1. [DEX '09] RĂCNET, răcnete, s. n. 1. Zbieret, urlet de animal. 2. Strigăt puternic scos de om. – Răcni + suf. -et.
2. [MDA2] răcnet sn [At: ASACHI, S. L. I, 69 / V: (reg) răhn~ / Pl: ~e / E: răcni + -et] 1 Urlet de animal. 2 Țipăt puternic scos de om, exprimând durere, mânie, teamă etc. 3 (Dep) Cuvinte strigate cu putere. 4 (Pex) Larmă de voci. 5 (Îla) Ultimul ~ Foarte nou și foarte modern.
3. [DLRLC] RĂCNET, răcnete, s. n. 1. Zbieret, urlet de animal. În liniștea bălții întinse, țipătul singuratic al unei paseri deștepta ca un răcnet singurătățile. SADOVEANU, O. III 659. Se auzeau răcnete ca de urs. RETEGANUL, P. II 7. Oile s-o spăimîntat, Mare răcnet că și-o dat. BIBICESCU, P. P. 252. ◊ Fig. A pornit cu răcnete înalte vîntul. SADOVEANU, P. M. 168. 2. Strigăt, țipăt puternic scos de om. Mulțimea de țărani fu pătrunsă brusc de un fior, parcă răcnetele lui Petre i-ar fi răscolit toate durerile. REBREANU, R. II 96. Nici o mîhnire, nici un răcnet de mînie, nici o tînguire n-au trecut încă prin buzele mele. RUSSO, O. 136. ♦ (De obicei la pl.) Vorbe strigate cu glas puternic; p. ext. zgomot, larmă. Gloata boierilor, îndîrjită, venea cutezătoare, cu răcnete de îndemn. SADOVEANU, O. VII 131. Pocni răcnetul deznădăjduit: fugiți!... vin turcii! GALACTION, O. I 160. – Variantă: (Mold.) răcnit (CREANGĂ, A. 112) s. n.
4. [Șăineanu, ed. VI] răcnet n. 1. strigătul leului; 2. fam. țipăt furios.
5. [Scriban] răcnet n., pl. e (d. răcnesc). Strigăt puternic și bărbătesc. – Pin vest și răgnet. V. țipet.
6. [MDA2] răhnet sn vz răcnet
7. [DLRLC] RĂCNIT s. n. v. răcnet.
8. [DOOM 3] răcnet s. n., pl. răcnete
9. [DOOM 2] răcnet s. n., pl. răcnete
10. [IVO-III] răcnet, -nete.
11. [Argou] ultimul răcnet expr. moda zilei.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL