1. [MDA2] răstire sf [At: POLIZU / V: (înv) res~ / Pl: ~ri / E: răsti1] 1 Vorbire cu voce aspră, pe un ton ridicat și amenințător Si: răsteală (1). 2 (Îlav) Cu ~ Cu asprime (2).
2. [DEX '09] RĂSTI, răstesc, vb. IV. Refl. A se adresa cuiva pe un ton aspru, ridicat amenințător, a ridica glasul. – Et. nec.
3. [MDA2] răspi v vz răsti1
4. [MDA2] răsti1 vr [At: CORESI, EV. 411 / V: (reg) ~spi, res~, ros~ / Pzi: ~tesc / E: nct] 1 A vorbi tare și aspru, pe un ton amenințător Si: a se răboli, a se răboțoi, (reg) a se răcămăți (1), a se răgădui1 (5), (îrg) a se răpști (2), a se răscocora (1), a se războti, a se rocoboi, a răcni (2), a se stropși. 2 (Pex) A face un gest de amenințare.
5. [MDA2] resti v vz răsti1
6. [MDA2] restire sf vz răstire
7. [MDA2] rosti2 v vz răsti1
8. [DLRLC] RĂSTI, răstesc, vb. IV. Refl. A vorbi tare și aspru, a se adresa cuiva pe un ton amenințător; a se stropși. Fira greu rîdea Și se cătrănea Și-apoi se răstea. COȘBUC, P. II 146. S-a ridicat foarte turburat și s-a răstit odată tremurînd. CARAGIALE, O. III 36. Cînd se răsti odată, mai că nu intră în pămînt flăcăiașul nostru. ȘEZ. VII 96. ◊ (În legătură cu o propoziție interogativă sau exclamativă) «Ce facem acum?» s-a răstit tata. PAS, Z. I 177. Atunci, lasă-mă în pace! se răsti ea supărată. SLAVICI, O. I 359. La vătaf că se răstea: Hei, vătafe, Argeșene! TEODORESCU, P. P. 94. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «la» și arătînd persoana căreia i se vorbește) Moș Gavril își freacă barba tunsă scurt și iar parcă se răstește la noi. SADOVEANU, O. VII 345. Cercă moșneagul să se împotrivească, dar hojmalăul se răsti la el, gata să-l lovească. DUNĂREANU, CH. 30. Vînătorul... se răsti la dînsul, strigînd în gura mare. ODOBESCU, S. III 47. ◊ Tranz. (Rar) Cineva a rîs, ori a răstit un ordin. C. PETRESCU, Î. II 15. ♦ (Rar) A ridica, a sumeți. Bouri daci răstindu-și fruntea surpă norii toți cu ei. EMINESCU, O. IV 136.
9. [Șăineanu, ed. VI] răstì v. a vorbi cu asprime. [Origină necunoscută].
10. [Scriban] răstésc (mă) v. refl. (din mă răpștesc). Mă adresez răcnind enervat: nu te răsti la el, că nu e vinovat. – În Munt. vest re- (ChN. 1, 159; Lov. 244).
11. [Scriban] restésc (mă), V. răstesc.
12. [DOOM 3] răsti (a se ~) (pop., fam.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă răstesc, 3 sg. se răstește, imperf. 1 sg. mă răsteam; conj. prez. 1 sg. să mă răstesc, 3 să se răstească; imper. 2 sg. afirm. răstește-te; ger. răstindu-mă
13. [DOOM 2] !răsti (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se răstește, imperf. 3 sg. se răstea; conj. prez. 3 să se răstească
14. [IVO-III] răstesc.
15. [DER] răsti (răstesc, răstit), vb. refl. – A răcni, a se stropși, a vorbi dur. Origine îndoielnică. Pare. var. a lui rosti „a vorbi”, sau der. directă de la rost „cioc”. Pentru evoluția semantică, cf. sp. enrostrar „a arunca în față”. Celelalte explicații par insuficiente: din sl. rešti „a zice” (Cihac, II, 308), soluție dificilă fonetic; pus în legătură cu rast „splină” (Tiktin); în loc de răpști (Scriban). – Der. răsteală, s. f. (asprime, mustrare); răstitură, s. f. (asprime).
16. [Argou] a se răsti la bocanci expr. (glum.) a vomita.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL