1. [DEX '09] RESPINGE, resping, vb. III. Tranz. 1. A refuza, a nu admite, a nu accepta. 2. A îndepărta de la sine, a da la o parte. ♦ A arunca înapoi. 3. A ține piept unui atac armat, a sili pe dușman să se retragă. 4. Fig. A înăbuși un sentiment, o pornire. – Din it. respingere.
2. [MDA2] respinge vt [At: IST. M. 118/22 / S: răs~ / Pzi: resping / E: res- + [îm]pinge cf it respingere] 1 A ține piept unui atac armat. 2 A sili pe dușmani să se retragă. 3 (Îoc a atrage) A îndepărta de la sine. 4 A arunca înapoi. 5 A refuza (1). 6 A nu primi. 7 A declara (pe cineva) nereușit, căzut la examen Si: a pica, a (nu) promova. 8 (Rar; c. i. sentimente, porniri) A înăbuși.
3. [DLRLC] RESPINGE, resping, vb. III. Tranz. 1. A refuza, a nu admite, a nu primi, a nu accepta. A respinge un proiect. ▭ Trimiseseși ceva la «Universul literar» care te respinsese. PAS, Z. I 313. Poate că Frusina ar fi respins pe Badea, dar părinții și rudele i-ar fi stat ciocan pe cap, pînă cînd și-ar fi dat consimțămîntul. GALACTION, O. I 126. Geniul limbii respinge neîncetat orice vorbe străine, barbare și parazite, ce vin a o disforma. HELIADE, O. II 386. ◊ A respinge (pe cineva) la un examen = a declara (pe cineva) căzut, a nu-l promova. 2. A îndepărta de la sine, a da la o parte. Ozun respinse cu mîna o prezență supărătoare. C. PETRESCU, C. V. 301. Cu o mînă îl respinge, Dar se simte prinsă-n brață. EMINESCU, O. I 104. ◊ Fig. Urările de anul nou, capra și căluțul și toată zvoana și veselia cotlonului aceluia din munte le respinse, de cătră sine. SADOVEANU, B. 64. ♦ A arunca înapoi. O săgeată Vîjîie, vine, lovește Scutul care zinghenește Și-o respinge. ALECSANDRI, P. II 14. 3. A ține piept unui atac armat, a sili pe dușman să se retragă. Un regiment care a făcut o încercare cu două zile înainte a fost însă respins. CAMIL PETRESCU, U. N. 309. Puternica armată... Stînd gata să respingă romînii din asalt. ALECSANDRI, P. III 219. 4. (Rar, cu privire la sentimente, porniri) A înăbuși. Ținînd și respingînd în el orice semn al supărării, se îngriji des-de-dimineață și de-aproape de tot ceea ce privea ospățul. SADOVEANU, Z. C. 132.
4. [DN] RESPINGE vb. III. tr. 1. A împinge înapoi; a îndepărta, a alunga. ♦ A refuza. 2. A rezista unui atac; a sili pe dușman să se retragă. [P.i. resping. / < it. respingere].
5. [MDN '00] RESPINGE vb. tr. 1. a împinge înapoi; a îndepărta, a alunga. ◊ a refuza. 2. a rezista unui atac; a sili pe dușman să se retragă. (< it. respingere)
6. [Șăineanu, ed. VI] respinge v. 1. a împinge înapoi; 2. a depărta fugărind: a respinge pe dușmani; 3. a combate cu putere: a respinge o calomnie; 4. a nu voi să primească: a respinge o cerere; 5. fig. a insufla desgust: figura sa te respinge.
7. [Scriban] *respíng, -píns, a -pínge v. tr. (neol. de la începutu sec. 18 după it. respíngere). Împing înapoĭ: valurile respingeaŭ luntrea. Silesc să se retragă: a respinge un dușman. Rezist, nu cedez: a respinge un asalt (și fig.) o ispită. Fig. Nu primesc, nu admit: a respinge o cerere. Nu recunosc, declar ca fals: a respinge o calomnie. Repugn, inspir dezgust (repulsiune): figura luĭ te respinge. – Rar și ră-. V. atrag și rînesc.
8. [DOOM 3] respinge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. resping, 3 sg. respinge, perf. s. 1 sg. respinsei, 1 pl. respinserăm, m.m.c.p. 1 pl. respinseserăm; conj. prez. 1 sg. să resping, 3 sg. să respingă; ger. respingând; part. respins
9. [DOOM 2] respinge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. resping, 1 pl. respingem, perf. s. 1 sg. respinsei, 1 pl. respinserăm; part. respins
10. [IVO-III] resping.
11. [DER] respinge (resping, respins), vb. – A refuza, a îndepărta, a refula. It. respingere (Tiktin; Candrea) sau mai probabil de la (îm)pinge, cu pref. răs-. Sec. XVIII. – Der. respingător, adj. (dezgustător).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL