1. [DEX '09] RĂȘLUIT, -Ă, rășluiți, -te, adj. (Despre grăunțe, semințe etc.) Descojit2, decorticat. – V. rășlui.
2. [MDA2] rășluit, ~ă a [At: ALEXI, W. / V: rușâit, rușuit / Pl: ~iți, ~e / E: rășlui] 1 (Rar) Din care s-a luat o parte. 2 (D. grăunțe, semințe etc.) Decorticat2 (1).
3. [DLRLC] RĂȘLUIT, -Ă, rășluiți, -te, adj. (Despre grăunțe, semințe etc.) Cojit, decorticat. Orz rășluit. Hrișcă rășluită.
4. [DEX '09] RĂȘLUI, rășluiesc, vb. IV. Tranz. 1. A smulge, a desprinde așchii, părți din ceva. ♦ A descoji, a decortica grăunțe, semințe etc. 2. Fig. A lua, a răpi (prin abuz sau prin violență) o parte din ceva. ♦ A risipi, a irosi, a prăpădi. 3. Fig. A distruge, a pustii, a rade de pe fața pământului (o așezare omenească). – Et. nec.
5. [MDA2] rășlui [At: (a. 1631) T. PAPAHAGI, C. L. / V: ~șui, rușei, rușii, rușui / S și: reș~ / Pzi: ~esc / E: ns cf rășpălui] 1 vt A desprinde așchii, părți din ceva, cu ajutorul unei unelte. 2 vr (Reg; d. turme) A se împrăștia (la venirea unei furtuni) Si: (reg) a se răzlogi. 3 vt (Fig) A lua prin abuz. 4 vt (Fig) A-și însuși pe nedrept un bun sau o parte din bunul sau din dreptul cuiva. 5 vt A risipi (8). 6 vt A rade de pe suprafața pământului o așezare omenească.
6. [MDA2] rășui v vz rășlui
7. [MDA2] rușei v vz rășlui
8. [MDA2] rușii v vz rășlui
9. [MDA2] rușiit, ~ă a vz rășluit
10. [MDA2] rușui v vz rășlui
11. [MDA2] rușuit, ~ă a vz rășluit
12. [DLRLC] RĂȘLUI, rășluiesc, vb. IV. Tranz. 1. A rupe, a ciunti, a desprinde așchii, părți din ceva. (Refl.) Puind dalta și lovind cu ciocanul, se rășluia cîte o bucată mare din piatră. DRĂGHICI, R. 54. ♦ (Despre grăunțe, semințe etc.) A descoji, a decortica. 2. Fig. (Despre bunuri materiale aparținînd cuiva) A lua (prin abuz de putere sau prin violență), a răpi, a cotropi; a lua cu hapca. Fiind și el singur în viață, fără nevoi mari și fără proiecte ambițioase, n-a rășluit nimic din bunul stăpînului. C. PETRESCU, A. 79. De cînd vechilul monăstirii mi-o rășluit bucățica mea de răzășie, de-aici, din satu Horamu, am rămas pe drumuri. ALECSANDRI, T. 1535. ♦ A risipi, a irosi, a prăpădi. (Refl. pas.) Este trist lucru a vedea cum se pierd roadele pămîntului nostru, cum se rășluiește avuția publică. I. IONESCU, D. 292. 3. (Despre așezări omenești) A rade de pe fața pămîntului, a distruge, a pustii. Satul din preajmă era rășluit pînă la fața pămîntului. SADOVEANU, O. I 572. – Variantă: rișlui (I. IONESCU, P. 390) vb. IV.
13. [DLRLC] RIȘLUI vb.IV v. rășlui.
14. [Șăineanu, ed. VI] rășluì v. 1. a tăia pe margine; 2. fig. a cotropi: mi-a rășluit bucățica mea de răzeșie AL. [Slovean REJLIATI, a tăia].
15. [Scriban] rășluĭésc și (vechĭ) rășuĭésc și rușuĭésc v. tr. (cp. cu ung. reselni, a scobi, orĭ sîrb. vsl. rušiti, a doborî, nsl. režljati, a tăĭa). Taĭ o bucată din ceva, ĭaŭ, fur: a rășlui o bucată dintr’o pînză, din niște fîn, dintr’un teritoriŭ. – Vechĭ și rușiesc În ziaru Opinia (Ĭașĭ, 25 Maĭ 1930, 4, 6, Em. Manoliu, Ĭeșean) zice hărășluĭesc.
16. [Scriban] rușiésc, V. rășluĭesc.
17. [Scriban] rușuĭésc, V. rășluĭesc.
18. [DOOM 3] rășlui (a ~) (a smulge) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rășluiesc, 3 sg. rășluiește, imperf. 1 rășluiam; conj. prez. 1 sg. să rășluiesc, 3 să rășluiască
19. [DOOM 2] rășlui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rășluiesc, imperf. 3 sg. rășluia; conj. prez. 3 să rășluiască
20. [IVO-III] rășluesc, -uiască 3 conj., -uii 1 aor.
21. [DER] RĂȘLUI, răsluiesc, vb. IV. Tranz. ~ (din rușui, cu l expresiv)
22. [DAR] rășluit, rășluită, rășluiți, rășluite, adj. (pop.) 1. tăiat, smuls, desprins din ceva. 2. descojit, decorticat. 3. (fig.) răpit. 4. risipit, irosit, prăpădit; distrus, pustiit.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL