1. [DEX '09] RÂCÂITURĂ, râcâituri, s. f. Râcâire. [Pr.: -câ-i-] – Râcâi + suf. -tură.
2. [MDA2] râcâitură sf [At: DELAVRANCEA, S. 156/ P: ~câ-i~ / V: (reg) ~căi~ / Pl: ~ri / E: râcâi1 + -tură] 1-6 Râcâire (1-6). 7 Resturi de la râcâire (1-2). 8-13 Zgomot produs prin râcâire (1-6).
3. [MDA2] râcăitură sf vz râcâitură
4. [DLRLC] RÎCÎITURĂ, rîcîituri, s. f. Rîcîire; zgomotul produs prin rîcîit. O rîcîitură de chibrit se auzi, și scînteia... umplu odaia c-o lumină gălbuie. DELAVRANCEA, S. 156.
5. [Scriban] rîcîitúră f., pl. ĭ. Rezultatu rîcîiriĭ, urme de unghiĭ care aŭ rîcîit: niște rîcîiturĭ se vedeaŭ pe ușă.
6. [DOOM 3] râcâitură (desp. -câ-i-) s. f., g.-d. art. râcâiturii; pl. râcâituri
7. [DOOM 2] râcâitură (-câ-i-) s. f., g.-d. art. râcâiturii; pl. râcâituri
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL