1. [DEX '09] PSALMODIE, psalmodii, s. f. Melodie bisericească monotonă, tărăgănată pe care se cântă psalmii și alte cântări religioase. ♦ P. gener. Cântare, recitare, declamare monotonă. – Din ngr. psalmodhía, fr. psalmodie.
2. [MDA2] psalmodie sf [At: DOSOFTEI, V. S. decembrie 197r/27 / Pl: ~ii, (înv) psăl~ / E: ngr ψαλμωδία, fr psalmodie] 1 Melodie bisericească lentă, cu multe modulații, de origine bizantină, cu care se cântă psalmii (1) și alte cântări religioase Si: psalmodiere (1), psălmuire (1). 2 (Pex) Mod de a cânta o psalmodie (1) Si: psalmodiere (2), psălmuire (2). 3 (Fig) Rostire cu glas monoton, uniform, neexpresiv.
3. [DLRLC] PSALMODIE, psalmodii, s. f. Melodie bisericească tărăgănată, cu care se cîntă psalmii și alte cîntări religioase. Privește al prostimii cortegiu... Condus de-o psalmodie cu tonul trăgănat. ALECSANDRI, T. II 154. Intonează-o psalmodie. NEGRUZZI, S. II 123. ♦ Fig. Recitare, declamare în chip monoton. Inimi reci ca vîntul iernii, psalmodii pe-același metru. MACEDONSKI, O. I 95.
4. [DN] PSALMODIE s.f. Mod de a cînta, de a recita psalmii; (p. ext.) fel monoton de a citi, de a declama. [Gen. -iei. / < fr. psalmodie].
5. [MDN '00] PSALMODIE s. f. mod de a cânta, de a recita psalmi; (p. ext.) fel monoton de a citi, de a declama. (< fr. psalmodie)
6. [Șăineanu, ed. VI] psalmodie f. 1. mod de a cânta psalmii; 2. fig. chip monoton de a recita.
7. [Scriban] *psalmodíe f. (vgr. psalmodia, cîntec, maĭ ales din chitară saŭ arfă. V. prosodie). Mod de a cînta saŭ de a recita psalmiĭ. Fig. Mod monoton și plicticos de a citi orĭ de a recita.
8. [DEX '09] PSALMODIA, psalmodiez, vb. I. Tranz. A cânta sau a recita (după un anumit tipic) psalmi, rugăciuni sau alte cântări religioase. ♦ P. gener. A cânta, a citi sau a recita ceva în mod monoton. [Pr.: -di-a] – Din fr. psalmodier.
9. [MDA2] psalmodia vt(a) [At: HELIADE, O. I, 120/ P: ~di-a / Pzi: ~iez / E: fr psalmodier] 1 (C. i. psalmi, rugăciuni, cântări religioase) A cânta în biserică, după un anumit tipic Si: (înv) a psălmui. 2 A spune cu glas monoton, uniform, neexpresiv.
10. [DLRLC] PSALMODIA, psalmodiez, vb. I. Tranz. A cînta sau a recita în biserică rugăciuni, psalmi și alte cîntări religioase. Purtînd pe cap turbanul Țesut din verde ibrișim, Psalmodiază Alcoranul (= Coranul). MACEDONSKI, O. I 55. ♦ Fig. A cînta, a citi sau a recita ceva monoton, fără nuanțe expresive. Am auzit un biet rapsod psalmodiind cîntecul bătrînesc al lui Toma Alimoș, acompaniat monoton și trist dintr-o cobză. IBRĂILEANU, S. 15. În poezie s-a început a se rupe cu învechitele tradițiuni ale poeziei intime și personale, ale acelei poezii de dor și de jale, în care psalmodiau necurmat și pe aceeași coardă dureri reale sau imaginare. MACEDONSKI, O. IV 8. – Pronunțat: -di-a.
11. [DN] PSALMODIA vb. I. tr. A cînta sau a recita psalmi în biserică; (p. ext.) a cînta, a citi monoton. [Pron. -di-a, p. i. 3,6 -iază, ger. -iind. / cf. fr. psalmodier].
12. [MDN '00] PSALMODIA vb. tr. a cânta, a recita psalmi, rugăciuni sau alte cântări religioase; (p. ext.) a cânta, a citi monoton. (< fr. psalmodier)
13. [Șăineanu, ed. VI] psalmodià v. 1. a cânta psalmi in biserică; 2. a recita monoton.
14. [Scriban] *psalmodiéz v. intr. (gr. psalmodiázo, psalmodó, fr. psalmodier; lat. psalmizare). Cînt psalmĭ în biserică. Fig. Recitez monoton. – Vechĭ psălmuĭesc (d. psalm).
15. [DOOM 3] psalmodie s. f., art. psalmodia, g.-d. art. psalmodiei; pl. psalmodii, art. psalmodiile (desp. -di-i-)
16. [DOOM 2] psalmodie s. f., art. psalmodia, g.-d. art. psalmodiei; pl. psalmodii, art. psalmodiile
17. [DOOM 3] psalmodia (a ~) (desp. -di-a) vb., ind. prez. 1 sg. psalmodiez (desp. -di-ez), 3 psalmodiază, 1 pl. psalmodiem; conj. prez. 1 sg. să psalmodiez, 3 să psalmodieze; ger. psalmodiind (desp. -di-ind)
18. [DOOM 2] psalmodia (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 psalmodiază, 1 pl. psalmodiem (-di-em); conj. prez. 3 să psalmodieze; ger. psalmodiind (-di-ind)
19. [DTM] psalmodie (gr. ψαλμῳδία) (în general) cântarea unui psalm* într-o manieră monotonă, pe un „singur ton” (recto tono*). Mai importantă în bis. cat. decât în cea ort., p. urmează regula consacrată a păstrării tonului de recitare, îmbogățit însă printr-o prefigurare ce este proprie fiecăreia dintre cele trei secțiuni ale psalmului: initium*, meditatio sau pausa și terminatio sau punctum. Începând cu sec. 9, aceste secțiuni – adevărate formule (1, 3) – au fost puse în legătură cu modurile (1, 2) ev. med. occid. Tonul de recitare se numește tenor (4), tuba sau tonus currens și reprezintă „dominanta” respectivului mod: initium și finalis se axează pe sunete diferite; mediatio – care leagă cele două secțiuni principale ale psalmului – reprezintă un fel de semi-cadență (1). La o prelungită intonare a tenor-ului (în prima parte), tonul vecin, imediat inferior acestuia, primește denumirea de flexa. Antifonul (II), cu rol de refren*, delimitează secțiunile dar stabilește și finalis-urile (v. finală) modurilor. ♦ P. antifonală, forma cea mai simplă de p., este cântată de două ori sau de un solist și un cor (v. antifonie). Antifonul* revine la începutul și sfârșitul oricărui vers. P. responsorială* este mai dezvoltată și mai bogată din punct de vedere melodic (mai ales initium și cadența finală; tonul de recitare se schimbă periodic și poate fi întrerupt prin cadențe interioare). Acestei forme de p. îi aparține și tractus, o p. monopartită, cu melodica sa extrem de melismatică* ce elimină refrenul (antifonul).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL