1. [DEX '09] RĂPĂITURĂ, răpăituri, s. f. Răpăit2. [Pr.: -pă-i-] – Răpăi + suf. -tură.
2. [MDA2] răpăitură sf [At: LUNGIANU, ap. CADE / Pl: ~ri / E: răpăi + -tură] (Mpl) Zgomot produs de lovituri ritmice.
3. [DLRLC] RĂPĂITURĂ, răpăituri, s. f. (Mai ales la pl.) Zgomote scurte și dese produse de izbituri repezi și cadențate; răpăială. Abia mîntui vorbele și alături se auziră, ca o grindină care lovește în geam și pe acoperiș, răpăituri. PAS, L. I 138. Răpăiturile se tot întețeau, ba auzi chiar și un fel de mugete. STĂNOIU, C. I. 185.
4. [DOOM 3] răpăitură (desp. -pă-i-) s. f., g.-d. art. răpăiturii; pl. răpăituri
5. [DOOM 2] răpăitură (-pă-i-) s. f., g.-d. art. răpăiturii; pl. răpăituri
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL