1. [DEX '09] RADIU s. n. Element radioactiv care se găsește în minereurile de uraniu, folosit în medicină și în fizica nucleară. [Var.: radium s. n.] – Din fr. radium.
2. [MDA2] radiu1 sns [At: ARH. OLT. I, 108 / V: ~m / E: fr radium, ger Radium] Element radioactiv, din grupa metalelor alcalino-pământoase, asemănător din punct de vedere chimic cu bariul, întrebuințat în fizică și în medicină.
3. [MDA2] radiu4 sn vz rediu
4. [DLRLC] RADIU s. n. Metal radioactiv, asemănător din punct de vedere chimic cu bariul. Radiul a avut deja aplicațiuni medicale din cauza proprietăților lui de a distruge țesuturile. MARINESCU, P. A. 34. – Variantă: radium (MARINESCU, P. A. 34) s. n.
5. [DN] RADIU s.n. Element radioactiv asemănător din punct de vedere chimic cu bariul, întrebuințat în fizică și medicină. [Pron. -diu, var. radium s.n. / < fr. radium].
6. [MDN '00] RADIU/RADIUM s. n. element radioactiv din grupa metalelor alcalino-pământoase, folosit în substanță emițătoare de radiații în medicină și în fizica nucleară. (< fr. radium)
7. [Scriban] *rádiŭ n. (lat. științific radium, d. lat. radius, rază, din cauză că emite raze). Chim. Un metal descoperit de Curie, Bémont și soția luĭ Curie la 1899. – Radiu se află în oxidu natural de uraniŭ și se caracterizează pin sările și soluțiunile sărilor luĭ, care emit raze care influențează placa fotografică, fac aeru conductor de electricitate, produc diverse acțiunĭ chimice ș. a.
8. [DEX '09] RADIUM s. n. v. radiu.
9. [DEX '09] RĂDIU s. n. v. rediu.
10. [DEX '09] REDIU, rediuri, s. n. (Reg.) Pădure mică și tânără. [Var.: rădiu s. n.] – Et. nec.
11. [MDA2] radium sns vz radiu1
12. [MDA2] rădiu sn vz rediu
13. [MDA2] read sn vz rediu
14. [MDA2] reade sf vz rediu
15. [MDA2] red sn vz rediu
16. [MDA2] redie2 sf vz rediu
17. [DLRLC] REDIU, rediuri, s. n. (Regional) Pădure mică și tînără; pădurice, rediș. Vînturi puternice usucă plantațiile; rediurile abia vegetează. SADOVEANU, E. 94. În rediuri și grădini, Pintre razele de stele zboară roiuri de lumini. ALECSANDRI, P. II 152. Unde sînt rediurile umbroase? NEGRUZZI, S. I 95. Și cu roibul se lăsa Deasupra Copoului, Colea-n rediul Breazului. ALECSANDRI, P. P. 88. – Variantă: rădiu (ALECSANDRI, T. 1441, NEGRUZZI, S. I 194, ȘEZ. IV 225) s. n.
18. [DN] RADIUM s.n. v. radiu.
19. [Șăineanu, ed. VI] radiu(m) n. metal descoperit în 1899 de Curie și caracterizat prin aceea că sărurile sale sunt luminoase, producând diferite acțiuni chimice.
20. [Șăineanu, ed. VI] rădiu n. Mold. pădurice: adio! rădiuri, codri umbroși! NEGR. [Vechiu-rom. reade (1537): origină necunoscută].
21. [DOOM 3] radiu (element chimic) [diu pron. dĭu] s. n., art. radiul; simb. Ra
22. [DOOM 2] radiu [diu pron. dĭu] s. n., art. radiul; simb. Ra
23. [MDO] radiu
24. [IVO-III] radiu (metal) sg.
25. [DOOM 3] rediu (reg.) [diu pron. dĭu] s. n., art. rediul; pl. rediuri
26. [DOOM 2] rediu (reg.) [diu pron. dĭu] s. n., art. rediul; pl. rediuri
27. [DER] rediu (-ii), s. n. – Pădurice, crîng. – Var. răd(iu), redie, rediș, rădiac. Sl. rĕdy „în întuneric” (Tiktin), cf. desiș, sp. fosca. Der. din mag. rét, cf. rît (Scriban) pare mai puțin sigură.
28. [DE] RÁDIU (< fr., germ. {i}; {s} fr. radio[actif] „radioactiv”) s. n. Element radioactiv (Ra; nr. at. 88, m. at. 226,03) din grupa metalelor alcalino-pământoase. Se găsește în minereuri de uraniu. A fost descoperit în 1898 de Pierre și Maria Skłodowska-Curie și colaboratorul lor G. Bémont și izolat în 1910. Cel mai stabil izotop, Ra226, are perioada de înjumătățire de 1620 de ani; metal alb-argintiu strălucitor, foarte activ. Datorită proprietăților sale radioactive este folosit în medicină (terapia prin radiații, radiologie, medicină nucleară) și în tehincă (în amestec cu beriliu servește ca sursă de neutroni).
29. [DE] Ra, simbol chimic pentru radiu.
30. [DE] REDIU 1. Com. în jud. Galați, situată în C. Covurlui, pe râul Suha; 3.889 loc. (2005). Până la 1 ian. 1965, satul și com. R. s-au numit Oasele. 2. Com. în jud. Iași, situată în SE C. Jijiei, pe râul Valea Lupului; 3.710 loc. (2005). Haltă de c. f. (în satul R.). Pe terit. satului R., menționat documentar în 1472, au fost descoperite fragmente de vase ceramice datând de la sfârșitul celei de-a doua Epoci a fierului (La Tène), precum și vestigiile unor așezări din sec. 4 și din sec. 17-18. În satul R. se află biserica Sf. Grigore (sec. 19, renovată în 1930). Până la 17 febr. 1968, satul și com. R. s-au numit Rediu-Tătar. 3. Com. în jud. Neamț, situată în depr. Cracău-Bistrița, pe dr. văii Bistriței; 5.338 loc. (2005). Bisericile Sfinții Voievozi (sec. 19) și Adormirea Maicii Domnului (ante 1809, reconstruită în anii 1820-1824), în satele R. și Bețești; biserica de lemn Buna Vestire (sec. 19), în satul Poloboc.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL