1. [DEX '09] PUSTIIT, -Ă, pustiiți, -te, adj. 1. Prefăcut în pustiu (I 1); părăsit, lipsit de viață; devastat, prădat, distrus. 2. (Pop.) Retras; izolat, solitar. – V. pustii.
2. [MDA2] pustiit2, ~ă [At: PRAV. 55 / V: (înv) ~teit, ~tiet / Pl: ~iți, ~e / E: pustii1] 1 a (D. locuri fertile, teritorii populate) Prefăcut în pustiu (1). 2 a (Pgn) Devastat. 3 a (Îvr; d. oameni) Rămas fără nici un bun material. 4 sf (Îvr; nob) Femeie părăsită. 5 a (Pop) Solitar.
3. [MDA2] pustiit1 sn [At: CORESI, PS. 193/13 / V: (înv) ~init / Pl: (rar) ~uri / E: pustii1] (Îvr) 1-7 Pustiire (1, 5-10). 8 (Pgn) Devastare (1).
4. [DLRLC] PUSTIIT, -Ă, pustiiți, -te, adj. 1. Prefăcut în pustiu, devastat, prădat. După doi ani de război, țara a rămas pustiită. SADOVEANU, O. I 6. ◊ Fig. Și-și vedea viața toată pustiită, COȘBUC, P. I 249. El răscoală în popoare a distrugerii scînteie Și în inimi pustiite samănă gîndiri rebele. EMINESCU, O. I 51. Mîngîie-a ei ruină cu o palidă zîmbire, Ca un vis ce se strecoară într-un suflet pustiit. ALEXANDRESCU, M. 20. ♦ Gol, lipsit de viață, pustiu. Îl găsise răposatul popa Radu în tinda bisericii, la o lună după moartea preotesei, și-l luase în casa-i pustiită. GALACTION, O. I 45. Și mă lasă pustiit, Vestejit și amorțit. EMINESCU, O. I 214. 2. Retras; izolat, solitar. (Substantivat) Maica Evlampia se mișca, deșirată, în rasa-i cafenie. – Ia, Traiane maică, din colac, și din nuci, și din miere. Asta-i mîncarea noastră, a pustiitelor de lume. SADOVEANU, P. M. 67.
5. [Șăineanu, ed. VI] pustiit a. 1. devastat: locuri pustiite; 2. fig. dezolat: un vis ce se strecoară într’un suflet pustiit GR. AL.
6. [DEX '09] PUSTII, pustiesc, vb. IV. 1. Tranz. A preface locuri fertile sau populate în locuri pustii; a devasta. 2. Refl. (Pop.) A se refugia, a se izola; a pribegi. 3. Tranz. A părăsi pe cineva sau ceva, a lăsa pustiu. – Din pustiu.
7. [MDA2] pustăni v vz pustii1
8. [MDA2] pustâi v vz pustii1
9. [MDA2] pustâni v vz pustii1
10. [MDA2] pusteit, ~ă a vz pustiit2
11. [MDA2] pustia v vz pustii
12. [MDA2] pustiet, ~ă a vz pustiit2
13. [MDA2] pustii1 [At: PALIA (1581), 199/14 / V: (reg) ~tăni, ~tâi, ~tâni, (îvp; cscj) ~ia, (înv) ~ini / Pzi: ~tiesc / E: pustiu] 1 vt (C. i. locuri fertile sau teritorii populate, așezări umane) A lăsa pustiu (1) de vegetație, de animale, de oameni, de bunuri etc. Si: (reg) a pustului. 2 vt (Pgn) A devasta. 3 vt (Îvr; c. i. ființe) A prăpădi (1). 4 vt (Îvr) A omorî. 5 vt (Ban; Trs; c. i. animale sau plante) A stârpi. 6 vr (Înv; d. locuri cultivate) A se părăgini. 7-8 vtrp (Reg; c. i. bunuri materiale) A (se) risipi. 9 vt (Îvr; c. i. bunuri materiale) A jefui. 10 vt (Îrg; c. i. oameni, așezări omenești) A părăsi. 11 vr (Pop; d. oameni) A se refugia. 12 vr (Reg; îe) A se ~tâni în ha lume A deceda.
14. [MDA2] pustini v vz pustii1
15. [MDA2] pustinit sn vz pustiit1
16. [DLRLC] PUSTIA vb. I v. pustii.
17. [DLRLC] PUSTII, pustiesc, vb. IV. 1. Tranz. A preface locurile fertile sau populate în loc pustiu; a devasta, a nimici, a distruge. Au pustiit și au sărăcit biata țară. SADOVEANU, O. VII 8. Cînd astă negură de turci va prăda și va pustii țara, pe ce vei domni măria-ta? NEGRUZZI, S. I 140. Arde și pustiește orașul Nicopoli. BĂLCESCU, O. I 195. ◊ Fig. Pretutindeni, suflarea de foc a toamnei pustiise viața. SADOVEANU, O. I 445. S-a ivit pe culme Toamna, Zîna melopeelor... Apoi pleacă mai departe Pustiind cărările Cu alai de frunze moarte Să colinde zările. TOPÎRCEANU, B. 52. 2. Refl. A se refugia, a pribegi. Făcut-au rînduiala ca să mănînce ei pînea pe care o muncim noi... De aceea s-au pustiit Roșculeștii la Letca; de aceea m-am rătăcit eu aici. Căutăm dreptatea. SADOVEANU, P. M. 30. Să mă pustiesc de prin ținuturile acestea. RETEGANUL, P. II 56. ♦ A se izola, a se retrage în singurătate. Iau lumea-n cap și mă pustiesc undeva să nu-mi rămîie nici numele. VORNIC, P. 101. În acest loc încîntat unde îmi place mie să mă pustiesc. SADOVEANU, V. F. 14. 3. Tranz. A părăsi pe cineva sau ceva, a lăsa pustiu, a lăsa în părăsire. Bieții oameni stau să pustiască satul din lipsa apei. RETEGANUL, P. I 25. ◊ Refl. pas. Așezări nu sînt; numai undeva, în fund, poate s-a clădit în vara asta o stînă, care se va pustii la iarnă, rămînînd cu amintirea focurilor de sară. SADOVEANU, O. A. II 198. – Variantă; pustia (ODOBESCU, S. I 86) vb. I.
18. [DLRM] PUSTIA vb. I. v. pustii.
19. [Șăineanu, ed. VI] pustiì v. a face pustiu.
20. [Scriban] pustiésc v. tr. (d. pustie saŭ pustiŭ). Fac pustiŭ, devastez, dezolez: Tătariĭ pustiaŭ Moldova, epidemiile pustiesc țările. V. refl. (Trans.). A-țĭ lua lumea’n cap (a te retrage’n pustietate). – Vechĭ și pustiñesc (d. pustiñe).
21. [DOOM 3] pustii (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pustiesc (desp. -ti-esc), 3 sg. pustiește, imperf. 1 pustiam (desp. -ti-am); conj. prez. 1 sg. să pustiesc, 3 să pustiască; ger. pustiind (desp. -ti-ind)
22. [DOOM 2] pustii (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pustiesc, imperf. 3 sg. pustia; conj. prez. 3 să pustiască
23. [MDO] pustii (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pustiesc, conj. pustiască, ger. pustiind)
24. [IVO-III] pustiesc, -tiască 3, -tiam 1 imp.
25. [DLRLV] PUSTII vb. 1. (Mold., ȚR) A prăpădi, a distruge. A: Pre noi nedostoinicii ne va piarde și în muncă și întunerec ... ne va pustii. VARLAAM. B: Den dachi nici unul n-au mai rămas, cît pustiindu-se de tot și nemairămîind nimeni . . . au așezat romani. C. CANTACUZINO. 2. (Mold.) A părăsi. Pustiau casele și fugeau în lume. N. COSTIN. Fugit-au mulți boieri și mazîli de groaza lui pentr-alte țări, de s-au pustiit asăle. NECULCE. Etimologie: pustiu + suf. -i.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL