1. [DEX '09] PUFĂIT s. n. Faptul de a pufăi; pufăială, pufăitură. – V. pufăi.
2. [MDA2] pufăit1 sn [At: ARDELEANU, V. P. 8 / V: ~fuit, (reg) păf~ / Pl: (rar) ~uri / E: pufăi] 1-4 Pufăire (1, 3, 5-6). 5 (Spc) Pufnire (1). 6 Fumegare (1).
3. [MDA2] pufăit2, ~ă a [At: COMȘA, N. Z. 36 / Pl: ~iți, ~e / E: pufăi] (Rar; d. pământ, terenuri) Afânat (1).
4. [DLRLC] PUFĂIT s. n. Pufăire, pufăială. [Cîntecul] se pierdea în trăncănitul de fier al vagoanelor și-n pufăitul de abur al mașinii. MIRONESCU, S. A. 132.
5. [DEX '09] PUFĂI, pufăi, vb. IV. Intranz. 1. A respira, a sufla greu și cu zgomot pe nări. 2. A fuma expulzând fumul cu mici întreruperi zgomotoase (provocate de dezlipirea bruscă a buzelor). ♦ (Despre lulea) A scoate fum. 3. (Despre locomotive) A evacua aburul aflat sub presiune cu întreruperi ritmice, zgomotoase. – Puf1 + suf. -ăi.
6. [MDA2] păfăi v vz pufăi
7. [MDA2] păfăit sn vz pufăit1
8. [MDA2] pâhăi v vz pufăi
9. [MDA2] pâhâi v vz pufăi
10. [MDA2] pufăi vi [At: LB / V: (rar) bu~, păfăi, pâhăi, pâhâi, pifăi, pihăi, (reg) pufui, puhăi, puhui / Pzi: pufăi, (înv) ~esc / E: puf1 + -ăi] 1 (D. oameni și animale) A respira cu zgomot și greu pe nări. 2 (Spc) A pufni (1). 3 (D. oameni) A fuma expulzând fumul cu mici întreruperi zgomotoase, provocate de dezlipirea bruscă a buzelor Si: pufui (2). 4 (Pex) A fuma. 5 (D. lulea) A scoate fum. 6 (Buc; Trs) A sufla în foc. 7 (D. locomotive) A scoate aburi sau fum cu presiune și cu zgomot. 8 (Îvr) A râde pe înfundate. 9 (Ban; Mun; îf pâhâi) A produce un zgomot specific, în timpul fierberii, coacerii etc.
11. [MDA2] pufui v vz pufăi
12. [MDA2] pufuit1 sn vz pufăit1
13. [MDA2] puhăi4 v vz pufăi
14. [MDA2] puhui v vz pufăi
15. [DLRLC] BUFĂI vb. IV v. pufăi.
16. [DLRLC] PUFĂI, pufăi, vb. IV. Intranz. 1. A respira greu, a sufla cu zgomot pe nări. Domnul Mihalache pufăie pe nas. PAS, Z. I 154. Caii... ronțăiau cîte-o buruiană și pufăiau cu nările în frunzele uscate de pe jos. VLAHUȚĂ, O. AL. II 55. ◊ Tranz. Pufăi printre mustăți un oftat stîngaci și ridicul. DELAVRANCEA, S. 147. ♦ Fig. (Despre locomotive) A evacua aburul cu zgomot. Locomotiva trecu pe lîngă ei, pufăind. MIHALE, O. 296. Trenuri trec în șiruri lungi pe malurile apei, cu locomotivele pufăind și cu sute de capete omenești ivite la ferestre. BOGZA, C. O. 250. 2. A fuma aspirînd și dînd afară fumul cu un zgomot înfundat; a pîcîi. Scoate o țigară din buzunarul flanelei, o aprinde și pufăie. STANCU, D. 313. Grav, cu mustățile rase, în fața unui maldăr de gazete străine mai cît cearșaful, pufăia dintr-o havană. VLAHUȚĂ, O. A. 261 ◊ Tranz. Omul bărbos pufăie tutun. STANCU, D. 521. ♦ (Despre lulea) A scoate fum. S-a umplut de fum casa. Două lulele pufăie. STANCU, D. 103. – Variante: bufăi (POPA, V. 214), pufui, puhui (DELAVRANCEA, S. 96) vb. IV.
17. [DLRLC] PUFUI vb. IV v. pufăi.
18. [DLRLC] PUHUI vb. IV v. pufăi.
19. [DLRM] PUFUI vb. IV. v. pufăi.
20. [DLRM] PUHUI vb. IV. v. pufăi.
21. [Șăineanu, ed. VI] pufăì v. a face puf din buze, a sufla fumul bând tutun. [Onomatopee].
22. [Scriban] púfăĭ saŭ púfuĭ și -ĭésc, a -í (d. puf 2; sîrb. puhati, a sufla. V. pufnesc). Suflu scoțînd fum mult, vorbind de fumătorĭ și locomotive: un tren venea pufăind.
23. [Scriban] púfuĭ, V. pufăĭ.
24. [DOOM 3] pufăit s. n.
25. [DOOM 2] pufăit s. n.
26. [DOOM 3] pufăi (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. pufăi, 3 pufăie, imperf. 1 pufăiam; conj. prez. 1 și 2 sg. să pufăi, 3 să pufăie
27. [DOOM 2] pufăi (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. pufăi, 3 pufăie, imperf. 3 sg. pufăia; conj. prez. 1 și 2 sg. să pufăi, 3 să pufăie
28. [MDO] pufăi (ind. prez. 1 sg. pufăi, 3 sg. și pl. pufăie)
29. [IVO-III] pufăesc, -făe 3.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL