1. [DEX '09] PUNCTATOR, punctatoare, s. n. Unealtă de oțel cu vârf conic ascuțit, cu ajutorul căreia se trasează (prin lovirea cu ciocanul) pe diverse piese metalice reperele unei perforații ulterioare. – Puncta + suf. -tor.
2. [MDA2] punctator sn [At: LTR2 / Pl: ~oare / E: puncta + -tor] Unealtă de oțel cu vârf conic, cu ajutorul căreia se trasează, prin lovire cu ciocanul, pe diverse piese metalice, reperele unor perforații Si: (rar) punctar.
3. [DLRLC] PUNCTATOR, punctatoare, s. n. Unealtă de oțel cilindrică, cu vîrf conic, cu care se punctează piesele prin lovire cu ciocanul, în vederea trasării lor.
4. [DN] PUNCTATOR s.n. Unealtă de oțel cilindrică, terminată cu un vîrf ascuțit, cu ajutorul căreia se marchează piesele; chernăr. [< puncta + -tor].
5. [MDN '00] PUNCTATOR s. n. unealtă de oțel cu vârf conic, cu ajutorul căreia se marchează piesele; chernăr. (< puncta + -tor)
6. [DOOM 3] punctator (desp. punc-ta-) s. n., pl. punctatoare
7. [DOOM 2] punctator (punc-ta-) s. n., pl. punctatoare
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL