1. [MDA2] pristâpnic, ~ă a vz preastâpnic
2. [MDA2] preastăpnic, ~ă a vz preastâpnic
3. [MDA2] preastâpnic, ~ă a [At: PSALT. 262 / V: (înv) ~tăp~, pres~, prest~[1], pristăp~, pris~ / Pl: ~ici, ~ice / E: slv прѣстѫпьникъ] (Înv) 1 Care încalcă în mod sistematic legea Si: (îvr) preacălcător. 2 (Pex) Care reneagă o religie.
4. [MDA2] prestăpenic[1], ~ă a vz preastâpnic[2]
5. [MDA2] prestâpnic, ~ă a vz preastâpnic
6. [MDA2] pristăpnic, ~ă a vz preastâpnic
7. [Scriban] preastîpnic, V. prestîpnic.
8. [Scriban] prestîpnic m. (vsl. prestompnikŭ. V. ostîmpesc). Vechĭ. Renegat, apostat. – Și preast- și prist-. V. preacălcător.
9. [Scriban] pristîpnic, V. prestîpnic.
10. [DER] preastîpnic (-ci), s. m. – Apostat. – Var. prestîpnic. Sl. prĕštąpĭnikŭ (Tiktin). Sec. XVI, înv.
11. [DLRLV] PREASTÎPNIC adj. (Mold.) Care încalcă legea în mod sistematic. Să-i pedepsească foarte cu un canon mare, ca pe niște preastîpnici. ȘT, 252. Această svîntă stariță, fiind de față preastîpnicul Iulian, începu a cînta în glasul mare cu svintele feațe. DOSOFTEI, VS. ◊ (Ca nume propriu) Stătu împărat Iulian Preastîpnicul. VARLAAM. Etimologie: sl. prĕstǫpĭnikŭ. Cf. b e z a c o n i c.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL