1. [DEX '09] RĂSPICAT, -Ă, răspicați, -te, adj. (Și adverbial; despre vorbe; p. ext. despre voce) Lămurit, deslușit, limpede; p. ext. hotărât, energic. ♦ (Despre gesturi, atitudini) Bine determinat, precis. – V. răspica.
2. [MDA2] răspicat, ~ă [At: DOSOFTEI, V. S. septembrie 13r/30 / V: res~ / Pl: ~ați, ~e / E: răspica] 1 a (Îvr) Tăiat în lung Si: despicat2 (1). 2-3 a, av (D. vorbe) (Pronunțat) în mod clar și deslușit. 4-5 a, av (Pex; d. voce) (Care răsună) în mod clar și deslușit. 6-7 a, av (Pex) Hotărât (4-5).
3. [DLRLC] RĂSPICAT, -Ă, răspicați, -te, adj. (Despre vorbe, p. ext. despre voce) Lămurit, limpede, p. ext. hotărît, energic. Dorea să vadă un obraz, o privire bărbătească, hotărîtă, aștepta un cuvînt răspicat. VORNIC, P. 216. Spuse cuvintele din urmă c-o voce adîncă și răspicată. SADOVEANU, O. VIII 21. I-a spus deodată vorbă răspicată. CONTEMPORANUL, III 554. ◊ (Despre gesturi, atitudini) Scriitorul a luat o atitudine răspicată față de fiecare erou pe care l-a creat. L. ROM. 1953, nr. 1, 54. ◊ (Adverbial, pe lîngă verbe de declarație) Hm, rosti el răspicat, nu mai întreb cine sînteți și încotro vă duceți. SADOVEANU, O. I 39. Găsi de cuviință să ia o înfățișare aspră, întrebînd răspicat pe maica Natalia. STĂNOIU, C. I. 223. (Rar, pe lîngă alte verbe) Aparțineau însă unor generații răspicat deosebite. C. PETRESCU, A. 401.
4. [Șăineanu, ed. VI] răspicat a. și adv. deslușit: a vorbi răspicat. [Vechiu-rom. răspicat, despicat (Dosofteiu): v. despicà].
5. [Scriban] răspicát, -ă adj. Mold. Clar, lămurit: vorbă răspicată. Adv. În mod răspicat: a vorbi răspicat.
6. [DEX '09] RĂSPICA, răspic, vb. I. Tranz. (Înv.) 1. (Rar) A străbate, a despica. ♦ Fig. A analiza. 2. A rosti, a pronunța clar, lămurit, limpede. ♦ A explica cu claritate. – Pref. răs- + [des]pica.
7. [MDA2] răspica vt [At: ȘINCAI, HR. I, 246/13 / V: res~ / Pzi: răspic / E: răs- + (des)pica] 1 (Înv) A despica (1). 2 (Fig) A cerceta îndeaproape. 3 (Înv) A desface un obiect îndoit. 4 A pronunța clar și lămurit. 5 A explica limpede. 6 A preciza.
8. [MDA2] respica v vz răspica
9. [MDA2] respicat, ~ă a vz răspicat
10. [DEX '98] RĂSPICA, răspic, vb. I. Tranz. (Înv.) 1. (Rar) A străbate, a despica. ♦ Fig. A analiza. 2. A rosti, a pronunța clar, lămurit, limpede. ♦ A explica cu claritate. – Răs- + [des]pica.
11. [DLRLC] RĂSPICA, răspic, vb. I. Tranz. (Învechit și arhaizant) 1. A străbate, a despica. Privesc mîndrul vultur... Cum falnic răspică a soarelui rază. DONICI, la TDRG. ◊ (Poetic) De-ai fi ca mine tînăr și de-ai iubi, în fine... numai atunci mi-ai putea spune Că tu răspici cu mintea cumplitele furtune Ce-n pieptu-mi se ridică. MACEDONSKI, O. II 150. ♦ Fig. A analiza. A răspica și a pătrunde cu de-amăruntul toate răsfățările de stil ale unui autor... este mai tot așa de anevoie. ODOBESCU, S. II 484. 2. A rosti, a spune, a pronunța lămurit, deslușit. Nici brațele să le ridic Eu n-am avut puterea Și nici cuvinte să răspic: Și mă-ngrozea durerea. COȘBUC, P. II 268. ◊ (Metaforic) Frumos cînt-o turturică, Ea din grai așa-mi răspică: Ian ieși, mîndro, pînă-n poartă, De vezi dorul cum mă poartă. HODOȘ, P. P. 39. ♦ A explica limpede. Această credință a romînilor se află răspicată chiar și în unele poezii poporane. MARIAN, O. I 20.
12. [Scriban] răspíc, a -á v. tr. (ră- și spic din despic. Cp. cu it. spiccare le parole, a răspica cuvintele). Vechĭ. Despic. Azĭ. Est. Pronunț lămurit: a răspica cuvintele.
13. [DOOM 3] răspicat2 adv.
14. [DOOM 3] răspicat1 adj. m., pl. răspicați; f. răspicată, pl. răspicate
15. [DOOM 2] *răspicat1 adj. m., pl. răspicați; f. răspicată, pl. răspicate
16. [DOOM 2] *răspicat2 adv.
17. [IVO-III] răspicat.
18. [DOOM 3] răspica (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. răspic, 2 sg. răspici, 3 răspică; conj. prez. 1 sg. să răspic, 3 să răspice
19. [DOOM 2] răspica (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 răspică
20. [DER] răspica (răspic, răspicat), vb. – 1. (Înv.) A crăpa, a despica. – 2. A separa, a pronunța deslușit, a silabisi. De la despica cu schimb de pref. (Pușcariu 524; Tiktin). După părerea puțin sigură a lui Tiktin, sensul 2 ar fi un împrumut făcut din it. spiccare. – Der. răspicat, adv. (clar).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL