1. [DEX '09] RĂCĂDUIRE, răcăduiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a se răcădui și rezultatul ei. – V. răcădui.
2. [MDA2] răcăduire sf [At: DEX2 / Pl: ~ri / E: răcădui1] 1 Scâncire. 2 Răstire (1).
3. [DEX '09] RĂCĂDUI, răcăduiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se răsti la cineva, a lua o atitudine amenințătoare. – Din magh. reked „a răguși”.
4. [MDA2] răcădui1 vr [At: BUL. FIL. VII-VIII, 368 / Pzi: ~esc / E: mg reked „a răguși”] 1 (Ban; d. copii) A scânci. 2 (Reg) A se răsti1 (1).
5. [DLRLC] RĂCĂDUI, răcăduiesc, vb. IV. Refl. (Mold., Trans.) A lua o atitudine amenințătoare, a se răsti la cineva. Cine era cel dintîi la nunți și la cumătrii? Cine pocnea mai strașnic din pistoale? Cine se răcăduia fudul și mîndru cu mîna-n șold pe toate ulițele satului? SADOVEANU, O. VIII 89. Bate el Ivan în poartă, cît poate: se răcăduiește el cu pușca, dar au prins ei acum dracii la minte. CREANGĂ, P. 311.
6. [Șăineanu, ed. VI] răcăduì v. Mold. a se repezi să lovească (dar abținându-se): se răcăduește el cu pușca CR. [Origină necunoscută].
7. [Scriban] răcăduĭésc și -tuĭésc (mă) v. refl. (cp. cu ung. rakodni, a descărca). Est. Răcnesc amenințînd și ocărînd: ursu și lupu fugiră, ĭar vulpea arțăgoasă se răcăduĭa după dînșiĭ (Sămăn. 5, 518), se răcăduĭește el cu pușca (Cr.). V. răgăduĭesc și războtesc.
8. [DOOM 3] răcăduire (reg.) s. f., g.-d. art. răcăduirii; pl. răcăduiri
9. [DOOM 2] răcăduire (reg.) s. f., g.-d. art. răcăduirii; pl. răcăduiri
10. [DOOM 3] !răcădui (a se ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. mă răcăduiesc, 3 sg. se răcăduiește, imperf. 1 sg. mă răcăduiam; conj. prez. 1 sg. să mă răcăduiesc, 3 să se răcăduiască; imper. 2 sg. afirm. răcăduiește-te; ger. răcăduindu-mă
11. [DOOM 2] răcădui (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răcăduiesc, imperf. 3 sg. răcăduia; conj. prez. 3 să răcăduiască
12. [Argou] răcădui, răcăduiesc v. r. a se răsti amenințător la cineva
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL