1. [DEX '09] PROZOPOPEE, prozopopei, s. f. Figură retorică prin care autorul pune să vorbească o persoană absentă, defunctă sau un personaj alegoric. [Var.: prosopopee s. f.] – Din fr. prosopopée, lat. prosopopeia.
2. [MDA2] prozopopee sf [At: MOLNAR, RET. 277/19 / V: ~oso~, (îvr) ~pie / P: ~pe-e / E: fr prosopopée, lat prosopopeia] Figură retorică prin care autorul pune să vorbească o persoană absentă, defunctă sau un personaj alegoric.
3. [DN] PROZOPOPEE s.f. Figură retorică prin care oratorul sau scriitorul se adresează lucrurilor neînsuflețite, unui absent sau unui mort ca și cînd ar fi de față, ori le face să vorbească prin expunerea lui ca niște ființe vii; personificare. [Pron. -pe-e, var. prosopopee s.f. / < fr. prosopopée, lat. prosopopoeia, cf. gr. prosopon – persoană, poiein – a face].
4. [MDN '00] PROZOPOPEE s. f. figură retorică prin care autorul se adresează lucrurilor neînsuflețite, unui absent sau unui mort. (< fr. prosopopée, lat. prospopeia)
5. [DEX '09] PROSOPOPEE s. f. v. prozopopee.
6. [MDA2] prosopopee sf vz prozopopee
7. [MDA2] prosopopie sf vz prozopopee
8. [DLRLC] PROSOPOPEE s. f. Figură de retorică prin care un orator atribuie unui obiect neînsuflețit, unei realități morale, unei persoane absente sau moarte vorbirea și atitudinile unor persoane vii; personificare.
9. [DN] PROSOPOPEE s.f. v. prozopopee.
10. [Șăineanu, ed. VI] prosopopee f. figură de retorică prin care oratorul face să vorbească în locu-i o persoană absentă sau chiar un lucru personificat.
11. [Scriban] *prosopopéĭe f. (lat. prosopopóeia, d. vgr. prosopo-poiïa; prósopon, față, persoană și poiéo, fac. V. prosop, epo-, melo- și onomato-peĭe, poet, poemă). Ret. Figura pin care se personifică sentimentu, vorba și acțiunea lucrurilor saŭ absenților: Platone a făcut să vorbească legile într’o măreață prosopopeĭe. – Și proz- (după fr.). – Se poate zice și personificare. V. retorică.
12. [Scriban] *prozopopéĭe, V. prosopopeĭe.
13. [DOOM 3] prozopopee s. f., art. prozopopeea, g.-d. art. prozopopeii; pl. prozopopei, art. prozopopeile (desp. -pe-i-)
14. [DOOM 2] prozopopee s. f., art. prozopopeea, g.-d. art. prozopopeii; pl. prozopopei, art. prozopopeile (-pe-i-)
15. [MDO] prosopopee
16. [IVO-III] prosopopee, -ei.
17. [DFS] prozopopee (gr. prosopon „persoană”, „figură”, și poiein „a face”), figură de compoziție, constând în personificarea extinsă, de obicei, și la persoane ce nu sunt de față ori sunt decedate, și, mai ales, extinsă la o întreagă operă (sau la una din diviziunile ei compoziționale), ca mijloc de plasticizare a mesajului poetic. Obiectele și ființele personificate sunt învestite cu rol de personaje ale operei literare (P). P. o ilustrează în chip deplin fabula și alegoria (compozițională, cum ar fi Luceafărul lui Eminescu ori Istoria ieroglifică de D. Cantemir). P. este o „metodă” narativă într-o operă epică, spre deosebire de personificarea simplă, care este un procedeu sporadic cu finalitate descriptivă limitată; p. este gradul cel mai înalt al personificării (cf. Blair, 1, p. 285-286). Când, prin personificare, oratorul sau scriitorul se referă la o persoană moartă, sugerând posibilitatea unei comunicări între acea persoană și lumea celor vii ori adresându-se direct ca unui om care trăiește (v. exemplul de mai sus din Bossuet), în acest din urmă caz figura se întâlnește cu apostrofa ori cu invocația.
18. [MDTL] PROZOPOPEE (< fr. prosopopée < gr. prosopopoiia, din gr. prosopon, persoană și poiein, a face) Termen, echivalent cu personificarea. O trăsătură specifică însă a prozopopeei este adresarea poetului către obiectul personificat, către ființa imaginară, prezentă sau care nu-i de față, și chiar către abstracțiuni personificate (iubirea, adevărul, pacea). Ex. O, ziduri întristate, o, monument slăvit... (V. CÎRLOVA, Ruinurile Tîrgoviștei) Oltule, care-ai fost martor vitejiilor străbune... (GR. ALEXANDRESCU, Umbra lui Mircea. La Cozia) Te recunosc, iubire! Din mîndru-ți răsărit De mult, prin veacuri stinse, la fel m-ai cucerit. (D. NANU, Atolii)
19. [DETS] PROSOPO- (PROZOPO-) „față, figură umană”. ◊ gr. prosopon „față, persoană” > fr. prosopo-, germ. id., engl. id., it. id. > rom. prosopo- și prozopo-. □ ~grafie (v. -grafie), s. f., figură de compoziție care constă în descrierea trăsăturilor exterioare, a ținutei unei persoane sau a unui animal; ~logie (v. -logie1), s. f., tipologie fondată pe studiul expresiei faciale și al mimicilor spontane; ~metru (v. -metru1), s. n., instrument cu care se măsoară diferențele diametrelor feței și craniului; ~morf (v. -morf), adj., (despre obiecte de artă) în formă de figură umană stilizată; ~pee (v. pee), s. f., prozopopee*; ~scopie (v. -scopie), s. f., studiul aspectului feței și al modificărilor pe care le imprimă bolile; ~toracopag (v. toraco-, v. -pag), s. m., monstru bigemelar în care feții sînt uniți lateral prin torace și gît și, în unele cazuri, prin maxilare.
20. [DETS] PROZOPO-, v. PROSOPO-. □ ~pee (prosopopee) (v. -pee), s. f., figură retorică prin care autorul pune să vorbească o persoană absentă, defunctă sau un personaj alegoric.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL