1. [MDA2] puchinit1 sn [At: UDRESCU, GL. / Pl: (rar) ~uri / E: puchini] (Reg) Migălire.
2. [MDA2] puchinit2, ~ă [At: UDRESCU, GL. / Pl: ~iți, ~e / E: puchini] (Reg) 1 (D. oameni) Care migălește. 2 (D. un obiect) Migălit2.
3. [MDA2] puchini vi [At: SCRIBAN, D. / Pzi: ~nesc / E: puchin] (Mol; Mun) A migăli (1).
4. [Scriban] puchinésc v. tr. (poate d. puchinĭ, puchinos, adică „îmĭ stric ochiĭ cu lucrurĭ puchinoase, micĭ”). Est. Fam. Mocoșesc, lucrez prea încet: ce tot puchineștĭ acolo? V. refl. M’am puchinit mult pîn’am sfîrșit. – În sud mă bughinesc (cp. cu ung. bongyolni, a încîlci), în vest mă buchinesc, (rev. I. Crg. 7, 153); în Mold. sud intr. bunginesc și buginesc, trîndăvesc, lîngezesc, vegetez. V. coțobănesc, chĭombăĭesc.
5. [DER] puchini (-nesc, -it), vb. – A migăli, a-și strica ochii muncind. – Var. buchini, bu(n)ghini, bongheni, bungăni, bugini, bongăni, buchisi. Origine expresivă, după cum rezultă din finala expresivă -ni și din varietatea de forme. Unele var. au și sensul de „a bombăni”, cf. bodogăni. – Der. puchi (var. puchină), s. m. (urdoare), deverbal (din *puchin < lat. *putulus, după Pușcariu 1393 și REW 6889; din lat. *put(u)lina < *putulus, după Pascu, Beitrage, 12 și Pușcariu, Dacor., I, 415); puchiței, s. m. pl. (picățele, buline), probabil rezultat dintr-o contaminare cu picățele; împuchițat, adj. (cu picățele; pestriț).
6. [DAR] puchinit1 s.n. (reg.) migălit.
7. [DAR] puchinit2, -ă, adj. (reg.; despre oameni) care lucrează fără spor.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL