1. [MDA2] pristănitor, ~oare smf [At: CORESI, L. 315/21 / Pl: ~i / E: pristăni + -tor] (Îvr) Persoană care pristănește (2-9).
2. [DAR] pristănitor, pristănitori, s.m. (înv.) persoană care pristănește, care se alătură cuiva, îl urmează; face voia cuiva, îi ține partea.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL