1. [MDA2] rocoșitură sf [At: N. COSTIN, LET2, I, 76 / Pl: ~ri / E: rocoși + -tură] (Înv) Răzvrătire.
2. [Scriban] rocoșíre și rocoșitúră f., pl. ĭ. Vechĭ. Revoltă (Let. I, 73).
3. [DLRLV] ROCOȘITURĂ s. f. (Mold.) Răzvrătire, răscoală. Rădicîndu-se asupra nemților pentru rocoșiturile lor și-au agonisit ură despre toți și l-au ucis. N. COSTIN; cf. PSEUDO-MUSTE. Etimologie: rocoși + suf. -tură. Vezi și rocoș, rocoșeală, rocoșan, rocoșelnic, rocoși, rocoșire, rocoșit, rocoșitor. Cf. h ă b r u ș a g, rocoș, rocoșeală, rocoșire, rocoșit; zurba (2), zurbalîc.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL