1. [DEX '09] PRONUNȚIE, pronunții, s. f. Pronunțare, rostire; mod de a pronunța. – Din it. pronunzia.
2. [MDA2] pronunție sf [At: CALENDARIU (1794), 29/16 / Pl: ~ii / E: lat pronuntio, it pronunzia] 1 Emitere a sunetelor, silabelor, cuvintelor etc. cu ajutorul organelor vorbirii. 2 Articulare a sunetelor, silabelor, cuvintelor etc. cu ajutorul organelor vorbirii. 3 Pronunțare (3).
3. [DLRLC] PRONUNȚIE, pronunții, s. f. (Învechit) Pronunțare (1). Chiar versul lui Heliade, pe care-l citarăm, deși nu conține decît două cuvinte monosilabice, este foarte greu la pronunție. MACEDONSKI, O. IV 38. Rotunjindu-și gura pe o pronunție afectată, declamatoare, își înecă vorbele din urmă într-un rîs artificial. VLAHUȚĂ, O. AL. V 59. – Variantă: pronuncie (NEGRUZZI, S. I 347) s. f.
4. [DN] PRONUNȚIE s.f. Pronunțare; rostire. [Gen. -iei. / după fr. prononciation].
5. [MDN '00] PRONUNȚIE s. f. pronunțare (1). (< lat. pronuntio, it. pronunzia)
6. [DLRLC] PRONUNCIE s. f. v. pronunție.
7. [DOOM 3] pronunție (desp. -ți-e) s. f., art. pronunția (desp. -ți-a), g.-d. art. pronunției; pl. pronunții, art. pronunțiile (desp. -ți-i-)
8. [DOOM 2] pronunție (-ți-e) s. f., art. pronunția (-ți-a), g.-d. art. pronunției; pl. pronunții, art. pronunțiile (-ți-i-)
9. [DTL] PRONUNȚIE s. f. (cf. it. pronunzia, după fr. prononciation): v. pronunțare.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL