1. [DEX '09] RĂGUȘIT, -Ă, răgușiți, -te, adj. Care vorbește sau strigă gros, dogit din cauza inflamării laringelui, a coardelor vocale; hodorogit; (despre vocea oamenilor sau strigătul animalelor; adesea adverbial) îngroșat și slăbit. – V. răguși.
2. [MDA2] răgușit, ~ă [At: LEX. MARS. 241 / V: (reg) ar~, -goș~, ~șat, regușat, reg~ / Pl: ~iți, ~e / E: răguși] 1 a (D. vocea oamenilor sau strigătul animalelor) Îngroșat și slăbit. 2 a (D. oameni) Care vorbește gros, înfundat (din cauza inflamării laringelui, a coardelor vocale). 3 a (D. animale) Care strigă gros, șters Si: (reg) răgorit. 4 sfa Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 5 sfa Melodia după care se dansează răgușita (4).
3. [DLRLC] RĂGUȘIT, -Ă, răgușiți, -te, adj. (Despre glasul oamenilor, despre strigătele animalelor) Gros, îngroșat, slăbit; (despre oameni și animale) care vorbește sau strigă gros, surd (din cauza inflamării laringelui, a coardelor vocale). Un țipăt răgușit de bîtlan a spart tăcerea. SADOVEANU, N. F. 50. Solicitatorul vorbește răgușit de emoție. ARGHEZI, P. T. 57. O comandă răgușită răsună în postul de pilotaj. BART, E. 110. ◊ (Adverbial) A urlat răgușit din tot plămînul lui uriaș. POPA, V. 128. Focul e-nvelit pe vatră Iar opaițele-au murit Și prin satul adormit Doar vrun cîne-n somn mai latră Răgușit. COȘBUC, P. I 48.
4. [Șăineanu, ed. VI] răgușit a. cu glasul aspru.
5. [Scriban] răgușít, -ă adj. Bolnav de răgușeală, cu vocea groasă și stinsă.
6. [DEX '09] RĂGUȘI, răgușesc, vb. IV. Intranz. A i se îngroșa și a-i slăbi cuiva vocea din cauza inflamării laringelui, a coardelor vocale. – Et. nec. Cf. gușă.
7. [MDA2] răgosi v vz răguși
8. [MDA2] răgoșit, ~ă a vz răgușit
9. [MDA2] răgușa v vz răguși
10. [MDA2] răgușat, ~ă a vz răgușit
11. [MDA2] răguși vi [At: LB / V: (reg) ~goși, ~șa, râng~, regușa, rug~ / Pzi: ~șesc / E: ns cf gușă] 1 A i se îngroșa și a-i slăbi cuiva vocea din cauza inflamării laringelui, a coardelor vocale Si: a răgori (1). 2 (D. glas) A deveni gros și stins Si: (reg) a răgori (2).
12. [MDA2] rânguși v vz răguși
13. [MDA2] regușa v vz răguși
14. [MDA2] regușat, ~ă a vz răgușit
15. [MDA2] regușit, ~ă a vz răgușit
16. [MDA2] ruguși v vz răguși
17. [DLRLC] RĂGUȘI, răgușesc, vb. IV. Intranz. A căpăta o voce groasă și slăbită; (despre glas) a deveni gros și stins (din cauza inflamării laringelui, a coardelor vocale). Glasurile se îngroșau și răgușeau din ce în ce. REBREANU, I. 34. Nimic nu se ivește! Oare ce-au pățit azi de nu m-aude, c-am răgușit cîntînd. ALECSANDRI, T. I 78. ◊ Tranz. fact. (Neobișnuit) Fumul răgușise glasurile. C. PETRESCU, S. 68.
18. [Șăineanu, ed. VI] răgușì v. a pierde vocea, a nu putea vorbi bine. [Tras din lat. RAVUS (= RAUCUS), de unde rag, cu sufixul uș].
19. [Scriban] răgușésc v. intr. (ră- și gușă. V. suguș și străgușez). Mă îmbolnăvesc de răgușeală.
20. [DOOM 3] răguși (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răgușesc, 3 sg. răgușește, imperf. 1 răgușeam; conj. prez. 1 sg. să răgușesc, 3 să răgușească
21. [DOOM 2] răguși (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răgușesc, imperf. 3 sg. răgușea; conj. prez. 3 să răgușească
22. [MDO] răguși (conj. răgușească)
23. [IVO-III] răgușesc, -șească 3 conj., -șeam 1 imp.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL