1. [DEX '09] PRIGOARE s. f. v. prigorie.
2. [DEX '09] PRIGORIE, prigorii, s. f. Pasăre migratoare zveltă, de mărimea unei turturele, viu colorată (cu roșu, galben, negru, albastru-verzui), cu ciocul lung și subțire, care trăiește pe malurile lutoase ale apelor și se hrănește mai ales cu albine și viespi; albinărel (Merops apiaster). [Var.: prigoare s. f.] – Din prigori (derivat regresiv).
3. [MDA2] pregoare sf vz prigoare
4. [MDA2] pregor sm vz prigoare
5. [MDA2] pricoară sf vz prigoare
6. [MDA2] prigoară sf vz prigoare
7. [MDA2] prigoare sf [At: POLIZU / V: ~orie, (reg) preg~, pregor, ~icoară, ~ră, ~oi, ~on, ~or, ~orea / Pl: ~ori / E: prigori] 1 (Reg) Caniculă. 2 (Reg; îf prihoară) Parte a muntelui bătută de soare Si: (reg) arșiță. 3 (Reg; fig; îf prigor) Supărare. 4 Pasăre migratoare, zveltă, de mărimea unei turturele, viu colorată pe corp cu roșu, galben, negru și albastru-verzui, cu cioc lung și curbat, cu coada lungă și ascuțită, care trăiește pe malurile lutoase ale unor ape și care se hrănește mai ales cu albine și viespi Si: albinărel, (rar) ploier, (înv; liv) merop, (reg) albinel, ciuma-albinelor, furnicar, lupul-albinelor, mâncătoare-de-albine, pietrar, ploiește, ploiete, presură1 (1-2), prigorean, prigoruie, prior1, viespar, viespăriță (Merops apiaster). 5 (Orn; reg; îc) ~-cu-gât-roșu, prihor-roșu Gușă-roșie (Erithacus rubecula rubecula). 6 (Orn; reg) Viespar (Pernis apivorus). 7 (Reg; îe) A se usca ca ~oria A slăbi. 8 (Reg; îe) A mânca ca ~oria A mânca foarte puțin Si: a ciuguli, a gusta. 9 (Orn; reg; îc) ~-cu-gât-albastru, prihor-albastru Gât-vânăt (Luscinia svecica cyanecula).
8. [MDA2] prigoi sm vz prigoare
9. [MDA2] prigon1 sm vz prigoare
10. [MDA2] prigor sm vz prigoare
11. [MDA2] prigorea sf vz prigoare
12. [MDA2] prigorie sf vz prigoare
13. [MDA2] prihoară[1] sf vz prigoare
14. [MDA2] prihor[1] sm vz prigoare
15. [CADE] FURNICAR2 sm. 1 🐙 = FURNICĂ-MARE; ~-ROȘIE = FURNICĂ-DE-COPACI ¶ 2 🐦PRIGOARE ¶ 3 🐦SCORȚAR ¶ 4 🐒 Mamifer, cu botul lung și ascuțit, care se hrănește cu furnici (Myrmecophaga jubata) (🖼 2252) [furnică].
16. [DEX '98] PRIGOARE, prigori, s. f. Pasăre migratoare zveltă, de mărimea unei turturele, viu colorată (cu roșu, galben, negru, albastru-verzui), cu ciocul lung și subțire, care trăiește pe malurile lutoase ale apelor și se hrănește mai ales cu albine și viespi; albinărel (Merops apiaster). [Var.: prigorie s. f.] – Din prigori (derivat regresiv).
17. [DEX '98] PRIGORIE s. f. v. prigoare.
18. [DLRLC] PRIGOARE, prigori, s. f. (Ornit.) Prigorie.
19. [DLRLC] PRIGORIE, prigorii, s. f. Pasăre migratoare cu ciocul lung și cu pene multicolore, care trăiește în cîrduri, făcîndu-și cuibul în malul lutos al apelor și hrănindu-se mai ales cu insecte (Merops apiaster); albinărel, prigoare. Are nevoie de sfaturile dumnisale cum are nevoie prigoria de apă. SADOVEANU, F. J. 505. Din văzduh abia s-aude Țipăt jalnic de prigorii. TOPÎRCEANU, M. 28.
20. [Șăineanu, ed. VI] prigoare f. 1. V. prihoriu; 2. pasăre ce se hrănește cu albine și de aceea numită albinărel sau viespar (Merops apiaster). [Lit. arsură (v. prigorì), după coloarea roșiatică a pieptului acestei păsări].
21. [Scriban] prigoáre f., pl. orĭ (d. prigoresc, ca dogoare d. dogoresc. La început, prigoare însemna „arsură, aprindere”, apoĭ, din cauza penelor roșiĭ, s’a numit așa și pasărea). O pasăre (numită și albinărel) de mărimea merleĭ, cu penele roșiĭ, verzĭ, galbene și altfel și care mănîncă albine (merops apiaster). – Și prigórie: o prigorie țîrîĭa în înălțime (Sadov. VR. 1911, 3, 336); și prigór și prihór. V. vĭespar.
22. [Scriban] prigórie, V. prigoare.
23. [DOOM 3] prigorie (desp. -ri-e) s. f., art. prigoria (desp. -ri-a), g.-d. art. prigoriei; pl. prigorii, art. prigoriile (desp. -ri-i-)
24. [DOOM 2] prigorie (-ri-e) s. f., art. prigoria (-ri-a), g.-d. art. prigoriei; pl. prigorii, art. prigoriile (-ri-i-)
25. [DER] prigoare (prigori), s. f. – 1. Albinărel (Merops apiaster). – 2. Gușă-roșie (Rubecula familiaris). – Var. prigor(ie), Banat prigoruie, prihor. Gr. πρηγορῶν „gușă”; gușă-roșie are gușa de altă culoare decît restul penelor. Se consideră în general că este vorba de un der. de la a prigori „a (se) pîrli”, datorită culorii aprinse a penajului (Tiktin; Candrea; Scriban); însă cel al albinărelului este destul de variat.
26. [DE] PRIGORIA, com. în jud. Gorj, situată în V piemontului Oltețului, pe râul Câlnic; 3.560 loc. (2003). Pomicultură. În satul Călugăreasa se află o biserică de lemn cu dublu hram – Sf. Gheorghe și Intrarea în Biserică a Maicii Domnului (începutul sec. 18, reconstruită în 1775), o alta cu hramul Nașterea Maicii Domnului (1774-1775) și una de zid cu hramul Duminica Tuturor Sfinților (1822); în satul P. există o biserică cu triplu hram – Sf. Nicolae, Sf. Dumitru și Sfinții Împărați Constantin și Elena (1836, cu fresce originare), iar în satul Zorlești, biserica cu dublu hram – Sf. Gheorghe și Sf. Nicolae (1774-1775).
27. [DRAM 2021] prigórie, (prigoare), s.f. Pasăre de mărimea unei turturele, viu colorată, cu ciocul lung și subțire (Merops riparia). ■ Semnalată în zăvoiul Tisei. – Var. a lui prigoare (der. regr. din prigoni „a izgoni, a fugări”) (Candrea, după DER; MDA).
28. [DRAM 2015] prigorie, (prigoare), s.f. – (ornit.) Pasăre de mărimea unei turturele, viu colorată, cu ciocul lung și subțire (Merops riparia). Semnalată în zăvoiul Tisei (Timur, 2007: 101). – Var. a lui prigoare (der. regr. din prigoni „a izgoni, a fugări” < sl. prigoniti) (Scriban; Tiktin, Candrea, cf. DER; DEX, MDA).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL