1. [MDA2] râmnire sf vz râvnire
2. [DEX '09] RÂMNI vb. IV v. râvni.
3. [DEX '09] RÂVNI, râvnesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A simți un imbold puternic spre un lucru, a dori din toată inima, a jindui să ajungă la ceva, să posede ceva; a aspira, a năzui. ♦ A dori să-și însușească un lucru străin; a invidia. 2. Refl. (Rar) A se înflăcăra pentru cineva sau ceva. [Var.: (reg.) râmni vb. IV] – Din sl. rĭvĭnovati.
4. [MDA2] răhni2 v vz râvni
5. [MDA2] rămni v vz râvni
6. [MDA2] rămnire sf vz râvnire
7. [MDA2] răvni v vz râvni
8. [MDA2] răvnire sf vz râvnire
9. [MDA2] râhni v vz râvni
10. [MDA2] râmni sn vz râvni
11. [MDA2] râvni vti [At: PSALT. 66 / V: (îrg) râhni, râmni, răvni, (înv) revni, răhni, (reg) rămni / Pzi: ~nesc / E: vsl рьвьновати] 1-2 (Udp „la”) A simți un imbold puternic spre un lucru, a dori din toată inima să posezi sau să realizezi ceva Si: a aspira (5), a jindui, a năzui. 3-4 A jindui, a dori să-ți însușești un lucru care aparține altuia. 6 (Îrg; adesea construit cu dativul) A privi cu invidie pe cineva, (dorind să fii asemenea lui). 7-8 A pizmui pe cineva Si: a dușmăni (1-2). 9-10 (Înv) A se supăra. 12 (În descântece) A fermeca (3).
12. [MDA2] râvnire sf [At: CORESI, EV. 47 / V: (înv) răv~, rev~, (reg) râmn~, rămn~ / Pl: ~ri / E: râvni] 1 Dorință (2). 2 (Înv) Credință (3). 3 (Înv) Patimă. 4 (Înv) Invidie. 5 (Înv) Mânie. 6 Pedeapsă.
13. [MDA2] revni v vz râvni
14. [MDA2] revnire sf vz râvnire
15. [DLRLC] RÎMNI vb. IV v. rîvni.
16. [DLRLC] RÎVNI, rîvnesc, vb. IV. 1. Intranz. A simți un imbold puternic spre un lucru, a dori din toată inima să ajungi la ceva, să posezi ceva; a aspira, a năzui, a jindui. Să mănînc și să dorm, – la altceva nu mai rîvneam pe lumea asta. SADOVEANU, O. I 353. O fi rîvnit și el, dar niciodată nu mi s-a plîns. DELAVRANCEA, O. II 129. Am fost om sărac... nu rîvneam la bogăție. SLAVICI, O. I 380. ◊ Tranz. Generații după generații au rîvnit tihna și pacea fără să le aibă. SADOVEANU, E. 217. [Titu Herdelea] avu o clipă de decepție. Altceva rîvnise dînsul. REBREANU, R. I 180. Adevăru-ntreg să aflu este ținta ce rîvnesc. MACEDONSKI, O. I 271. ♦ A invidia ceea ce posedă altul, a dori să-ți însușești un lucru deposedînd pe altul. Nu se cade să rîvnești la moșia omului care-o muncește. REBREANU, R. II 91. Ăștia... n-au rîvnit la ale altuia și n-au zavistiit și n-au furat. DELAVRANCEA, H. T. 8. ♦ Tranz. (Neobișnuit, cu privire la persoane) A invidia, a pizmui. Toți mă rîvnesc, Și ca de-un drac toți se feresc, Că-s subprefect de un ocol Și-n țara mea joc mare rol! ALECSANDRI, T. I 258. 2. Refl. (Rar) A se înflăcăra pentru cineva sau ceva. Se rîvniră de frumusețea lor. RETEGANUL, P. II 34. – Variantă: rîmni (ISPIRESCU, L. 386) vb. IV.
17. [Șăineanu, ed. VI] râmnì v. V. râvnì.
18. [Șăineanu, ed. VI] râvnì v. a dori ceva cu înfocare: Despot râvnește a mea putere AL.
19. [Șăineanu, ed. VI] râvnire f. aspirațiune: o prostatică râvnire la mărire! OD.
20. [Scriban] revnésc, V. rîvnesc.
21. [Scriban] rîmnésc, V. rîvnesc.
22. [Scriban] rîvnésc v. tr. (vsl. rivĭnovati, a se întrece, sîrb. rvniti se, a lupta, rus. revnovátĭ, a rîvni, a dori mult). Doresc cu înfocare, invidiez: a rivni fericirea cuĭva. Aspir, năzuĭesc: atîta maĭ rîvnesc. V. intr. Devin zelos (Vechĭ): a rîvni legiĭ (a lupta p. aplicarea eĭ). Invidiez: a rîvni la fericirea cuĭva. A rîvni cuĭva (Vechĭ), a te sili să-l imitezĭ. – Vechĭ și pop. rîhn-, rîmn-. În Ps. S. și revn-.
23. [DOOM 3] râvni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râvnesc, 3 sg. râvnește, imperf. 1 râvneam; conj. prez. 1 sg. să râvnesc, 3 să râvnească
24. [DOOM 2] râvni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râvnesc, imperf. 3 sg. râvnea; conj. prez. 3 să râvnească
25. [MDO] rîvni
26. [IVO-III] râvnesc, -neam 1 imp.
27. [GER] ramnă, rîvni În CV, 1950, nr. 3, p. 36, găsim ramnă „dorință, plăcere” (din Muscel). Este desigur un postverbal de la rîmni, variantă a lui rîvni, care, la rîndul său, este considerat ca denominativ de la rîvnă de DLRM. Aceasta ar scuti de un prototip slav reconstruit, *rĭvniti (TDRG, CADE); dar de ce avem în romînește rîvnă și nu *rîvne, cum ne-am aștepta, ținînd seamă de forma substantivului slav ? Dacă însă rîvnă e postverbal, atunci finala lui se explică de la sine. De adăugat că, deoarece î nu alternează cu a, ramnă nu se explică decît pornind de la o variantă rămni, pentru care vezi TDRG.
28. [DLRLV] RĂHNI vb. v. rîvni.
29. [DLRLV] RÎMNI vb. v. rîvni.
30. [DLRLV] RÎVNI vb. (Mold., ȚR) 1. A invidia. A: Toți munții aceștia vor răhni Sionul. DOSOFTEI, PS. Aflînd acolo o peșteră, lăcui călugăreaste, căruia mulți răhnind năzuiră la acea peșteră. DOSOFTEI, VS. B: Patriarșii rîvnind pre Iosif îl vîndură la Eghipel. NT 1703, 99v; cf. NEAGOE; MINEIUL (1776). ♦ A dușmăni. A: Unul altuia rîvneaște unul altuia prepune. VARLAAM. B: Ei m-au râvnit pre mine nu ca pre D[u]mn[e]zău ... și eu voiu râvni pre ei. BIBLIA (1688). 2. A se supăra, a se mîhni, a se amârî. A: Iuda ..., deaca vădzu pre Maria că varsă mirul..., rîvni întru sine și dzise: „Pentru ce nu vîndut acesta mir?” VARLAAM. Să răvni la s[u]fl[e]t de jealea lor. DOSOFTEI, VS. B: Vădzu D[o]mnul și răvni și să scîrbi pentru urgiia fiilor lor. R. GRECEANU. Variante: răhni (DOSOFTEI, PS; DOSOFTEI, VS). Etimologie: sl. rĭvĭnovati. Vezi și rîvnire. Cf. alenui, bănui2 (2), zavistui.
31. [DLRLV] RÎVNIRE s. f. (ȚR) Dușmănie, ură. Și văzînd jidovii gloatele să împlură de rîvnire. NT 1703, 107r. Etimologie: rîvni. Vezi și rîvni. Cf. alean (2), alenie, alenșig (2), b ă s ă u (2), m ă r a z, z a v i s t i e.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL