce îi sporește expresivitatea, o latură caracteristică a romanței constituind-o muzicalitatea. Asemănătoare romanței sînt: lied-ul german, pesnia rusă, song-ul englez. În romanță întîlnim chemări, exclamații suspine, îndemnuri, regrete ș.a., stări emoționale, caracteristice așa-numitului stil de romanță, stil simplu, ușor de recunoscut la această specie lirică. Ex. Vezi rîndunelele se duc, Se scutur frunzele de nuc, S-așterne bruma peste vii, De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii? (M. EMINESCU, De ce nu-mi vii?) În literatura evului mediu, erau denumite romanțe acele poeme epice care celebrau faptele unui erou, întîmplări istorice. Întitulate romanceros, în lirica spaniolă, asemenea poezii au un conținut legendar sau erotic. Termenul romanță este folosit de unii poeți și ca titlu al unor creații poetice foarte variate ca tematică (ex. I. Minulescu, Romanțe pentru mai tîrziu). De cîte ori pe înserat În tîrgul mic te-am așteptat, Cînd tremurînd că n-o să vii Umblam pe străzile pustii? Se însera – și-n cîte-o poartă Pica domol o floare moartă Ce risipea un stins parfum De liliac sau de salcîm. (MIRON R. PARASCHIVESCU, Romanță)
21. [DE] ROMÁNȚĂ (< fr., it., germ.) s. f. 1. Specie a poeziei lirice, de obicei de inspirație erotică. Cultivată la curțile aristocraților francezi de la mijlocul sec. 12 și apoi în Ev. med. în Spania, sub forma unor compoziții lirice-narative cu conținut eroic-legendar; este consacrată, începând cu secolul 15, ca specie a poeziei culte cu formă metrică fixă, fiind adesea transpusă pe muzică. 2. Compoziție muzicală vocală de formă strofică, cu acompaniament instrumental și cu conținut liric, sentimental; p. ext. piesă instrumentală cu un caracter asemănător.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL