1. [DEX '09] RÂNJIT, -Ă, rânjiți, -te, adj. Care rânjește (2) (întruna). – V. rânji.
2. [MDA2] rânjit2, ~ă [At: NEAGOE, ap. GCR I, 165/33 / Pl: ~iți, ~e / E: rânji] 1 a (D. dinți) Dezvelit printr-un rânjet (1). 2 a (Pop; îs) Cea cu dinții ~iți Moartea. 3 a (D. animale și botul sau gura lor) Care își arată dinții într-un rânjet (3). 4 a (D. persoane, d. fața sau gura lor) Care rânjește (2). 5 a (D. persoane, d. fața sau gura lor) Strâmbat într-un rânjet (1). 6 a (Rar) Care seamănă cu un rânjet (1). 7 a (Rar) Care este însoțit de un rânjet (1). 8-9 smf, a (Reg) (Persoană) cu gura mare sau care râde prea mult. 10-11 smf, a (Reg) (Persoană) care este în conflict cu toată lumea Si: cicălitor (1). 12 a (Reg) Care poartă îmbrăcămintea în dezordine.
3. [MDA2] rânjit1 sn [At: SLAVICI, N. II, 80 / V: (reg) ~ngit (S și: ringit) / Pl: ~uri / E: rânji] 1-2 Rânjire (1, 3).
4. [DEX '09] RÂNJI, rânjesc, vb. IV. Intranz. și (reg.) refl. 1. (Despre animale) A-și arăta amenințător dinții, a mârâi arătându-și dinții. 2. (Despre oameni) A-și arăta dinții într-o grimasă de răutate, de batjocură, de prostie etc. ♦ A râde silit, forțat, fără veselie. ♦ (Rar) A-și bate joc de cineva. – Din bg. rănža „a mârâi”.
5. [MDA2] rănji v vz rânji
6. [MDA2] râjni1 v vz rânji
7. [MDA2] rângi2 v vz rânji
8. [MDA2] rângit sn vz rânjit1
9. [MDA2] rânji [At: CORESI, EV. 58 / V: (înv) răn~, (reg) ~ngi (S și: ringi), (Olt) râjni / Pzi: ~jesc / E: bg рънжа „a mârli”; râjni, prin metateză] 1-2 vit (D. animale) A-și arăta amenințător colții (mârâind). 3-4 vit (D. oameni) A-și arăta dinții într-o grimasă de răutate, de batjocură, de prostie, de veselie prefăcută etc. Si: (Olt) a hărgi. 5 vi A râde batjocoritor Si: (liv) a ricana. 6 vi (Pex) A zâmbi sau a râde (arătându-și dinții). 7 vi (Îe) A-i ~ cuiva în (sau sub) nas A-și bate joc de cineva care e prezent. 8 vi (Îe) A ~ în sine A-și bate joc în sinea sa. 9 vi (Îe) A ~ la stele A nu avea ce mânca. 10 vr (Fig; d. țesături) A se destrăma (1). 11 vi (Înv) A-și bate joc. 12 vi (dp vsl шѧтати сѧ) A cârti (1).
10. [DLRLC] RÎNJI, rînjesc, vb. IV. Intranz. și refl. 1. (Despre animale, mai ales despre cîini și lupi) A-și arăta amenințător dinții, a mîrîi arătîndu-și dinții. Fiara rînji și se repezi clămpănind printre cîni. SADOVEANU, O. I 449. Ursul... se opri o clipă în loc, se rînji la dînsa, o scuipă drept în față. GANE, N. II 48. ◊ Fig. De-acum e toamnă. Din nori alburii Iarna rînjește cu dinți de zăpadă. BENIUC, V. 76. ◊ Tranz. (Cu complementul «dinții») O înfricoșată tigroaie... deschizîndu-și gura, își rînjea dinții. DRĂGHICI, R. 46. 2. (Despre oameni) A-și arăta dinții într-o grimasă de răutate, de batjocură, de prostie. Iordan Buză se rînji într-un fel ciudat la Pralea. VORNIC, P. 186. Rînjea prostește, gogeamite găliganul, cu o frunte de un deget. BRĂTESCU-VOINEȘTI, F. 42. Rînjind sarcastic sub mustața întărîtată, Ladima îi puse mîna pe umăr. CAMIL PETRESCU, N. 39. ◊ Tranz. (Cu complement intern) Rînjea rînjet uscat. BOLLIAC, O. 197. ♦ A rîde silit, fără veselie. Sergentul Mezenucă era foarte vesel, rînjea larg la gluma căpitanului. SADOVEANU, O. VI 210. ♦ A-și bate joc de cineva. (Fig.) Cine scrie și cum scrie? – Nu cumva iarăși vrun cîntec, rînjind de biata domnie? HASDEU, R. V. 18.
11. [DLRLC] RÎNJIT, -Ă, rînjiți, -te, adj. (Despre dinți sau gură, p. ext. despre oameni și animale) Care rînjește. [Lupoaica] se învîrti greoaie în loc și din gura rînjită i se prelingeau bale ruginii. SADOVEANU, O. VIII 108. Dulăii rînjiți zvîcneau din cotloane, lătrînd și schelălăind. C. PETRESCU, A. R. 9. Era scheletul scorojit, cu dinții rînjiți. I. BOTEZ, ȘC. 119.
12. [Șăineanu, ed. VI] rânjì v. 1. a-și arăta dinții, vorbind de câini; 3. fig. a râde cu răutate. [Slav. *RÊJATI (serb. REJATI)].
13. [Scriban] 1) rînjésc v. intr. (bg. rŭmžý, mîrîĭ; sîrb. režati, a mîrîi). Iron. Rîd de răutate saŭ de nevoĭe arătîndu-mĭ dințiĭ. (Se zice și despre cînĭ cînd îșĭ arată colțiĭ fără să muște). Rîd prostește: nu rînji, măĭ prostule! V. refl. Ce te tot rînjeștĭ, măĭ prostule? – Pin met. și rîjnesc (Olt.). V. hlizesc.
14. [Scriban] 2) rînjésc v. tr. (vsl. rongati, vsîrb. ružiti, rudă cu rînjesc 1). Batjocuresc, ridiculizez.
15. [Scriban] rînjít, -ă adj. Iron. Care rînjește (rîde) mereŭ: un copil rînjit.
16. [DOOM 3] rânji (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânjesc, 3 sg. rânjește, imperf. 1 rânjeam; conj. prez. 1 sg. să rânjesc, 3 să rânjească
17. [DOOM 2] rânji (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânjesc, imperf. 3 sg. rânjea; conj. prez. 3 să rânjească
18. [MDO] rînji (conj. rînjească)
19. [IVO-III] rânjesc, -jească 3 conj., -jeam 1 imp.
20. [DER] rînji (rînjesc, it), vb. – A disprețui. Sl. rĕgati (Tiktin). Sec. XVI, înv. – Der. rînjitor, s. m. (înv., disprețuitor).
21. [DER] rînji (rînjesc, rînjit), vb. – 1. A-și arăta dinții. – 2. A avea un rîs sardonic. – Megl. rănges, răngiri. Bg. rămžă, din sl. ręgnąti (Miklosich, Slaw. Elem., 43; Cihac, II, 313; Byhan 329; Conev 56; cf. Densusianu, Hlr., 258, 269). – Der. din lat. ringĕre (Koerting 8091) nu este posibilă. – Der. rînjet (var. rînjit, rînjitură), s. f. (rictus); rînjeală, s. f. (rictus); rînjitor, adj. (crispat).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL