1. [DEX '09] REFECAT, -Ă, refecați, -te, adj. Cusut cu refec. – V. refeca.
2. [MDA2] refecat1, ~ă a [At: FILIMON, O. I, 179 / Pl: ~ați, ~e / E: refeca] 1 (D. obiecte de îmbrăcăminte) Cusut cu refec (3). 2 (Pex) Tivit.
3. [DLRLC] REFECAT, -Ă, refecați, -te, adj. Cusut cu refec, tivit. (Fig.) Îi jucau fără astîmpăr ochișorii vioi și refecați, sclipind de vicleană răutate. M. I. CARAGIALE, C. 45. Cu ochi bolboșați, Roșii refecați. PĂSCULESCU, L. P. 289.
4. [DEX '09] REFECA, refec, vb. I. Tranz. 1. A coase un refec. 2. A detașa cu fierăstrăul marginile teșite ale scândurilor brute, pentru a obține scânduri paralelipipedice. – Cf. lat. refricare.
5. [MDA2] răfeca v vz refeca
6. [MDA2] răfica v vz refeca
7. [MDA2] refeca vt [At: POLIZU / V: (reg) răf~, ~fre~, răfica / Pzi: refec, 3 (îrg) ~eacă / E: ns cf lat refrico, -are] 1 A coase cu refec (3). 2 (Pex) A tivi. 3 (Fig; reg) A mustra aspru pe cineva. 4 A detașa cu ferăstrăul marginile ieșite ale scândurilor brute, pentru a obține scânduri paralelipipedice.
8. [MDA2] refreca v vz refeca
9. [DEX '98] REFECA, refec, vb. I. Tranz. 1. A coase un refec. 2. A detașa cu ferăstrăul marginile teșite ale scândurilor brute, pentru a obține scânduri paralelipipedice. – Cf. lat. refricare.
10. [DLRLC] REFECA, refec, vb. I. Tranz. 1. (Cu privire la o stofă, o pînză etc.) A coase cu refec, a tivi. Cămașa de borangic subțire și refecată cu bibiluri. FILIMON, C. 151. 2. A detașa cu ferăstrăul marginile teșite ale scîndurilor brute pentru a obține scînduri paralelipipedice.
11. [Șăineanu, ed. VI] refecà v. a coase un refec. [Vechiu-rom. răfrecà = lat. REFRICARE].
12. [Scriban] răféc, V. refec.
13. [Scriban] 2) reféc, a á v. tr. (poate din maĭ vechĭu răfrec, din *refrec. – Se conj. ca frec). Sud. Dupăcesc, înduplec, îndoĭ marginea pînzeĭ, peliĭ, hîrtiiĭ ș. a.: (un Jidan) cu pleoapele refecate (ChN. I, 56), un negru cu buzele groase și refecate (201), venea cu ochiĭ refecațĭ de la cîrcĭumă.
14. [DOOM 3] refec s. n., pl. refecuri
15. [DOOM 3] refeca (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. refec, 2 sg. refeci, 3 refecă; conj. prez. 1 sg. să refec, 3 să refece
16. [DOOM 2] refeca (a ~) vb., ind. prez. 3 refecă
17. [DER] refeca (refec, at), vb. – A coase cu refec, a tivi. – Mr. arufec(are). Origine necunoscută. Der. din sl. (Cihac, II, 311) este cît se poate de improbabilă (Byhan 329). Din lat. refrĭcāre (Pușcariu 1426; REW 7159) sau *orĭfĭcāre < orĭfĭcium, cf. port. refegar (Candrea, GS, III, 426; Candrea; REW 7159N), sau din lat. *refĭccāre „a întări”, cf. it. ficcare (Tiktin) nu sînt convingătoare. – Der. refec, s. n. (cusătură de îmbinare, tiv; ceartă, dojană); refecătură, s. f. (însăilare, tiv).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL