1. [DEX '09] RABLAGIT, -Ă, rablagiți, -te, adj. (Fam.; despre obiecte) Învechit, uzat, deteriorat; (despre ființe) slăbit de puteri, cu sănătatea zdruncinată; ramolit. [Var.: răblăgit, -ă adj.] – V. rablagi.
2. [MDA2] rablagit, ~ă a [At: POPOVICI, S. E. 83 / V: răblăg~, rebleg~ / Pl: ~iți, ~e / E: rablagi] 1 (D. obiecte) Deteriorat prin uz îndelungat. 2 (D. ființe) Sleit de puteri Si: ramolit. 3 (D. ființe) Cu sănătatea zdruncinată.
3. [DLRLC] RABLAGIT, -Ă, rablagiți, -te, adj. (Familiar; despre obiecte) Învechit, uzat, deteriorat; (despre ființe) sleit de puteri, prăpădit, ramolit. – Variantă: răblăgit, -ă (CAMILAR, N. I 113, VLAHUȚĂ, O. AL. I 108) adj.
4. [DEX '09] RABLAGI, rablagesc, vb. IV. Refl. (Fam.; despre obiecte) A se învechi, a se uza, a se deteriora (prin întrebuințare îndelungată); (despre ființe) a-și pierde puterile, vigoarea, sănătatea; a se ramoli. [Var.: răblăgi vb. IV] – Din rablagiu (derivat regresiv).
5. [DEX '09] RĂBLĂGI vb. IV v. rablagi.
6. [DEX '09] RĂBLĂGIT, -Ă adj. v. rablagit.
7. [MDA2] rablagi vr [At: DL / V: răblăgi, reblegi / Pzi: ~gesc / E: rablagiu] 1 (Fam; d. obiecte) A se deteriora prin întrebuințare îndelungată. 2 (D. ființe) A-și pierde puterea fizică și intelectuală, datorită bătrâneții Si: a se ramoli, a se rebegi.
8. [MDA2] răblăgi v vz rablagi
9. [MDA2] răblăgit, ~ă a vz rablagit
10. [MDA2] reblegi v vz rablagi
11. [MDA2] reblegit, ~ă a vz rablagit
12. [DLRLC] RABLAGI, rablagesc, vb. IV. Refl. (Familiar; despre obiecte) A se învechi, a se uza, a se deteriora; (despre ființe) a-și pierde puterile, a se ramoli. – Variantă: răblăgi vb. IV.
13. [DLRLC] RĂBLĂGIT, -Ă adj. v. ablagit.
14. [DOOM 3] rablagi (a se ~) (fam.) (desp. ra-bla-) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă rablagesc, 3 sg. se rablagește, imperf. 1 sg. mă rablageam; conj. prez. 1 sg. să mă rablagesc, 3 să se rablagească; imper. 2 sg. afirm. rablagește-te; ger. rablagindu-mă
15. [DOOM 2] !rablagi (a se ~) (fam.) (ra-bla-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rablagește, imperf. 3 sg. se rablagea; conj. prez. 3 să se rablagească
16. [DER] RABLAGI, rablagesc, vb. IV. Refl. ~ (~; după Graur, prin încrucișare între rablă și damblagi)
17. [GAER] rablagi În BL, VII, p. 122, și, mai pe larg, în BL, XIV, p. 110, am explicat pe rablagiu prin rablă, poate sub influența lui damblagiu. Am arătat acolo că s-a format și un, verb, a se rablagi, care, sub influența lui bleg, a fost transformat în reblegi. Cîteva adaosuri sînt necesare. Mai întîi atestări: rablagit, la acad. Iorgu Iordan, SCL, XXIV, p. 713. în DLRM se adaugă variantele răblăgi, răblăgiu; răblăgi apare și la Udrescu, s. v, știolf. Tot la Udrescu găsim și rebleagă, reblegitură și rebeagă, pe care îl întîlnim și în Lex. reg. II, p. 71 (din Roșiorii de Vede). Pe cît se pare, nu e numai încrucișare cu bleg, ci, așa cum presupuneam în articolul citat din BL, XIV, și. cu rebegi, a cărui origine nu e clară: CADE îl explică prin magh. rebegni, ceea ce, pe drept cuvînt, nu a găsit asentimentul lui Tamás. Mai semnalez, în sfîrșit, varianta răblări, BL, IV, p. 68.
18. [Argou] rablagit, -ă, rablagiți, -te adj. 1. (d. lucruri) stricat; uzat 2. (d. ființe) sleit de puteri; cu sănătatea zdruncinată; ramolit
19. [Argou] rablagi, rablagesc v. r. 1. (d. obiecte) a se strica, a se uza 2. (d. ființe) a-și pierde puterile / vigoarea / sănătatea; a se ramoli
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL