1. [DEX '09] RITORNELĂ, ritornele, s. f. 1. Revenire, într-o melodie, într-un cântec, a unui refren cu același text după fiecare strofă cântată; fragment instrumental care precedă dansul sau alternează cu el. 2. Vers sau grup de versuri repetate, într-o poezie, la intervale regulate. ♦ Improvizație poetică formată din trei versuri, în care cel de-al treilea rimează cu primul. [Var.: riturnelă s. f.] – Din it. ritornello, fr. ritournelle.
2. [MDA2] ritornelă sf vz riturnelă
3. [DEX '98] RITORNELĂ, ritornele, s. f. 1. Revenire, într-o melodie, într-un cântec, a unui refren cu același text după fiecare strofă cântată; fragment instrumental care precedă dansul sau alternează cu el. 2. Vers sau grup de versuri repetate, într-o poezie, la intervale regulate. [Var.: riturnelă s. f.] – Din it. ritornello, fr. ritournelle.
4. [DLRLC] RITORNELĂ, ritornele, s. f. (Și în forma riturnelă) 1. (Muz.) Fragment de muzică instrumentală care servește ca preludiu și adeseori și ca încheiere a unei arii. Coardele și naiul începură riturnela simplă a vechii balade, iar lăutarul... prinse a ne spune, în versuri surprinzătoare și mărețe, povestea lui Corbea. SADOVEANU, E. 170. Semnal pe care tot francezul îl știe și-l cîntă pe riturnela poporană. ODOBESCU, S. III 97. 2. Poezie de trei versuri, dintre care primul rimează cu al treilea. – Variantă: riturnelă s. f.
5. [DN] RITORNELĂ s.f. 1. Fragment de muzică instrumentală care precedă sau încheie o arie. ♦ Fragment de muzică instrumentală care precedă dansurile sau alternează cu ele. 2. Vers sau grup de versuri repetate în intervale regulate într-o poezie. ♦ Poezie de trei versuri, dintre care ultimul, cu caracter epigramatic, rimează cu primul. [Var. riturnelă s.f. / < it. ritornello, cf. fr. ritournelle].
6. [MDN '00] RITORNELĂ s. f. 1. fragment de muzică instrumentală cu caracter de refren care încadrează cântul în piesele strofice sau dansurile în muzica de dans. 2. vers sau grup de versuri repetate la intervale regulate într-o poezie. ◊ poezie de trei versuri, ultimul rimând cu primul. (< it. ritornello, fr. ritornelle)
7. [Șăineanu, ed. VI] ritornelă f. 1. Muz. un fel de preludiu, simfonie ce precede sau urmează după o arie; 2. poezioară de 3 versuri din cari unul rimează cu al treilea.
8. [DEX '09] RITURNELĂ s. f. v. ritornelă.
9. [MDA2] riturnelă sf [At: ODOBESCU, S. III, 97 / V: ~tor~ / Pl: ~le / E: fr ritournelle, it ritornello] 1 (Muz; înv) Refren. 2 (Muz) Fragment de muzică instrumentală care servește ca preludiu sau ca încheiere a unei arii. 3 (Muz) Fragment instrumental care precedă dansurile sau alternează cu ele. 4 Vers (sau grup de versuri) repetate într-o poezie, la intervale regulate. 5 (Rar) Poezie formată din trei versuri, dintre care primul rimează cu al treilea. 6 (Nob) Rondel.
10. [DN] RITURNELĂ s.f. v. ritornelă.
11. [DOOM 3] ritornelă s. f., g.-d. art. ritornelei; pl. ritornele
12. [DOOM 2] ritornelă s. f., g.-d. art. ritornelei; pl. ritornele
13. [MDTL] RITORNELĂ (< fr. ritournelle < it. ritornello, din ritorno, întoarcere) Scurtă poezie, limitată la trei versuri, ultimul vers rimînd cu primul, care adesea este mai scurt decît celelalte două. I se atribuie o origine provensală, unii cercetători derivînd-o însă din vechile cîntece populare toscane. În poezia noastră, G. Coșbuc, în volumul Balade și idile, are un număr de 19 ritornele (Fresco-ritornele), pe care le denumește Improvizări. Ex. Viața mea de mult s-a stins și-am îngropat-o, Sînt beat de cad în gropi, și-a cui o vina? A obrăjorilor cei cu gropiți, șireato! Pe cînd eram noi mici, mi-ai fost ca soră Și prietenă mi-ai fost, de cînd ești fată mare, Iar mama vrea de-acum să-i fii, drăguță, noră!
14. [DTM] riturnelă (< it. ritornello „întoarcere”) 1. Vechi cântec popular italian cu strofe de trei versuri, în care versul 1 și 3 rimau dând naștere formei a-b-a (v. lied). 2. Refren* în muzica corală a Renașterii* it. [în baladă (I, 1), frottola* și madrigal*]. 3. Fragment melodic (melodie*) instr. cu rol arhitectonic sau/și dramatic în cadrul operei* monteverdiene. ♦ În sec. 17-18, r. intervenea între strofele unui cântec sau ale unei arii* (aria da capo). 4. În concerto grosso*, parte omofonă* – mai rar fugato* cu rol de introducere, intermediu sau încheiere ce revine orch. [v. tutti (2)]. 5. În folc. românesc, parte executată instr. în interiorul unei balade (IV).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL