1. [Mitologic] Prometeu = Prometheus.
2. [D.Religios] Prometeu, (în mitologia greacă) unul dintre titani care a furat focul de la zei din cer, fiind astfel promotorul civilizației de pe pământ. Pedepsit de Zeus, a fost înlănțuit de o stâncă din Caucaz, de unde un vultur venea zilnic să-i mănânce ficatul, care creștea iarăși în timpul nopții.
3. [DE] PROMETEU (în mitologia greacă), fiu al titanului Iapet și al nimfei Climene. Proteguitor și binefăcător al oamenilor (după unele versiuni, chiar creatorul lor). A luat apărarea muritorilor împotriva lui Zeus, care îi privase pe aceștia de foc. El a furat focul de la Hefaistos și l-a readus pe Pământ, făcând astfel posibilă dezvoltarea meșteșugurilor. Drept pedeapsă, Zeus l-a înlănțuit de o stâncă din M-ții Caucaz, unde un vultur uriaș îi devora zilnic ficatul, care creștea noaptea la loc, supunându-l la un chin veșnic. A fost eliberat de Herakles, care, în drum spre grădina Hesperidelor, a ucis vulturul. Mitul lui P. a inspirat pe Goethe, Byron, Shelley, Beethoven ș.a.
4. [CECC] Prometeu – titanul care a furat zeilor focul și l-a adus pe pămînt, dăruindu-l oamenilor și contribuind astfel la dezvoltarea meșteșugurilor. Numele lui a ajuns un simbol al gîndirii libere, al luptei pentru progres, împotriva întunericului și tiraniei. Karl Marx îl considera „cel mai nobil sfînt și martir din calendarul filozofiei”. Legenda lui Prometeu a fost și a rămas o sursă inepuizabilă pentru scriitori și artiști. Ea a inspirat pe Tizian și Michelangelo, pe Beethoven, pe Eschil, Goethe, Byron, Voltaire, Shelley, iar la noi pe Victor Eftimiu. Numele a intrat în vocabularul curent: „Nu era vorba doar de apariția unei noi capele și a unui nou compozitor, ci de un mic Prometeu muzical care se răzvrătise împotriva supremului zeu el valsului, urmărind să-i frîngă dominația exclusivă și să se folosească de puterea lui crezută unică în interesul familiei sale”. (Monografia Johann Strauss, pag. 109). MIT.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL