1. [DEX '09] RĂSCRUCE, răscruci, s. f. 1. Loc unde se încrucișează sau de unde se separă două sau mai multe drumuri; răspântie. ◊ (Pop.) Răscrucile cerului = punctul de pe bolta cerească în care se află Soarele la amiază; zenit. ◊ Loc. adj. și adv. În răscruce = (care este) în formă de cruce; cruciș. 2. Fig. Moment hotărâtor în viața unui om, a unui popor etc.; cotitură. 3. Parte a carului de care se prind șleaurile. 4. Cruce de lemn care împarte o fereastră în mai multe despărțituri. 5. Parte a vârtelniței formată din două stinghii încrucișate de care sunt prinse fofezele; fofelniță. – Pref. răs- + cruce.
2. [MDA2] răscruce sf [At: CREANGĂ, A. 44 / V: ~uci (Pl: ~uciuri) sn / S și: res~ / Pl: ~uci / E: răs- + cruce] 1 (Mpl) Loc unde se încrucișează două sau mai multe drumuri Si: răspântie (12). 2 Loc de unde se separă două sau mai multe drumuri Si: răspântie. 3 (Pop; îs) ~cile cerului Punct de pe bolta cerească în care se află Soarele la amiază Si: zenit. 4 Locul de întâlnire a două cursuri de apă Si: confluență (1). 5 (Fig) Moment hotărâtor în viața unui om, a unui popor etc. 6 (Pop) Obiect sau semn în formă de cruce (3). 7 (Rar) Cruce (3). 8 Parte a carului de care se prind șleaurile Si: cruce (67). 9 Cercevele care despart fereastra în mai multe ochiuri. 10 Parte a vârtelniței formată din două stinghii încrucișate de care sunt prinse fofezele Si: fofelniță (1). 11 Spițele de la roata morii. 12 Țăruș cu care se fixează o parte a lesei de pescuit pe fundul apei. 13 (Lpl) Cusătură în formă de cruce. 14 (îf răscruci) Gest ritualic făcut în biserică, ce constă în închinarea cu fața îndreptată, rând pe rând, către cele patru puncte cardinale. 15-16 (Îljv) În ~ (Care este) în formă de cruce Si: cruciș (7, 13).
3. [DEX '98] RĂSCRUCE, răscruci, s. f. 1. Loc unde se încrucișează sau de unde se separă două sau mai multe drumuri; răspântie. ◊ (Pop.) Răscrucile cerului = punctul de pe bolta cerească în care se află Soarele la amiază; zenit. ◊ Loc. adj. și adv. În răscruce = (care este) în formă de cruce; cruciș. 2. Fig. Moment hotărâtor în viața unui om, a unui popor etc.; cotitură. 3. Parte a carului de care se prind șleaurile. 4. Cruce de lemn care împarte o fereastră în mai multe despărțituri. 5. Parte a vârtelniței formată din două stinghii încrucișate de care sunt prinse fofezele; fofelniță. – Răs- + cruce.
4. [DLRLC] RĂSCRUCE, răscruci, s. f. I. 1. (La pl., cu valoare de sg.) Loc unde se încrucișează sau de unde se separă două sau mai multe drumuri; răspîntie. Plînge-o mierlă-ntr-o răchită La răscruci în Dealu-Mare. GOGA, P. 85. Sus, la răscruci, Vin trei haiduci, Pe cai mărunți. IOSIF, V. 60. Apucă pe ici tot înainte și, cum îi ajunge în răscrucile drumului, ai să și dai de grădina ursului. CREANGĂ, P. 215. ♦ Răscrucile cerului = punctul de pe bolta cerească în care se află soarele la amiază; zenit. Soarele vărsa potop de foc din răscrucile cerului. SANDU-ALDEA, U. P. 58. Soarele mai că pășise peste răscrucile cerului. HOGAȘ, M. N. 160. ◊ Loc. adj. și adv. În răscruce = în formă de cruce; cruciș. Nu vă voi putea deci spune dacă ele [movilele] trebuiesc despicate... în răscruce. ODOBESCU, S. II 266. Dar m-oi duce... Unde-i drumul în răscruce. ALECSANDRI, P. P. 275. 2. Fig. Moment crucial în viața unui om, a unui popor etc. Moment de răscruce al istoriei. II. Obiect în formă de cruce sau așezat în cruce. 1. Partea carului de care se prind șleaurile; cruce. Miai... a pus mîna pe ștreangurile cailor și a început să le desfacă din răscruci. PREDA, Î. 120. 2. Cruce de lemn care împarte o fereastră în mai multe despărțituri. 3. Fofelniță. – Variantă: (regional) răscruciu, răscruciuri (MACEDONSKI, O. III 94), s. n.
5. [Șăineanu, ed. VI] răscruce f. 1. locul unde se încrucișează două sau mai multe căi: ajunge în răscrucile drumului CR.; 2. partea trăsurii de care se prind șleaurile; 3. spetezele vârtelniței. [Slav. RAS și cruce].
6. [Scriban] răscrúce f. (răs- și cruce). Răspîntie, locu unde se încrucișează niște liniĭ, stinghiĭ, drugĭ ș. a.
7. [MDA2] răscruci1 sn vz răscruce
8. [DLRLC] RĂSCRUCIU s. n. v. răscruce.
9. [DOOM 3] răscruce s. f., art. răscrucea, g.-d. art. răscrucii; pl. răscruci
10. [DOOM 2] răscruce s. f., g.-d. art. răscrucii; pl. răscruci
11. [IVO-III] răscruce.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL