Definiție și ce înseamnă rătăcire

1. [DEX '09] RĂTĂCIRE, rătăciri, s. f. Faptul de a (se) rătăci. ♦ Fig. Întunecare a minții, pierdere a facultăților mintale; nebunie. ♦ Fig. Greșeală, eroare. – V. rătăci.

2. [MDA2] rătăcire sf [At: CORESI, EV. 174 / Pl: ~ri / E: rătăci] 1 Pierdere a drumului bun Si: răsărire2 (1). 2 Confundare a direcției de urmat. 3 Hoinărire. 4 (Fig; înv) Abatere de la o normă (religioasă) Si: păcat. 5 (Fig) Dezorientare (1). 6 (Fig) Greșeală (2). 7 (Fig) Întunecare a minții. 8 (Fig) Pierdere a facultăților mintale. 9 (Fig; rar) Deformare (12).

3. [DLRLC] RĂTĂCIRE, rătăciri, s. f. 1. Faptul de a (se) rătăci; pierderea drumului bun. Asculta cu luare-aminte isprăvile de vînătoare, rătăcirile prin locuri sălbatice și neumblate. SADOVEANU, O. I 272. Tîrziu băgă de seamă rătăcirea și... începu să alerge pe coastă înapoi. AGÎRBICEANU, S. P. 19. Această simplă povestire a rătăcirii unui copil pe drumurile și prin dumbrava de la marginea tîrgușorului nu putea fi scrisă decît de un om care are multe și diverse însușiri de poet. IBRĂILEANU, S. 5. ♦ Fig. Întunecare a minții; nebunie. El însuși, în epoca rătăcirii, lăsîndu-se în voia unei amare fantezii, se declara urmaș al lui Utungi Emin-aga. CĂLINESCU, E. 6. 2. Fig. Greșeală, eroare. Rătăcirea lui cuconu Toderaș [titlu]. SADOVEANU, O. III 609. Aceste greșele nu sînt nimică pe lîngă altă rătăcire mai mare. ARHIVA R. I 94. Cumplita-mi rătăcire ți-e cunoscută poate. ALEXANDRESCU, M. 155.

4. [Șăineanu, ed. VI] rătăcire f. acțiunea de a (se) rătăci și rezultatul ei: 1. umblet fără căpătâiu; 2. turburarea minții; 3. părere falșă, eroare; 4. pl. apucături destrăbălate.

5. [Scriban] rătăcíre f. Acțiunea de a saŭ de a te rătăci. Mers orĭ călătorie pe departe și cu multe ocolurĭ din cauza perderiĭ drumuluĭ: rătăcirile luĭ Ulise. Colindare, umblet fără căpătîĭ, vagabondaj, haĭmanalîc: rătăcirile neamuluĭ jidănesc. Fig. Eroare, aberațiune, părere falsă: ce spuĭ tu e o rătăcire, fugițĭ de rătăcirile francmasonilor! Întunecare, turbare: rătăcirea mințiĭ.

6. [DEX '09] RĂTĂCI, rătăcesc, vb. IV. 1. Refl. A greși drumul, direcția, a nu mai ști unde se află. ♦ A se pierde de cineva; a se răzleți. ♦ Intranz. A umbla de ici-colo căutând drumul, încercând să iasă la liman, să se orienteze, să ajungă la țintă. 2. Intranz. A pribegi, a hoinări, a colinda. ♦ Refl. A se așeza într-un loc străin; a se aciua, a se pripăși. 3. Tranz. A nu mai ști unde a fost pus sau unde se găsește cineva sau ceva; a pierde. ♦ Refl. A ajunge, a se afla într-un loc unde nu se aștepta nimeni să se afle. – Lat. *erraticire (= *erraticare < erraticus).

7. [MDA2] rătăci [At: PSALT. HUR. 10773 / S și: ret~ / Pzi: ~ăcesc / E: nct] 1-2 vri A pierde drumul Si: (înv) a răsări2 (1). 3-4 vri A greși direcția. 5 vi A umbla de ici-colo căutând drumul, încercând să ajungă la țintă. 6 vr (Udp „de”) A se pierde de cineva. 7 vt (Îvr) A împrăștia. 8 vi A umbla umbla dintr-un loc în altul fără țintă Si: a hoinări. 9 vi A străbate un ținut în lung și în lat, neavând o așezare statornică Si: a pribegi. 10 vr A se așeza într-un loc străin Si: a se pripăși. 11 vr A se abate din drum. 12 vt A pierde ceva, nemaiștiind în ce loc a fost pus. 13 vt A nu ști unde se găsește cineva. 14-15 vri A ajunge într-un loc unde nu se aștepta nimeni să se găsească. 16 vi (Fig; îrg) A se abate de la o normă (religioasă) Si: a păcătui. 17 vr (Fig) A comite o eroare. 18 vr (Fig) A-și pierde controlul, judecata Si: a se zăpăci. 19 vr (Fig) A-și pierde mințile. 20 vt (Fig) A scoate (pe cineva) din minți. 21 vt (Fig; d. privire) A se muta dintr-un punct în altul, exprimând nedumerire, nesiguranță etc. 22 vt (Fig; d. privire) A se fixa în gol.

8. [DEX '98] RĂTĂCI, rătăcesc, vb. IV. 1. Refl. A pierde drumul, a greși direcția, a nu mai ști unde se află. ♦ A se pierde de cineva; a se răzleți. ♦ Intranz. A umbla de ici-colo căutând drumul, încercând să iasă la liman, să se orienteze, să ajungă la țintă. 2. Intranz. A pribegi, a hoinări, a colinda. ♦ Refl. A se așeza într-un loc străin; a se aciua, a se pripăși. 3. Tranz. A nu mai ști unde a fost pus sau unde se găsește cineva sau ceva; a pierde. ♦ Refl. A ajunge, a se afla într-un loc unde nu se aștepta nimeni să se afle. – Lat. *erraticire (= *erraticare < erraticus).

9. [DLRLC] RĂTĂCI, rătăcesc, vb. IV. 1. Refl. A pierde drumul, a greși direcția, a se abate (din drumul bun). M-a trimis logofătul Beașcă să aduc trei coșuri goale dă la cramă și m-am rătăcit pă potecile astea dîn vie, că toate-s la fel. CAMIL PETRESCU, O. I 29. Necunoscînd pe nime și umblînd din loc în loc, m-am rătăcit. CREANGĂ, O. A. 180. M-am rătăcit de vreo șepte ori de cînd am plecat de acasă. ALECSANDRI, T. I 397. ◊ Intranz. Fig. De cînd dorul m-au lovit, Mințile mi-au rătăcit. ALECSANDRI, P. P. 243. ◊ Tranz. (Cu complementul «drumul») Rătăciseră drumul și nu-l mai găsiră, decît o dată cu Argeșul. GALACTION, O. I 278. Cine să fie?... Ia eu, om bun, dragă jupîneasă; am rătăcit drumul și m-a apucat noaptea. HOGAȘ, M. N. 77. Cine a rătăcit drumul e bucuros și de cărare. ♦ Intranz. A umbla de ici-colo căutînd drumul, încercînd să iasă la liman, să ajungă la țintă. După uciderea lui Andrei [Bathori], săcuii se apucară a căuta, prin păduri și prin strîmtori, pe nobilii care umblau rătăcind prin întuneric. BĂLCESCU, O. II 258. ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. «de») A se pierde de cineva; a se răzleți. Copilul s-a rătăcit de părinți. ◊ Intranz. Mergînd ei tot așa laolaltă, pentru că se temea să nu rătăcească unul de altul, începură de la o vreme parcă a cunoaște ceva locul. SBIERA, P. 68. 2. Intranz. A umbla de colo pînă colo, fără țintă precisă; a hoinări, a colinda. Petre, cu același glas hotărît, cărăbăni pe toți țăranii care mai rătăceau prin casă. REBREANU, R. II 202. Vin’ cu mine, rătăcește Pe cărări cu cotituri, Unde noaptea se trezește Glasul vechilor păduri. EMINESCU, O. I 209. Căruța... înaintează încetinel și rătăcește fără de țel. ODOBESCU, S. III 16. ◊ Fig. Gîndurile îi rătăceau tulburi, neostoite, răscolind amintiri, amărăciuni, planuri, speranțe și izgonind mereu liniștea sufletului. REBREANU, R. I 45. La orele acele, Cînd ochiul rătăcește, primblîndu-se prin stele. ALECSANDRI, P. I 133. ♦ A străbate un ținut în lung și în lat, neavînd o așezare statornică nicăieri; a pribegi. A rătăcit așa mult, ferindu-se ca o fiară sălbatică, domnitorul Moldovei. SADOVEANU, O. VII 179. Însumi cu lipsa mă lupt, rătăcind prin pustiuri străine. COȘBUC, AE. 20. ♦ Refl. A se așeza într-un loc străin; a se pripăși, a se aciua. Drept este ca munca noastră să ne folosească nouă... De aceea m-am rătăcit eu aici. SADOVEANU, P. M. 30. 3. Tranz. A nu mai ști unde a fost pus sau unde se găsește cineva sau ceva, a pierde. Rătăcea maică-mea cheile. HOGAȘ, DR. II 151. Am rătăcit scrisoarea. CARAGIALE, M. 157. Ciobanii Rătăcit-au cîrlanii. ALECSANDRI, P. P. 59. ♦ Refl. A ajunge într-un loc la care nu se gîndea nimeni. Cum s-a rătăcit pe aici! Și eu înnebunisem căutînd-o. Credeam că mi-a furat-o. BASSARABESCU, V. 43.

10. [Șăineanu, ed. VI] rătăcì v. 1. a pierde drumul drept, a umbla încoace și încolo; 2. a pierde în genere: și-a rătăcit cărțile; 3. fig. a înșela, a turbura: această nenorocire i-a rătăcit mințile. [Tras din lat. ERRATICUS, rătăcitor].

11. [Scriban] rătăcésc v. intr. (d. lat. erráticus, eratic, rătăcitor, de unde s’a făcut *ratec, rătăcesc). Perd drumu: s’a dus pin pădure și a rătăcit. Perd drumu și umblu căutîndu-l: Ulise a rătăcit doŭă zecĭ de anĭ pe mare. Colind, umblu mult pin locurĭ depărtate: a rătăcit pin străinĭ, acest om a rătăcit pin toată lumea. V. tr. Perd drumu: copiiĭ aŭ rătăcit drumu. Perd pintre alte locurĭ: mĭ-am rătăcit bagajele pin gară. Fig. Duc pe căĭ rele, înșel cu ideĭ false: demagogiĭ rătăcesc tinerimea. Întunec, turbur: mizeria ĭ-a rătăcit mințile. V. refl. Mă perd pin mulțime (pin întuneric, pin pădure): copiiĭ s’aŭ rătăcit pin pădure. Mă perd depărtîndu-mă orĭ amestecîndu-mă cu alte lucrurĭ: copiiĭ s’aŭ rătăcit de părințiĭ lor pin mulțime, mi s’aŭ rătăcit scrisorile.

12. [DOOM 3] rătăcire s. f., g.-d. art. rătăcirii; pl. rătăciri

13. [DOOM 2] rătăcire s. f., g.-d. art. rătăcirii; pl. rătăciri

14. [DOOM 3] rătăci (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rătăcesc, 3 sg. rătăcește, imperf. 1 rătăceam; conj. prez. 1 sg. să rătăcesc, 3 să rătăcească

15. [DOOM 2] rătăci (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rătăcesc, imperf. 3 sg. rătăcea; conj. prez. 3 să rătăcească

16. [DER] rătăci (rătăcesc, rătăcit), vb. – 1. A pierde; a răzleți. – 2. A greși drumul, a se abate din cale. – 3. A înstrăina, a aliena. – 4. A hoinări, a vagabonda. Origine îndoielnică, dar probabil expresivă, cum o arată suf. -ci. Trebuie să țină de familia expresivă a lui răcan, cf. rătăcanie. Der. din lat. errātĭcus (Pușcariu 1450; REW 2905; Tiktin; Candrea) sau *errātĭcāre (Pușcariu, Dimin., 141) este neconvingătoare. – Der. rătăceală, s. f. (pierdere a drumului); rătăcitor, adj. (hoinar, pribeag).

17. [DE] RECTUM ITER QUOD SERO COGNOVI ET LASSUS ERRADO, ALIIS MONSTRO (lat.) eu arăt altora calea dreaptă, pe care am cunoscut-o târziu când eram obosit de rătăcire – Seneca, „Epistulae ad Lucillium”, 8, 3.

Sursă: DEX online sub licență GNU GPL

Alte articole interesante...

1. [MDA2] stăvuță sf [At: BÂRLEA, A. P. II, 235 / Pl: ~țe / E: […]
1. [MDA2] stăvărar sm [At: CHEST. V, 25/58 / Pl: ~i / E: stăvar + […]
1. [MDA2] stăvărească sf [At: ALR I, 212/118 / Pl: ~ești / E: stăvar + […]
1. [MDA2] stăvăriște sf [At: CHEST. IV, 115/91 / Pl: ~ti / E: stăvar + […]
[DE] CIUDAD SUAREZ [ciudað huáres], oraș în N Mexicului (Chihuahua), port pe Rio Grande; 719 […]
1. [DEX '09] SUAV, -Ă, suavi, -e, adj. Care produce o impresie de gingășie, de […]
1. [DEX '09] SUAV, -Ă, suavi, -e, adj. Care produce o impresie de gingășie, de […]
1. [DEX '09] SUAVITATE s. f. Însușirea a ceea ce este suav; delicatețe, gingășie, finețe. […]
Copyright 2026 © Explicativ.ro