1. [DEX '09] PROSLĂVITOR, -OARE, proslăvitori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care proslăvește. – Proslăvi + suf. -tor.
2. [MDA2] proslăvitor, ~oare smf [At: OȚETEA, T. V. 301 / Pl: ~i, ~oare / E: proslăvi + -tor] (Rar) Persoană care proslăvește (1).
3. [DOOM 3] proslăvitor (rar) s. m., pl. proslăvitori
4. [DOOM 2] proslăvitor (rar) s. m., pl. proslăvitori
5. [CECC] Laudator temporis acti (lat. „Acel care laudă vremurile apuse” sau, mai liber: „Proslăvitorul timpurilor trecute”) – Horațiu, versul 173 din Ars poetica. Poetul denunță paseismul și îi ironiza pe cei ce cîntau cu regret timpurile de odinioară, îndeosebi cu scopul de a blama (zice Horațiu în versul următor, 174) vremurile „de acum”. Așadar, laudator temporis acti nu se întrebuințează decît ca o critică la adresa celor care evocă nostalgic vremurile de altă dată și nu găsesc nimic bun în prezent. LIT.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL