1. [DEX '09] RĂZBUNĂTOR, -OARE, răzbunători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care se răzbună, care nu iartă răul ce i s-a făcut; vindicativ. – Răzbuna + suf. -ător.
2. [MDA2] răzbunător, ~oare smf, a [At: BĂLCESCU, M. V. 29 / S și: răsb~, resb~ / Pl: ~i, ~oare / E: răzbuna + ~(ă)tor] 1-2 (Persoană) care se răzbună (1). 3-4 (Persoană) care nu iartă răul ce i s-a făcut Si: ranchiunos (1-2). 5-6 (Persoană) care manifestă tendință de răzbunare (1-2).
3. [DLRLC] RĂZBUNĂTOR, -OARE, răzbunători, -oare, adj. Care se răzbună, care nu iartă răul ce i s-a făcut; vindicativ. Oameni răzbunători. ◊ (Substantivat) Oh, ciocoi, te-ajung în fugă Toți răzbunătorii tăi. COȘBUC, P. II 110. Sîngele-acelor ce-aicea se jertfiră Născu pe-ai libertății vestiți răzbunători. ALEXANDRESCU, P. 141.
4. [Scriban] răzbunătór, -oáre adj. Care nu uĭtă să se răzbune: elefantu e răzbunător. V. vindicativ.
5. [Șăineanu, ed. VI] răsbunător a. și m. care (se) răsbună.
6. [DOOM 3] răzbunător adj. m., pl. răzbunători; f. sg. și pl. răzbunătoare
7. [DOOM 2] răzbunător adj. m., pl. răzbunători; f. sg. și pl. răzbunătoare
8. [DE] EX OSSIBUS ULTOR (lat.) din oase (se ridică) răzbunătorul – Vergiliu, „Eneida”, IV, 625: „Exoriare aliquis nostris ex ossibus ultor” („Din oasele noastre să răsară un răzbunător”).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL