1. [DEX '09] PORECLĂ, porecle, s. f. 1. Supranume dat unei persoane în legătură cu o trăsătură caracteristică a fizicului său, a psihicului sau a activității sale. 2. (Înv. și reg.) Nume de familie. [Var.: (reg.) policră, poriclă s. f.] – Din sl. poreklo.
2. [MDA2] poreclă sf [At: CORESI, EV. 155 / V: (reg) plorică, polecră, policră, poloce, polocri sfi, polocru (Pl și: poloacre) sn, ~reglă, ~ric~, ~riglă, ~rlocre, ~roclă, ~rocli sfi, prolecă, prolecră, prolică, proligă, prorică / Pl: ~le / E: slv порєкло] 1 (Îrg) Nume de familie. 2 Supranume dat, de obicei în bătaie de joc, unei persoane, și urmașilor ei, uneori în legătură cu o trăsătură caracteristică a aspectului său exterior, a psihicului sau a activității sale Si: (rar) poreclire (4), (îvr) poreclitură. 3 (Pgn) Supranume.
3. [DEX '98] PORECLĂ, porecle, s. f. 1. Supranume dat, de obicei în bătaie de joc, unei persoane, mai ales în legătură cu o trăsătură caracteristică a aspectului său exterior, a psihicului sau a activității sale. 2. (Înv. și reg.) Nume de familie. [Var.: (reg.) policră, poriclă s. f.] – Din sl. poreklo.
4. [DLRLC] PORECLĂ, porecle, s. f. 1. Supranume dat (uneori în bătaie de joc) unei persoane, în legătură cu o trăsătură caracteristică a aspectului său exterior, a psihicului sau a activității sale. Îi spuneau Cocor, căci avea nas lung și coroiat și sta puțin adus din șale... Mitrea, care semăna leit cu taică-su, fusese înscris la primărie cu porecla tatălui său. SADOVEANU, M. C. 7. Porecla alintată și zoologică, Nevăstuica, a căpătat-o mai tîrziu, la un an jumătate, cînd tot unchiul Izu care-i fusese naș, impresionat de neastîmpărul ochilor și mișcărilor, a mai botezat-o a doua oară. C. PETRESCU, A. 449. Ne dase nume de curcani Un hîtru, bun de glume; Noi am schimbat lîngă Balcani Porecla în renume! ALECSANDRI, O. 235. 2. (Învechit și popular) Nume de familie. Ce-ar zice moșul meu cînd ar afla că mi-am schimbat porecla familiei? ALECSANDRI, T. 1016. Ca să se supuie modei polone, mai adăogi și un «schi» la porecla sa și din Scavin se făcu Scavinschi. NEGRUZZI, S. I 205. – Variante: (regional) policră (DUMITRIU, N. I. 64), poriclă (MACEDONSKI, O. II 167), poriglă (RETEGANUL, P. III 18) s. f.
5. [Șăineanu, ed. VI] poreclă f. 1. supranume dat mai ales în bătaie de joc: noi am schimbat porecla în renume AL.; 2. supranume în genere: o falnică poreclă, un titlu de strămoș AL. [Slav. POREKLO].
6. [Scriban] poréclă f., pl. e (vsl. po-reklo, poreclă, d. rešti-rekon, a zice. V. pro-roc). Prenume, nume de familie. Supranume (maĭ ales ironic): Peneș Curcanu șĭ-a schimbat porecla în renume. – În vest și poriclă, polecră (Șez. 37, 16), policră, în Trans. și poriglă, în Bihor (Șez. 37, 130) prolícă, pl. icĭ.
7. [DEX '09] POLICRĂ s. f. v. poreclă.
8. [DEX '09] PORICLĂ s. f. v. poreclă.
9. [MDA2] cheaș sn [At: RĂDULESCU-CODIN / Pl: ~uri / E: nct] (Reg) Poreclă.
10. [MDA2] polecră sf vz poreclă
11. [MDA2] policră sf vz poreclă
12. [MDA2] polocră[1] sf vz poreclă
13. [MDA2] polocre[1] sf vz poreclă
14. [MDA2] polocri1 sf vz poreclă
15. [MDA2] polocru sm vz poreclă
16. [MDA2] poreglă sf vz poreclă
17. [MDA2] poriclă sf vz poreclă
18. [MDA2] poriglă sf vz poreclă
19. [MDA2] porlocre sf vz poreclă
20. [MDA2] poroclă sf vz poreclă
21. [MDA2] porocli1 sm vz poreclă
22. [MDA2] prolecă sf vz poreclă
23. [MDA2] prolecră sf vz poreclă
24. [MDA2] prolică sf vz poreclă
25. [MDA2] prorică sf vz poreclă
26. [DLRLC] PORIGLĂ s. f. V. poreclă.
27. [DLRM] PORIGLĂ s. f. v. poreclă.
28. [Scriban] polécră, V. poreclă.
29. [Scriban] polícră, -crésc, V. poricl-.
30. [Scriban] polocrésc, V. poreclesc.
31. [Scriban] poreclésc v. tr. (d. poreclă). Daŭ o poreclă, supranumesc: copiiĭ aŭ obiceĭ de se poreclesc între eĭ. – Și poroclesc (est), poriclesc, policresc și polocresc (vest).
32. [Scriban] prolícă, V. poreclă.
33. [DOOM 3] poreclă (desp. -re-clă) s. f., g.-d. art. poreclei; pl. porecle
34. [DOOM 2] poreclă (-re-clă) s. f., g.-d. art. poreclei; pl. porecle
35. [MDO] poreclă
36. [IVO-III] poreclă, -cle.
37. [DER] poreclă (porecle), s. f. – Supranume. – Var. poriclă, polecră. Sl. (sb., cr.) poreklo (Miklosich, Slaw. Elem., 38; Cihac, II, 278; Iordan, Dift., 97). – Der. porecli (var. porocli), vb. (a supranumi).
38. [DTL] PORECLĂ s. f. (cf. sl. poreklo). v. supranume.
39. [DRAM 2015] policră, (polecră), s.f. – (dial.) Poreclă; ciufulitură: „Moisenii sînt gîlcoi, așa li-i policra” (Papahagi, 1925). „La noi, tăte satele au câte o polecră” (idem: 315). – Din poreclă (< sl. poreklo, Miklosich, Cihac, Iordan, cf. DER; DEX, MDA).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL