1. [DEX '09] RESTEU, resteie, s. n. Fiecare dintre cele două bare în formă de cui, făcute din fier sau din lemn, care se introduc vertical în partea exterioară a jugului pentru a reține gâtul animalului. ◊ Expr. A lua (pe cineva) cu resteul = a se purta aspru (cu cineva). [Var.: (reg.) răsteu, restei s. n.] – Et. nec.
2. [MDA2] resteu sn [At: ANON. CAR / V: (reg) ~tău, ~tei, ~tel (Pl: ~eluri, restei), ras~, răs~, răstiu, rășteu, ~teu, răstel, răștel, lăstău, răstrău (Pl: răstaie), răstăi, Ies~ / Pl: ~eie, (reg) ~eauă, ~ri, ~ei / E: nct] 1 Fiecare dintre cele două cuie, făcute din lemn sau din fier, cu care se închid laturile jugului după înjugarea vitelor. 2 (Îe) A lua (pe cineva) cu ~l A se purta (cu cineva) aspru Si: a amenința (4). 3 (Îl) Cu ~l la brâu sau a umbla cu ~l A fi cicălitor, arțăgos. 4 (Îe) A ajunge la ~l de alun A sărăci de tot. 5 (Reg) Cui de fier sau de lemn, asemănător cu resteul (1), cu diverse întrebuințări. 6 Retevei (1). 7 Spetează care ține obezile să nu se desfacă roata morii sub presiunea apei. 8-9 (Reg) Rustem (1-2).
3. [DEX '98] RESTEU, resteie, s. n. Fiecare dintre cele două bare în formă de cui, făcute din fier sau din lemn, cu care se închid laturile jugului pentru a reține grumazul animalului în jug. ◊ Expr. A lua (pe cineva) cu resteul = a se purta aspru (cu cineva). [Var.: (reg.) răsteu, restei s. n.] – Et. nec.
4. [DLRLC] RESTEU, resteie, s. n. Fiecare dintre cele două bețe în formă de cui, făcute din fier sau din lemn, cu care se închid laturile jugului, pentru a reține grumazul animalului. Un resteu de carpăn, gros și vînjos. MARIAN, O. I 347. Cum? ziseră bărbații înspăimîntați, scăpînd resteiele din mînă. CREANGĂ, P. 14. ◊ Expr. A lua (pe cineva) cu resteul = a se purta (cu cineva) cu asprime, a-l amenința. – Pl. și: restele (JARNÍK-BÎRSEANU, D. 208), resteuri (POPESCU, B. III 147). – Variante: răsteu (POPA, V. 71, HOGAȘ, DR. II 284), restei (TEODORESCU, P. P. 624) s. n.
5. [Șăineanu, ed. VI] resteu n. Mold. V. răsteiu: când o face plopul mere și resteul mugurele AL.
6. [Scriban] restéŭ (vest, sud) și răstéŭ (nord) n., pl. eĭe (ung. resztó, odgonu din apoĭ la corabie, saŭ ereszteni, a da drumu, eresztö-, care dă drumu. Cp. cu cĭocîlteŭ, feresteŭ, melesteŭ ș. a.). Bățu (saŭ feru) mobil cu care se închide jugu spre partea de afară: dacă unu e maĭ tare în gît, tîrește resteu înainte (Sov. 211). V. bulfeŭ și fercheteŭ.
7. [DEX '09] RĂSTEU s. n. v. resteu.
8. [DEX '09] RESTEI s. n. v. resteu.
9. [MDA2] rastău sn vz resteu
10. [MDA2] răstăi sn vz resteu
11. [MDA2] răstău sn vz resteu
12. [MDA2] răstei sn vz resteu
13. [MDA2] răstel sn vz resteu
14. [MDA2] răsteu sn vz resteu
15. [MDA2] răstiu sn vz resteu
16. [MDA2] răștel sn vz resteu
17. [MDA2] rășteu sn vz resteu
18. [MDA2] restău sn vz resteu
19. [MDA2] restei sn vz resteu
20. [MDA2] restel sn vz resteu
21. [MDA2] risteu sn vz resteu
22. [Șăineanu, ed. VI] răsteiu n. 1. băț ce ține gâtul boilor în jug; 2. cuiu lung de lemn. [Cf. răstav].
23. [Scriban] răstéŭ, V. resteŭ.
24. [DOOM 3] resteu s. n., art. resteul; pl. resteie
25. [DOOM 2] resteu s. n., art. resteul; pl. resteie
26. [MDO] resteu, pl. resteie
27. [IVO-III] resteu, -teie.
28. [DER] resteu (resteie), s. n. – Cui cu care se închide jugul. – Var. răsteu, restei, restel. Mag. ereszto „care dă drumul” (Scriban; Gáldi, Dict., 95). Legătura cu sl. rastaviti „a separa”, bg. razstav „separare” (Cihac, II, 364; Conev 70) sau cu lat. rastĕllus (Tiktin) este dubioasă.
29. [DTM] reste(n)ul v. rustemul.
30. [DRAM 2021] restéu, s.n. v. răsteu.
31. [DRAM 2015] răsteu, răstaie, (resteu), s.n. – (reg.) Cui de fier cu care se închide jugul. – Et. nec. (DEX, MDA); din magh. ereszto „care dă drumul” (Scriban; Galdi, cf. DER).
32. [DRAM] răsteu, răstaie, s.n. – Cui de fier cu care se închide jugul. – Din magh. ereszto „care dă drumul” (Scriban cf. DER).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL