1. [DEX '09] PUȘCAȘ, pușcași, s. m. 1. Soldat înarmat cu pușcă. 2. Vânător. 3. (Înv.) Artilerist, tunar. – Pușcă + suf. -aș.
2. [MDA2] pușcaș sm [At: URECHE, L. 190 / Pl: ~i / E: pușcă + -aș, cf mg puskás] 1 (Înv) Tunar. 2 (Înv; spc) Soldat dintr-un corp de armată ce forma paza pușcăriilor. 3 (Asr) Vânător înarmat cu pușcă (3). 4 (Pex) Persoană care ochește bine cu pușca (3), la vânat. 5 (Îvr) Pușcar (2). 6 (Înv) Om ticălos.
3. [DLRLC] PUȘCAȘ, pușcași, s. m. Soldat înarmat cu pușcă; vînător care poartă pușcă. Alăturea de mine se cuibărește Ștefanache pușcașul. SADOVEANU, O. VII 331. În vremea asta, iată că sosește în tabăra romînilor o ceată de trei sute de pușcași ardeleni. VLAHUȚĂ, O. AL. I 118. Că tu ai trei frați pușcași Care de s-or mînia Și pe mine m-or pușca. BIBICESCU, P. P. 57. ♦ (Învechit) Artilerist. Pușcașii sau tunarii, supt căpitanul cel mare al dărăbanilor. BĂLCESCU, O. I 119.
4. [Șăineanu, ed. VI] pușcaș m. 1. od., corp de 500 soldați sub comanda marelui Armaș, cari păzeau la temniță; 2. od. în Mold., tunar: pușcașii sub căpitanul dorobanților; 3. soldat înarmat cu pușca; 4. cel ce dă cu pușca în vânat.
5. [Scriban] pușcáș m. (ung. puskas). Vechĭ. Mold. Pușcar, tunar. Soldat dintr’un corp de 500 pușĭ supt comanda mareluĭ armaș și care păzeaŭ pușcăriile. Azĭ. Om armat cu pușcă (vînător orĭ soldat).
6. [DOOM 3] pușcaș s. m., pl. pușcași
7. [DOOM 2] pușcaș s. m., pl. pușcași
8. [DRAM 2021] pușcáș, pușcași, s.m. Vânător: „Mă-sa numa ș-o mânat / Pă pușcaș, / Pă Toderaș” (Papahagi, 1925: 270). ■ (onom.) Pușcaș, nume de familie în jud. Maram. – Din pușcă + suf. -aș (DEX); cf. magh. puskás (MDA).
9. [DRAM 2015] pușcaș, pușcași, s.m. – Vânător: „Mă-sa numa ș-o mânat / Pă pușcaș, / Pă Toderaș” (Papahagi, 1925: 270). – Din pușcă (< magh. puska, pol. puszka, rus. pușka) + suf. -aș (DEX); cf. magh. puskás (MDA).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL