1. [DEX '09] PROSTIRE1, prostiri, s. f. Faptul de a (se) prosti1. – V. prosti1.
2. [DEX '09] PROSTIRE2, prostiri, s. f. (Reg.) Cearșaf. – Din ucr. prostyralo.
3. [MDA2] prostire2 sf [At: CR (1833), 1951/39 / E: prosti1] 1-2 (Trecere în) stare de îndobitocire. 3 Pierdere a inteligenței, a capacității de judecată. 4 Degradare a calității unui obiect. 5 Inducere în eroare.
4. [MDA2] prostire3 sf [At: VĂCĂRESCU, IST. 288 / Pl: ~ri / E: prosti2] (Înv) 1 Demisie. 2 Abdicare (1).
5. [MDA2] prostire1 sf [At: (a. 1730) DOSOFTEI, ap. GCR I, 258/26 / Pl: ~ri / E: ucr простирало] 1 (Reg) Cearceaf (1). 2 (Reg) Cuvertură. 3 (Mol) Față de masă albă. 4 (Reg) Țesătură de bumbac sau de borangic dungată, folosită la decorarea pereților, la învelitul hainelor etc. 5 (Îvr) Glugă preoțească.
6. [DLRLC] PROSTIRE1 s. f. Acțiunea de a (se) prosti; înșelare, amăgire.
7. [DLRLC] PROSTIRE2, prostiri, s. f. (Mold.) Cearșaf. Moșul scoase din ladă o prostire de in curată... o așternu pe pat. DUNĂREANU, CH. 17. Un strat mare de fîn fu așezat în loc de saltea într-un colț al stînii, pe care duduca își întinse feluritele șaluri și prostiri. GANE, N. II 45. Prostirile în patu-i de negre putrezesc. NEGRUZZI, S. II 199.
8. [Șăineanu, ed. VI] prostire f. Mold. cearșaf. [Rut. PROSTYRA].
9. [Scriban] prostíre f. (rut. prostýra, prostire, ceh. prostirka, față de masă, sîrb. prostirka, covor, d. vsl. pro-stirati, pro-strĭeti, a așterne, a întinde [rudă cu lat. stérnere]. V. pestelcă, a-ștern). Est. Cearșaf, pînză albă care se așterne pe saltea ca să te culcĭ. V. macat.
10. [DEX '09] PROSTI2, prostesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A cerși. – Din sl. prostiti „a ierta”.
11. [DEX '09] PROSTI1, prostesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre oameni) A-și pierde puterea de gândire, inteligența, a deveni prost; a se tâmpi. ♦ (Fam.; despre oameni) A avea o comportare nenaturală, afectată, plină de mofturi, de pretenții; (fam.) a se fandosi, a se izmeni (1). ♦ Refl. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă cumpătul, dreapta judecată; a (se) zăpăci. ♦ (Despre lucruri) A-și pierde din calități, din valoare, a nu mai corespunde scopului. 2. Tranz. (Fam.) A induce pe cineva în eroare, a-l duce cu vorba; a păcăli, a înșela. – Din prost.
12. [MDA2] prosta v vz prosti1
13. [MDA2] prosti2 [At: DOSOFTEI, MOL. 85 / Pzi: ~tesc / E: slv простити] 1 vt (îvr; c. i. oameni) A scuti de o pedeapsă. 2 vt A permite ceva interzis. 3 vrr (Îvr) A se împăca. 4 vr (Înv; udp „de”) A demisiona (1). 5 vr (Spc) A abdica (1). 6 vr (Îvr) A se retrage într-un anumit loc. 7 vi (Pop) A cerși (2).
14. [MDA2] prosti1 [At: LB / V: (reg) ~sta / Pzi: ~tesc / E: prost] 1 vt (C. i. oameni) A aduce la starea de prost Si: (pop) a îndobitoci. 2 vr (D. oameni) A deveni prost (53) Si: a se năuci, (înv) a se neghiobi, a se tâmpi, (reg) a se tutui2. 3-4 vrt (A-și pierde sau) a face să-și piardă cumpătul Si: a (se) fâstâci (1-2), (reg) a (se) ului, a (se) zăpăci. 5 vr (Rar) A-și pierde forțele fizice. 6 vr (Îvr) A se urâți. 7 vr (D. lucruri) A-și pierde din calități, din valoare și a nu mai corespunde scopului. 8 vt (Fam; c. i. oameni) A induce în eroare Si: a înșela, a păcăli, (pfm) a trișa. 9 vr (Fig; îvr) A se travesti. 10 vr (Fam) A se fandosi (1).
15. [DLRLC] PROSTI, prostesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre oameni) A-și pierde puterea de gîndire, a deveni prost; p. ext. a-și pierde cumpătul, stăpînirea, a se fistici. I se schimba cu totul firea; se zăpăcea, se prostea ca cel mai nemernic copil. GANE, N. III 158. Simțea că se prostește, că i se strînge mintea ca un arici speriat, în fața omului acestuia care-l ținea de braț cu o intimitate exasperantă. VLAHUȚĂ, O. AL. II 59. Maistre Ruben, te-ai prostit rău de cînd nu ne-am mai văzut. EMINESCU, N. 79. ♦ (Despre lucruri) A-și pierde din calități, din valoare, a nu mai corespunde scopului. ♦ (Tranz.) A face (pe cineva) să-și piardă judecata, a reduce la starea unui prost. Rele-s, puică, frigurile Da-s mai rele dragostile; Frigurile te trezesc, Dragostile te prostesc. HODOȘ, P. P. 32. 2. Tranz. (Familiar) A induce pe cineva în eroare, a-l face să creadă ce nu-i adevărat, a înșela. Spuneai că în ruptul capului nu înțelegi să te prostească domnul Emil Sava. C. PETRESCU, R. DR. 256. Cucoana ne prostește cu vorba. REBREANU, R. I 236.
16. [Șăineanu, ed. VI] prostì v. 1. a face, a deveni prost: s’a prostit de tot; 2. a cerși (v. prosteală).
17. [Scriban] 3) prostésc v. tr. și intr. (vsl. sîrb. prositi, a cerși, și infl. de prostiti, a ĭerta, de unde vine și bodaprosti). Vest. Rar. Cerșesc.
18. [Scriban] 2) prostésc v. tr. (d. prost). Prefac în prost: beția l-a prostit. Fam. Înșel ca pe un prost: vreĭ să mă prosteștĭ pe mine? A prosti miliția (școala orĭ altă muncă), a trage chĭulu milițiiĭ, a te subtrage de la serviciŭ supt diferite pretexte (de ex., prefăcîndu-te bolnav). – Pin vest și împrostesc.
19. [DOOM 3] prostire s. f., g.-d. art. prostirii; pl. prostiri
20. [DOOM 2] prostire s. f., g.-d. art. prostirii; pl. prostiri
21. [DOOM 3] prosti (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. prostesc, 3 sg. prostește, imperf. 1 prosteam; conj. prez. 1 sg. să prostesc, 3 să prostească
22. [DOOM 2] prosti (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. prostesc, imperf. 3 sg. prostea; conj. prez. 3 să prostească
23. [DER] prostire (prostiri), s. f. – (Mold.) Cearșaf. Rut. prostyra, sb. prostirač, din sl. prostirati „a întinde” (Cihac, II, 206). La aceeași familie pare să aparțină prostovol, s. n. (Olt., unealtă de pescar), a cărui der. nu este clară, cf. sb. prostrica (Candrea), sb. pristor „plasă”. (Tiktin, urmat de Scriban, îl pune în legătură cu sb. strovaliti „a doborî”). Cf. rostogol.
24. [Argou] prosti, prostesc I. v. t. a induce (pe cineva) în eroare, a-l duce cu vorba; a păcăli, a înșela II. v. r. 1. a avea o atitudine afectată, plină de mofturi / de pretenții 2. a se comporta / a evolua sub posibilitățile proprii
25. [DLRLV] PROSTIRE s.f. (Mold.) Cearșaf. Căpeteniile înfășară în prostirile aceale ce priimiră, de sprejiniră sîngele svințiii sale. DOSOFTEI, VS. Etimologie: ucr. postilĭ. Cf. l e p e d e u.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL