1. [MDA2] răncăi v vz râncăi
2. [MDA2] râncăi [At: LB / V: răn~, ~ngăi, ~coi, run~ / Pzi: 3 ~ește / E: răncău] (Reg) 1-2 vir (D. boi, tauri) A (se) boncălui. 3 vi (D. oameni) A plânge. 4 vr (De oameni; îf râncoi) A deveni neliniștit.
3. [MDA2] râncoi2 v vz râncăi
4. [MDA2] rângăi v vz râncăi
5. [MDA2] runcăi v vz râncăi
6. [DER] rîncăi (-ăesc, -it), vb. – A mugi, a boncălui. – Var. rîncălui. Sl., cf. sb. rakati „a mugi”. Der. de la rîncău, rîncaci (Candrea) este improbabilă. Var. a fost tratată expresiv, cf. boncălui.
7. [DAR] râncăi, pers. 3 sg. râncăiește, vb. IV (reg.) 1. a boncălui (taurul). 2. (despre oameni) a se agita.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL