1. [MDA2] rățoire sf [At: POLIZU / Pl: ~ri / E: rățoi2] 1 Răstire (1). 2 Amenințare (1). 3 Îngâmfare. 4 Lăfăire.
2. [DEX '09] RĂȚOI2, rățoiesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A se răsti la cineva, a amenința pe cineva. – Din rățoi1.
3. [MDA2] rățoi2 vr [At: PR. DRAM. 208 / V: (rar) ~tui, (reg) roțăi / Pzi: ~esc / E: rățoi1] 1 A se răsti la cineva Si: (reg) a se răboli, a se răboțoi, a se răscocora (1). 2 A amenința pe cineva. 3 A se îngâmfa. 4 (Rar) A se lăfăi.
4. [MDA2] rățui2 v vz rățoi2
5. [MDA2] roțăi v vz rățoi2
6. [DLRLC] RĂȚOI2, rățoiesc, vb. IV. Refl. A se răsti la cineva, cerîndu-i socoteală sau provocîndu-l, pe un ton amenințător; a se stropși. Vin cu sabia în mînă! se rățoi Văitoianu la gazetarii pe care îi chemă pentru a le face, potrivit obiceiului, o expunere de principii. PAS, Z. IV 157. Nu te rățoi la noi, mă nene. SADOVEANU, M. C. 200. Ei! nu te mai rățoi așa, că nu-ți șede bine! ALECSANDRI, T. I 151.
7. [Șăineanu, ed. VI] rățoì v. a se îngâmfa, a se fuduli: cum te rățoești la soare fudul cu a mele pene? AL. [Tras din rățoiu, cu aluziune la umbletu-i fățăitor].
8. [Scriban] rățoĭésc și (maĭ rar) -uĭésc (mă) v. refl. (cp. cu rățoĭ, pin aluz. la mers, orĭ cu ung. ranculni, a încreți fruntea). Fam. Iron. Fac gesturĭ grave ca să speriĭ, mă răstesc, mă grozăvesc: o îmbrînceam rățuindu-mă (VR. 1916, 1-3, 162).
9. [DOOM 3] rățoi2 s. m., pl. rățoi, art. rățoii
10. [DOOM 3] rățoi1 (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă rățoiesc, 3 sg. se rățoiește, imperf. 1 sg. mă rățoiam; conj. prez. 1 sg. să mă rățoiesc, 3 să se rățoiască; imper. 2 sg. afirm. rățoiește-te; ger. rățoindu-mă
11. [DOOM 2] !rățoi2 (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rățoiește, imperf. 3 sg. se rățoia; conj. prez. 3 să se rățoiască
12. [MDO] rățoi (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rățoiesc, conj. rățoiască)
13. [IVO-III] rățoiesc, -oiască 3 conj.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL