1. [DEX '09] REVOLTA, revolt, vb. I. 1. Refl. A fi cuprins de revoltă, de indignare; a se indigna. 2. Refl. și tranz. A (se) răscula, a (se) răzvrăti. – Din fr. révolter.
2. [MDA2] revolta [At: AR (1830), 20/2 / V: (înv) ~ti / Pzi: revolt, (înv) ~tez, 3 și (înv) revoaltă / E: fr révolter] 1-2 vtr A se răzvrăti (4-5). 3-4 vrt A fi sau a face să fie cuprins de revoltă (1-2) Si: a (se) indigna.
3. [DLRLC] REVOLTA, revolt, vb. I. Refl. 1. A fi cuprins de revoltă (2); a se indigna. Croiți un univers de sisteme rigide, la care ați vrea să se supună natura și cînd natura nu se supune, vă mirați, vă lamentați și vă revoltați. C. PETRESCU, Î. II 88. Din toate privilegiile Moldaviei, ale relegei rămăseseră încă neatinse și intriga voia a lovi și în aceste! însă duhurile se revoltară. NEGRUZZI, S. I 242. 2. A se răscula, a se răzvrăti. La 1564, oștirea streină se măcelări mai toată de hatmanul Tomșa și Ilie Tomoran, cînd aceștia se revoltară asupra lui Despot-vodă. BĂLCESCU, O. I 119.
4. [DN] REVOLTA vb. I. 1. refl. A fi cuprins de revoltă, de indignare. 2. refl., tr. A (se) răscula, a (se) răzvrăti. [P.i. revolt. / < fr. révolter, cf. it. rivoltare].
5. [MDN '00] REVOLTA vb. I. refl. a fi cuprins de revoltă, de indignare. II. refl., tr. a (se) răscula, a (se) răzvrăti. (< fr. révolter)
6. [Șăineanu, ed. VI] revoltà v. 1. a împinge la revoltă; 2. fig. a provoca indignare: perfidia ne revoltă.
7. [DEX '09] REVOLTĂ, revolte, s. f. 1. Sentiment de mânie provocat de o nedreptate sau de o acțiune nedemnă; indignare. 2. Răscoală spontană, neorganizată; răzvrătire, rebeliune. – Din fr. révolte.
8. [MDA2] răvoltă sf vz revoltă
9. [MDA2] revoltă sf [At: AR (1829), 125/21 / V: (reg) răv~, riv~ / Pl: ~te, (înv) ~oalte / E: fr révolte] 1 Răscoală spontană, neorganizată, împotriva conducerii, a autorității de stat Si: răscoală (1), răzvrătire, rebeliune, (îvp) rebelie, (pop) revoluție (3), (înv) rocoșenie, rocoșitură, zurba, (înv) răcoșit1. 2 Sentiment de mânie amestecată cu amărăciune, provocat de o faptă sau de o întâmplare nedemnă sau nejustă Si: indignare.
10. [MDA2] revolti v vz revolta
11. [MDA2] rivoltă sf vz revoltă
12. [DLRLC] REVOLTĂ, revolte, s. f. 1. Sentiment de mînie amestecată cu amărăciune, provocat de o faptă sau o întîmplare socotită nedemnă sau injustă; indignare. Clocotea de revoltă că bătălia în care au pierit peste două mii de oameni... nici măcar n-a fost pomenită în comunicatele de război. REBREANU, P. S. 113. În pieptul tău coboară Revolta caldă, ca un val. TOPÎRCEANU, B. 67. Se înțelege că e o groaznică imoralitate tortura și osîndirea nedreaptă a lui Ion, și autorul ne sugerează revolta morală contra acestei cruzimi. GHEREA, ST. CR. II 277. 2. Răscoală spontană, neorganizată împotriva samavolniciei autorității de stat, a conducerii; răzvrătire, rebeliune. Dintre registre n-a izbucnit niciodată flacăra revoltei. BOGZA, A. Î. 112. Un ofițer din artileria turcă ar fi trimes aici, ca pedeapsă pentru că luase parte la o revoltă din Stambul. BART, S. M. 23. Îndată după vestita biruință a lui Matei-vodă la Finta, în 17 mai 1653, revolta izbucni. BĂLCESCU, O. I 20.
13. [DN] REVOLTĂ s.f. 1. Indignare. 2. Răscoală spontană, neorganizată; răzvrătire. [< fr. révolte].
14. [MDN '00] REVOLTĂ s. f. 1. indignare. 2. răscoală spontană, neorganizată; răzvrătire. (< fr. révolte)
15. [Șăineanu, ed. VI] revoltă f. ridicarea supușilor în contra suveranului, a inferiorilor în contra unui superior.
16. [Scriban] *revólt, a -á v. intr. (fr. révolter, d. it. ri-voltare. V. dez-volt). Răscol, răzvrătesc, rîdic contra. Fig. Indignez: vorba asta l-a revoltat.
17. [Scriban] *revóltă f., pl. e (fr. révolte, it. rivolta). Răscoală, răzvrătire, rebeliune, insurecțiune, revoluțiune, rîdicare contra superiorilor.
18. [DOOM 3] revolta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. revolt, 2 sg. revolți, 3 revoltă; conj. prez. 1 sg. să revolt, 3 să revolte
19. [DOOM 2] revolta (a ~) vb., ind. prez. 3 revoltă
20. [DOOM 3] revoltă s. f., g.-d. art. revoltei; pl. revolte
21. [DOOM 2] revoltă s. f., g.-d. art. revoltei; pl. revolte
22. [DER] revoltă (revolte), s. f. – Rebeliune, răscoală. Fr. révolte. – Der. revolta, vb., din fr. révolter; revoltant, adj., s. m., din fr. révoltant; revoltător, adj. (care provoacă indignare).
23. [CECC] Quis tulerit Gracchos de seditione quaerentes? (lat. Cine ar tolera ca Gracchii să se plîngă de revolte?) Iuvenal, „Satire” (11, 24) – Cuvinte îndreptate împotriva cenzorilor romani, pe care îi învinovățește că sînt mai corupți decît cei pe care îi „cenzurează”. Iuvenal admite ca unul care merge drept să rîdă de altul care șchioapătă, dar… cine ar tolera ca Gracchii să se plîngă de răscoale? Referirea la frații Gracchi (Tiberius și Caius) se explică prin faptul că ei au îndemnat poporul la răscoală pentru a obține împărțirea pămînturilor. Cum ar putea deci Gracchii, care au stîrnit răscoale, să se plîngă vreodată de ele? Fraza se aplică acelora care combat procedee pe care ei înșiși le-au aplicat cîndva. LIT.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL