1. [DEX '09] RĂRUNCHI, rărunchi, s. m. (Pop.) 1. Rinichi. ◊ Expr. A avea seu la rărunchi = a fi om cu avere. A ofta din rărunchi = a ofta din adâncul sufletului. 2. Interiorul trupului omenesc (considerat ca sediu al vitalității, al sensibilității); p. ext. miezul, mijlocul unui lucru. – Lat. renunculus.
2. [MDA2] rărunchi2 sm [At: LB / V: rănu~ / Pl: ? / E: ml ranuculus] (Bot; reg) 1 Boglar (Ranunculus sceleratus). 2 Piciorul-cocoșului (Ranunculus-acris). 3 Gălbenele (7) (Ranunculus polyanthemos). 4 Plantă cu rizomul lung, cărnos, cu florile mari, galbene-aurii și cu fructele bombate Si: gălbenele(11)-de-munte (Ranunculus carpaticus). 5 Floare-de leac (Ranunculus repens). 6 Untișor (Ficaria verna).
3. [MDA2] rărunchi1 smn [At: PO 276/12 / V: (reg) rănuchi, rănu~, rănune, ~che, renuchi, renu~, rer~, rinuchi / Pl: ~, (reg) ~nți, ~uri / E: ml renunculus] 1 (Îvp; mpl) Rinichi. 2 (Îe) A avea (sau a fi cu, a prinde) seu Ia ~ A fi om înstărit, cu avere. 3 (Rar) Parte dorsală a corpului omenesc unde sunt așezați rinichii. 4 (Pex) Șale. 5 (Fig; îvr) Persoană din același neam cu cineva. 6 (Îvp; mpl) Interiorul corpului omenesc, considerat ca centru al forței, al sensibilității etc. 7 (Îlav) Din ~ sau din (sau până în) fundul ~lor Din toate puterile. 8 (Îe) A i se rupe cuiva ~i de milă (sau de mâhnire) A-i fi foarte milă de cineva. 9 sn (Reg) Mișcare nereușită la jocul „de-a țurca”, atunci când jucătorul nu poate lovi mingea din zbor. 10 (Îe) A da ~ul A executa o figură (în cadrul jocului „de-a țurca”) constând din azvârlirea țurcii cu laba piciorului spre gropiță.
4. [DLRLC] RĂRUNCHI, rărunchi, s. m. (Învechit și popular) 1. Rinichi. ◊ Expr. A avea seu la rărunchi = a fi om cu avere. Cum te văd, sameni a avea său la rărunchi. CREANGĂ, P. 201. 2. Adîncul trupului omenesc (considerat ca sediu al vitalității sau al sensibilității); fig. interiorul, mijlocul unui lucru. Mitrea a gemut pînă în fundul rărunchilor și s-a dus. SADOVEANU, M. C. 42. [Dreptatea] de corbii sugrumării e roasă la rărunchi. MACEDONSKI, O. I 46. Am dat o atențiune continuă... tuturor descoperirilor ce s-au putut face, sau în rărunchii pămîntului, sau în bolțile umede. ODOBESCU, S. II 236. Să mă bucur din rărunchii inimii mele. FILIMON, C. 45.
5. [Scriban] rărúnchĭ m., pl. tot așa (din maĭ vechĭu rănunchĭ, lat. *renúnculus, dim. d. ren, renis, rinichĭ. P. term., cp. cu genuchĭ, cărunt și mărunt. V. rinichĭ). Est. Rinichĭ. Fig. (și’n vest). Sediu sensibilitățiĭ morale: cu rănunchiĭ zdrobițĭ de mîhnire (Isp.) A fi ĭeșit din rărunchiĭ națiuniĭ (Iron.), a fi fiu poporuluĭ, a simți ca poporu.
6. [MDA2] rarunchi sm vz rărunchi1
7. [MDA2] rănuchi sm vz rărunchi1
8. [MDA2] rănunc sm vz rărunchi1
9. [MDA2] rănunchi2 sm vz rărunchi2
10. [MDA2] rănunchi1 sm vz rărunchi1
11. [MDA2] rărunche sm vz rărunchi1
12. [MDA2] rânuchi sm vz rărunchi1
13. [MDA2] renuchi sm vz rărunchi1
14. [MDA2] renunchi sm vz rărunchi1
15. [MDA2] rerunchi sm vz rărunchi1
16. [MDA2] rorunchi sm vz rărunchi1
17. [Șăineanu, ed. VI] rănunchiu m. V. rărunchiu.
18. [Șăineanu, ed. VI] rărunchiu m. 1. rinichiu; 2. fig. sediul sensibilității morale: pleacă cu rărunchii sdrobiți de mâhnire ISP.; 3. Bot. floare broștească. [V. rinichiu].
19. [Șăineanu, ed. VI] rinichiu (rărunchiu) m. 1. una din cele două glande așezate de ambele părți ale coloanei vertebrale, secretând urina: boală de rinichi; 2. la bucătărie: rinichi de vacă. [Lat. RENICULUS].
20. [Scriban] rănúnchĭ, V. rărunchĭ.
21. [DOOM 3] rărunchi (pop.) s. m., pl. rărunchi, art. rărunchii
22. [DOOM 2] rărunchi (pop.) s. m., pl. rărunchi, art. rărunchii
23. [DER] rărunchi (rărunchi), s. m. – 1. Rinichi. – 2. Măruntaie. – Var. răruchi, rănunchi. Lat. *rĕnŭncŭlus (Pușcariu 1439; REW 7213), cf. sicil. ranuggiu, engad. nirunkel. Fonetic s-a confundat cu rărunchi, s. m. (plantă, Ranunculus pedatus, R. aureus), din lat. ranŭncŭlus (Candrea). Cf. rinichi.
24. [DLRLV] RĂRUNCHI s.m. 1. (Mold., Ban., Trans. SV). Rinichi. A: Doftorii au mai aflat și la rărunchii lui de cătră stîngă alte doă pietre. N. COSTIN. Boale la rărunchi. CAL. 1762, 131r. C: Cu rărunchiul său acoperiră-ș fata. PS. 1651, 23v. Renunkyu. Ren. AC, 365; cf. PL, 146r. ♦ Fig. Persoană din același neam cu cineva. A: Mă certară din dzî pănă-n noapte Rărunchii miei. DOSOFTEI, PS. 2. (Mold., ȚR, Trans. SV) Adîncul trupului omenesc. A: Tu m-ai făcut, Doamne, tu ai zidii rărunchii miei și toată putearea trupului mieu. AR, 44v; cf. AR, 11v. B: Pre cruce văzîndu-te pre tine... spînzurînd, sfărîmîndu-se ca o maică la rărunchi, au zis. MINEIUL (1776). C: Eu sînt cela ce ispitescu rărunchii și inimile. N. TEST. (1648); PSALT. (1651). Rănunchi(i) miei încă mă învață. VCC, 34. Variante: rănunchi (VCC, 34; AC, 365). Etimologie: lat. renunculus. Cf- r i n i c h i.
25. [DRAM 2021] rărúnchi, s.m. (pop.) 1. Rinichi. 2. Măruntaie. 3. Interiorul trupului omenesc (considerat, în vechea antropologie, ca sediul interior al vitalității). ■ (în expr.) A striga din rărunchi = a striga cu putere, din tot sufletul. – Lat. renunculus (Scriban, DEX).
26. [DRAM 2015] rărunchi, s.m. – (pop.) 1. Rinichi. 2. Măruntaie. 3. Interiorul trupului omenesc (considerat, în vechea antropologie, ca sediul interior al vitalității). În expr. a striga din rărunchi = a striga cu putere, din tot sufletul. – Lat. renunculus < ren, renis „rinichi” (Scriban; Pușcariu, cf. DER; DEX).
27. [DLRLV] RĂNUNCHI s.m. v. rărunchi.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL