1. [DEX '09] REZBEL s. n. v. răzbel.
2. [MDA2] rezbel sn vz răzbel
3. [Scriban] rezbél, V. războĭ 1.
4. [DEX '09] RĂZBEL, răzbele, s. n. (Înv.) Război1. [Var.: rezbel s. n.] – Din război1 (refăcut după lat. bellum).
5. [MDA2] răzbel sn [At: KLEIN, D. 202 / V: răz- (S și: resb~) / Pl: ~e, ~uri / E: război refăcut după lat bellum] (Îvp) Război (1).
6. [DLRLC] RĂZBEL, răzbele, s. n. (Și în forma rezbel; învechit și popular) Război1. S-a auzit că vin dinspre răsărit muscalii să-i poarte turcului cel mare rezbel, să-i scape de bir pe creștini. STANCU, D. 22. Soldatul ce este pentru rezbel pregătit Pîn-a nu pleca-și încearcă al săbiei ascuțit. ALEXANDRESCU, M. 260. – Variantă: rezbel s. n.
7. [Scriban] 1) războí n., pl. oaĭe (vsl. razboĭ, tîlhărie, ucidere, d. boĭ, flagel, luptă, care vine d. biti, a bate, a lovi, de unde vine și rom. iz- și răz-besc; bg. razbóĭ, stativă; sîrb. rázboj, 1. tîlhărie, 2. loc de luptă, 3. stativă, mașină de țesut. V. războĭ 2, nă-, și priboĭ). Șir de lupte cu armele între popoare saŭ partide: lupta de la Grivița în războĭu de la 1877. Arta războĭuluĭ: a studia războĭu. A face războĭ cuĭva saŭ a duce războĭ cu cineva (saŭ: contra cuĭva), a-l combate, a-l urmări cu războĭ. Oamenĭ de războĭ, militarĭ. Războĭ sfînt, războĭ contra păgînilor, cruciată. Onorurile războĭuluĭ, condițiunĭ onorabile acordate uneĭ garnizoane asediate permițîndu-ĭ să ĭasă cu arme și bagaje. Nume de războĭ, nume fals uzitat în anumite împrejurărĭ ca să nu fiĭ recunoscut. Fulger de războĭ, general foarte priceput. – Fals rezbél (care, după uniĭ ignoranțĭ, ar veni d. lat. res, lucru și bellum, războĭ!).
8. [DOOM 3] !rezbel (înv.) s. n., pl. rezbele
9. [DOOM 3] război2 s. n., pl. războaie
10. [DOOM 2] răzbel (înv.) s. n., pl. răzbele
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL